Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lemn


Augustin Ioan

09.02.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Primul material creştin este lemnul.

Material viu, lemnul şi lucrarea lemnului sunt în chip distinct creştine şi, în acelaşi timp, fondatoare pentru arhitectură. Tectonica se revendică din prelucrarea lemnului, din toporul indo-european (taksan), din îmbinarea meşteşugită a părţilor în întreg, astfel încât împreună - întreg prin parte, parte pentru întreg - să dea seama despre transmiterea gravitaţiei şi a tuturor celorlalte forţe care se abat asupra obiectului îmbinat şi şlefuit, spre pământ. Cred că este încă de meditat, după monumentala lucrare a lui Kenneth Frampton, asupra tectonicii, inclusiv asupra "tectonicii digitale", ca ingredient definitoriu al arhitecturii.

Şi atunci, ce aduce într-o arhitectură creştină lemnul, afară de viul de după moarte şi de devenire? În primul rând, lemnul este - alături de piatră - materialul ziditor cel mai celebrat în Biblie. Iosif a fost tâmplar şi, pe cât se pare, a trecut meşteşugul şi fiului său, înainte de începerea părţii misionare a vieţii lui Iisus. În "Faptele Apostolilor", crucificarea este denumită "spânzurarea pe lemn". Folosirea lemnului în construcţia templului (până la punctul în care preţul acestui material importat a scăzut dramatic - şi a chivotului - în fond, un archeu al bisericii, pe filiera depunerii sale în Sfânta Sfintelor din templul ierusalimitan - nu a fost, poate, suficient investigată. Locuinţele şi bisericile - cu siguranţă în zona europeană împădurită, din Peninsula Scandinavă până la Carpaţi - sunt programele predilecte ale lemnului. Biserica de lemn este văzută astăzi de emigraţia română şi nu de puţini concetăţeni din ţară drept arhetip al bisericii ortodoxe; or, dimpotrivă. Dacă ea a aparţinut cu siguranţă locului, reconstrucţiile de după ultima invazie tătară şi uniaţie fac din biserica de lemn ardeleană mai degrabă un lăcaş greco-catolic şi, prin inspiraţia din originalele urbane gotice, de zid, din Transilvania, câtuşi de puţin ortodox. Cu toate acestea, domesticitatea lemnului, căldura excepţională a bisericilor crestate şi şlefuite cu barda în trupul cutărui arbore doborât, cu toatele contribuie la aproprierea lemnului drept material predilect pentru spaţiile domesticităţii şi ale credinţei (uneori, acestea se confundă).


Casă, Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni Vâlcea, 2002,
Fundaţia HAR cu sponsorizare Cultura 2000,
arh. Augustin Ioan, Alexandru Nancu, Cătălin Berescu.
Cu toate acestea, tradiţia astăzi este depăşită prin folosirea lemnului şi în ipostaze care nu îi păreau proprii: ca element de finisare exterioară, indiferent de program, ca material universal (a se vedea lucrările non-rezidenţiale în piatră şi lemn din sudul Franţei ale lui J. Perraudin), în programe asociate mai degrabă cu monumentalitatea sau autoritatea statală. Lemnul este o prezenţă constantă în mobilier, dar lucrările lui Frank Gehry sau ale fraţilor Humberto şi Fernando Campana îi adaugă o dimensiune mai puţin cunoscută. Scaunele Favela ale celor din urmă, în ciuda preţului exorbitant (3.200 USD: preţ datorat, fără îndoială, transformării în marfă inclusiv a temei sărăciei), dau seama despre periferiile braziliene şi despre reciclarea fiecărei bucăţi de lemn aflate la dispoziţie.

Folosirea materialului de construcţie predilect al favelei - lemnul de răşinoase - drept material de mobilier ne aminteşte de asemenea despre "mobilarea teritoriilor" a lui Bernard Caché, sintagmă care pune între paranteze termenul median - arhitectura. Cartea designerului francez, despre care se spune că a influenţat radical opiniile despre spaţiu şi arhitectură ale lui Gilles Deleuze, nu îşi propune să suspende arhitectura aşa cum o cunoaştem dar, aşa cum sugerează şi titlul, o transformă într-o consecinţă a celor două gesturi de proiectare (urbanismul şi arhitectura de interior), ambele cauze. Lemnul însuşi reprezintă o mediană în ce priveşte atributele materialelor de construcţie. Este, pe de o parte, suficient de modelabil spre a sluji drept material de interior - instanţă tactilă, piele interioară & exterioară a lucrurilor, dar şi a casei; pe de altă parte, este suficient de rezistent structural pentru practic orice program arhitectural; în forme prelucrate cu tehnologii contemporane, în forme compozite (lemn stratificat, lemn recompus), lemnul poate tinde către rezistenţa, stabilitatea şi durabiltatea materialelor de structură "superioare" (oţel şi beton).

Recent, am avut o dovadă a rezistenţei diamantine a lemnului ţinut sub apă. Restaurarea unei case la Sulina, pe malul Dunării la vărsare, fundaţia unei case de final de secol nouăsprezece s-a dovedit a şedea pe un număr de piloţi de stejar cu o lungime medie de 8m, bătuţi în mâlul-nisipul falezei. După o sută de ani, stejarul devenise la fel de tare ca fundaţia de beton, mult mai consistentă, pe care am turnat-o alături. Desigur, piciorul podului lui Apolodor din Damasc de la Drobeta-Turnu Severin, de asemenea lemn ţinut sub apa Dunării două mii de ani, corabia de lemn, bizantină, descoperită intactă în mâl de aproape-secarea aceluiaşi fluviu în vara lui 2003, sunt cu toatele dovezi cu privire la comportamentul impecabil al lemnului în condiţii stabile de temperatură şi umiditate.

Tot aici este momentul să amintesc despre casa şi biserica de lemn proiectate împreună cu Alexandru Nancu, directorul Fundaţiei Habitat şi Artă în România şi cu contribuţia colegului Cătălin Berescu, în cadrul ediţiei 2002 a programului "Tradiţie şi Postmodernitate", cu sprijinul Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti, al Center for Traditional Orthodox Studies din Etna, CA şi al Institutului pentru Arhitectură de Lemn din Suedia, cu finanţarea programului UE Cultura 2000.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer