De cînd fac cronică literară la Dilema am fost adesea întrebată - mai ales din afara lumii literare - ce noi cărţi româneşti merită citite. Şi de fiecare dată - fie că întrebarea venea de la un amic matematician, altul politolog, de la un străin care ştia româneşte sau de la vreun filolog îndepărtat de literatură, din varii motive - am încercat să mă pun în pielea celui care întreba. Mărturisesc că mi-a fost mai greu, în atari situaţii, să furnizez o listă valabilă decît atunci cînd îmi fac lista de uz propriu sau cînd particip, din inerţie, la anchete despre "cărţile anului". Cînd cineva te întreabă ce ar trebui citit din ce se scrie acum la noi, se înţelege că omul n-are timp nici de experimente, nici de teoretizări, nici de canoane. "Ce merită citit" înseamnă aici ce-ar putea să intereseze un cititor cultivat şi hedonist, cu alte interese imediate decît cele pur literare sau critic-editoriale. Altfel ar fi suficiente recenziile uzuale şi recomandările editoriale. Şi se mai înţelege - oricît de nemulţumitor ar fi pentru unii dintre noi - mai ales proza: romanul şi povestirile. Căci, după un deceniu în care literatura s-a confundat cu memorialistica - actuală sau recuperată -, interesante par din nou acele cărţi care ştiu să spună povestea, să construiască universuri ficţionale valabile, să articuleze personaje memorabile. O carte care merită citită nu înseamnă (în primul rînd) o carte care inovează limbajul artistic, de o noutate care-ţi taie respiraţia, o capodoperă, ci, mai simplu, acea carte care te scoate din timpul tău măsurat, te prinde, te interesează personal. La urma urmelor, între bunul cititor care cere de la o carte aceste lucruri şi cititorul avizat care e criticul, distanţa este mai mică decît se crede.
Aşadar, ce merita citit în anul care tocmai se termină, din literatura română, zonă pusă mereu (şi dintotdeauna) în umbră, de traduceri? Ce roman sau volum de proză (pentru că cititul de poezie, teatru, eseu sau critică e mai "specializat" decît se crede de obicei) apărut eventual în 2006 (ca să restrîngem discuţia) i-a pus în dificultate de public pe Philip Roth, Tatiana Tolstaia, Isabel Allende sau Orhan Pamuk? Deşi, dacă ar fi să-l credem pe Alexandru Muşina, şi "traducţiile fac o literatură" românească şi încă una care bate nu doar plebeul Internet, ci şi suburbana televiziune.
Un cronicar din deceniul al patrulea al secolului trecut ar fi trecut destul de repede peste această chestiune şi pentru că avea de unde alege. Într-o listă din care eliminase romanele de consum, erotice, senzaţionale, cît şi o serie de opere mediocre, Paul Cornea considera anul 1933 "anul de aur al romanului românesc". Dacă selectăm din această listă doar romanele valabile şi azi, tot avem o listă impresionantă de cărţi care "merită citite", dar mai ales o listă cu vîrfuri, clasă medie şi diverse rafturi: Jean Bart, Europolis; G. Călinescu, Cartea nunţii; Mircea Eliade, Maitreyi; Gala Galaction, Doctorul Taifun; G. Ibrăileanu, Adela; Gib I. Mihăescu, Rusoaica; Hortensia Papadat-Bengescu, Drumul ascuns; V. Papilian, În credinţa celor şapte sfeşnice; Camil Petrescu, Patul lui Procust; Cezar Petrescu, Floarea de agave; Mihail Sadoveanu, Creanga de aur; M. Sebastian, Femei; Ionel Teodoreanu, Golia; G.M. Zamfirescu, Maidanul cu dragoste ş.a. Aceeaşi abundenţă şi diversitate le-am putea constata şi dacă am face un scurt inventar al romanelor apărute în 1983, cînd Paul Cornea întocmea lista de mai sus, adică în plin comunism: Gabriela Adameşteanu, Dimineaţă pierdută; Ştefan Agopian, Tobit; Mircea Ciobanu, Istorii IV; Radu Ciobanu, Heralzii; Paul Georgescu, Siestă; Adina Kenereş, Îngereasa cu pălărie verde; Mircea Săndulescu, Placebo; Gheorghe Schwartz, Efectul P; Cella Serghi, Această dulce povară, tinereţea; Tia Şerbănescu, Muntele de pietate; Sorin Titel, Femeie, iată fiul tău. Trebuie spus că şi în 1933, şi în 1983 exista o literatură de raftul doi-trei bine scrisă, adică "meseriaş", precum şi o literatură de consum care merita oricînd... consumată.
Pentru rimă, ar trebui să fim în 2003, în plină ego-proză. Sîntem însă fatalmente în 2006 şi trebuie să recunosc că nu stăm prea grozav cu proza. Proza bună e rară, iar romanul bine închegat, mai curînd o excepţie. N-avem nici un Drum ascuns şi nici o Dimineaţă pierdută. Literatura de consum lizibilă e "făcută" cu totul din traducţii. Astfel încît lista mea scurtă (în ordine alfabetică) de recomandări amicale se suprapune peste lista de uz propriu, ceea ce nu e tocmai în regulă, deşi ar putea părea consecvenţă: Victoria Comnea, Manuc; Cătălin Dorian Florescu, Drumul scurt către casă; Filip & Matei Florian, Băiuţeii; Ion Manolescu, Derapaj; Dora Pavel, Captivul; Răzvan Rădulescu, Teodosie cel Mic; Ana Maria Sandu, Fata din casa vagon; Ion Vianu, Vasiliu, foi volante. Ar mai fi două minunate reluări (Radu Albala, Femeia de la miezul nopţii; Adriana Bittel, Cum încărunţeşte o blondă) şi o traducere în româneşte făcută de autoarea însăşi (Gabriela Melinescu, Ghetele fericirii) sau cărţile unor colegi de redacţie pe care nu se face să le recomanzi în revistă, deşi stau adesea înaintea altora pe orice listă, în aşteptarea "cititorului admirabil", nabokovian. La urma urmelor, pentru acest cititor (curios, cultivat, în aşteptare) se scrie literatura care merită (din foarte multe motive) citită.