Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La capătul lumii. În centru. (I)


Augustin Ioan

16.02.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este pe de o parte nedreaptă şi pe de altă parte semnificativă tăcerea apăsătoare cu care a fost primită ceea ce este probabil cea mai importantă carte de estetică creştină scrisă în româneşte. Nedreaptă - pentru că Roma Caput Mundi [1], albumul somptuos pe care Theodor Baconsky l-a realizat în dialog cu regretatul Horia Bernea a venit pe lume în siajul morţii pictorului şi, de fapt, celui de-al doilea personaj (după Roma, se înţelege) al acestei hiper-cărţi. Fiind prima tipăritură postumă a pictorului, atât lansarea ei, în topos-ul instituţional al Muzeului Ţăranului Român - această instalaţie contemporană cu material vernacular care îl descrie poate cel mai bine pe Bernea-fiul - cât şi tăcerea de după lansare vor fi fiind puse sub semnul acestei sfiite şi cuviincioase reculegeri. Or, dimpotrivă, cred că omagiul cel mai ales care poate fi adus lui Horia Bernea este tocmai receptarea critică şi punerea în circulaţie publică a opiniilor sale estetice, aici formulate probabil cel mai elocvent. Această carte conţine suficiente sintagme cu grad mai ridicat de generalitate decât privind Roma însăşi, pentru ca ele să intre în vocabularul fie şi doar al artei contemporane băştinaşe [2]. Nu avem suficiente texte de asemenea complexitate şi încărcătură pentru a ne permite luxul neglijării vreunuia. Or, ca unul care mă simt beneficiar al multora dintre ipotezele şi interpretările estetice ale volumului, rămân surprins şi contrariat că entuziasmul pe care îl resimt la fiecare nouă lectură nu se verifică în spaţiul public, unde apariţia cărţii a rămas fără ecou.

De asemenea, nedreaptă tăcere pentru că ea conţine, sublimată, intrarea în tărâmul interpretării artei şi a arhitecturii (romane, dar nu numai) a lui Theodor Baconsky. Referinţe anterioare în acest sens se pot face, dar sfioase încă a se vedea, lucrat în montură heideggeriană micul text A locui într-o casă, din 1996 [3]. Or, aici, teologul (dar şi istoricul religiilor, ba chiar şi diplomatul pe lângă Sfâtul Scaun) îşi asumă abrupt rolul de comentator, privind prin limpiditatea credinţei sale, al artei romane dinainte şi de după creştinism. O face punând în joc un bagaj cultural senzaţional, dar nesfiindu-se pe alocuri să semnaleze excesul de bibliografie citabilă în rutina căreia există pericolul derapării spre banalitatea încă unei cărţi despre Roma. Autor al câtorva cărţi de publicistică culturală cu tematică creştină, Theodor Baconsky are anvergura pentru a pătrunde, cu acest background de asumare, aş zice, fiinţială deopotrivă a teologiei şi a culturii şi pe acest tărâm. Andrei Pleşu a făcut un drum analog, dar de sens opus: de la istoria şi teoria artei spre filosofie. Ambele escaladări de versanţi necunoscuţi sunt la fel de valoroase, în măsura în care ele vor produce opere pluri- şi trans-disciplinare în viitorul apropiat.

Theodor Baconsky, în penumbra viitoarelor tratate docte, de substanţă disciplinară, ce se aşteaptă de la dânsul, a produs o carte importantă a culturii româneşti. A făcut-o în joacă parcă, dar nu în glumă "Însemnările preliminare" şi, mai apoi, toate celelalte comentarii au, pe alocuri, tonuri grave, iar însemnările teologice, pe care nu le vom comenta aici, merită ele însele atenţie.

Metoda asumată este aceea a interdisciplinarităţii, oricâte rezerve şi-ar asuma dintru început co-autorii. Cel mai precaut este Theodor Baconsky, cel care face, în plus, comentariile de început şi final de capitol, dar şi un discurs introductiv asupra metodei cărţii.

Dacă este adevărat ca optimul receptor al artei nu este specialistul, ci "amatorul avizat", cum credea Tudor Vianu, atunci avem aici deopotrivă confirmarea şi infirmarea aserţiunii. Despre arta romană vorbeşte în primă instanţă artistul, dar o face, secund, şi teologul imers în cultura propriei credinţe; despre arhitectura romană, mai cu seamă despre aceea sacră, o fac amândoi, lansaţi de pe platformele - învecinate şi totuşi distincte -, ale istoriei artei şi, încă o dată, teologiei. Theodor Baconsky, o ştim, era preocupat de arhitectura sacră şi mulţi dintre cei care l-au cunoscut în postura de comentator - acid, nu o dată - al arhitecturii ortodoxe îşi amintesc de bună seamă nu doar profunzimea cunoştinţelor sale despre temă, ci şi soluţiile de viitor pe care le oferea unor "specialişti" în derută. Este aici o performanţă şi totodată un risc asumat. O spune Theodor Baconsky, atunci când sugerează un teren comun, împărtăşit de cei doi dar şi, cum vom vedea pe parcursul cărţii, de o paradoxală Cetate Eternă: "Cum nici unul dintre noi nu e un specialist, istoric de meserie sau italienizant, cred că trebuie să facem cît mai des racordul cu lumea ortodoxă, din care facem parte, pentru a transforma diferenţa de sensibilitate într-un avantaj euristic" (24). Chiar dacă există un spaţiu colocvial al diferenţei între cei doi, întrebător şi întrebat se situează pe o aceeaşi platformă. Aici ar fi confirmarea lui Vianu, exemplară.

Dar autorii mai fac un gest de curaj metodologic, acela al angrenării în materia subiectului viitoarei lor cărţi. Distanţa este minimă, adeseori absentă. Locul este supus, sondat, cernut prin sita fină a memoriei culturale şi, mai cu seamă, afective. Comentariile sunt luate în priză directă, în Roma şi, aş zice, întru Roma [4]. Aflaţi în chiar intimitatea ultimă a cetăţii petrine, pe care o traversează spre a o apropria nu numai cultural, ci şi ca palpit viu al faptului de credinţă şi viaţă, autorii aleg angajarea - aş zice corporală - cu materia de studiu (care nu e doar Roma, ci şi tot ce este legat ombilical sau doar genetic de ea) [5]. Frumuseţea romană nu este privită cu detaşre: angajarea îndrăgostită, de nu de-a dreptul pătimaşă, exclude contemplaţia şi, prin urmare, "desfătarea senină" pe care ar produce-o frumseţea urbei. Or, această implicare îl infirmă pe esteticianul Vianu, ca şi pe Kant.

În fine, trebuie să evidenţiem, ca parte a metodei, un "alexandrinism paterical" (...) În care esenţialul este rostit pe scurt, printr-o mare economie de mijloace" (Theodor Baconsky, 133). Sintagma inspirată, concentrând (şi scurtcircuitând totodată) explicaţia, este adeseori modul în care cei doi autori îşi proclamă concluziile sau subminează un clişeu. Suntem aici într-o tradiţie (evocată uneori, dar în alte contexte) ilustrată cu strălucire de Noica, Ţuţea, Pleşu ori Liiceanu - nu rareori, aş adăuga cu regret, în detrimentul efortului de construcţie laborioasă, de sistem. Termele sunt astfel "catedrale ale tihnei" (Theodor Baconsky, nota 2, 142), în teatrul lui Marcellus s-au acomodat "locatari suprarealişti" (Theodor Baconsky, 144), altarul mithraic de sub San Clemente este "o parabiserică masculină" (Theodor Baconsky, 146), iar cunoaşterea ştiinţifică este o "violare progresivă" a tuturor "tainelor" naturii (Theodor Baconsky, 171). Exemplele pot, desigur, continua, mai cu seamă că am păstrat multe dintre formulările lui Horia Bernea pentru a ilustra cu ele, mai departe, ceea ce mi se pare cu adevărat important în această carte. Lumina paradoxului sau a alăturării neaşteptate de termeni, de sintagme, poate defini o temă mult mai exact, în stranietatea ei, decât domesticitatea autopsiantă a demonstraţiei ştiinţifice. Cu toate acestea, uneori pare că acest laconism fertil - un dar retoric pe care Theodor Baconsky îl are cu asupra de măsură - pare să oculteze efortul de detaliere, de nuanţare, de argumentare. Sintagmele rezolvă gordian problema demonstraţiei academice, dar lasă totodată cititorul cu un nesatisfăcut dor de mai mult, mai detaliat, mai precis. Preferând această metodă a "pronunţării", cei doi deschid teren pentru interpretări viitoare, pe care cartea le promite, dar nu le (mai) oferă.


Contextul local
Nedreaptă, aşadar, nereceptarea şi, chiar dacă involuntară, ea ne apare ca fiind pedepsitoare, devreme ce cred că ne aflăm dinaintea unui volum excepţional. Dar de ce tăcerea pe care a primit-o cartea drept receptare ar fi şi semnificativă? Aici ar fi mai multe de spus. Pentru a lua în posesie o carte ca aceasta se cer îndeplinite neapărat câteva criterii, pe care, simultan, le îndeplineşte un număr infim de "amatori avizaţi" din patrie: a) o cultură artistică decentă (istorie şi estetică deopotrivă), pentru a putea urmări dialogul, referinţele şi, mai cu seamă, tezele cele noi şi surprinzătoare; b) o anumită sensibilitate (nu neapărat aprobatoare) la vâna creştină care ţine împreună viziunea, metoda şi ipotezele celor doi; c) o cunoaştere decentă a Romei şi d) o cunoaştere a bio-bibliografiei prealabile a autorilor [6].

O asemenea carte şi o asemenea tăcere ne vorbesc însă şi despre prăpastia care se cască între artă, cultură pe de o parte şi credinţă, pe de altă parte - aici şi acum. Cei mai avizaţi destinatari ai multora dintre remarcile teologului, profesioniştii religiosului instituţionalizat - indiferent de religia căreia îi aparţin - sunt, în măsură covârşitoare, insensibili să ia contact, darămite să şi comenteze, un discurs de asemenea altitudine. Ştiind cum se predă şi cum se receptează fie şi numai istoria artei creştine bizantine, necum a celei romane, mă tem că nici în ceea ce priveşte spusele artistului creştin nu ar fi multe comentarii din această parte a "baricadei". Încapsularea într-o retorică declarativă, recitatoare, apologetică despre arta instanţiată în lăcaşuri şi artefacte, face ca discursul despre artă al clerului, de orice denominaţie, să fie - la noi - pauper şi, pe planul prezenţei publice - cu desăvârşire absent. Cred că, de la polemica Blaga-Stăniloaie, care pune în lumină exact acest deficit de expresivitate extra-teritorială a teologiei care vrea să intre în dialog cu filosofia culturii, nu mai avem o contribuţie atât de elevată la sudarea punţilor rupte dintre biserică şi spaţiul culturii, cum este cartea pe care o discut aici.

Dincolo, pe versantul intelectual, un asemenea discurs prinde încă şi mai puţin. Chiar dacă, "sectorial", vor fi fiind verificate unul sau mai multe dintre criteriile enunţate mai sus, cel de-al doilea în ordinea enumerării mele - sensibilitatea la tema sacrului şi la pliurile sale în cultură şi artă - pare că lipseşte, prin atrofiere post-belică. Sensibilitatea este înlocuită de agresivitate şi pare că "bonjurismul" sincronist se petrece în realitate exclusiv pe platforma unui discurs artistic ateu şi de stânga, căruia, transplantat pe meleaguri dâmboviţene, îi dispar brusc cauzele pentru care să lupte [7]. Între "Rugul aprins" şi grupul de la Stavropoleos, ori cel de la Anastasia, cu excepţia câtorva personalităţi individuale (de felul poeţilor Adrian Popescu ori Ion Mircea, bunăoară, a filosofului Andrei Pleşu ori a lui Theodor Baconsky însuşi), nu există motive suficiente să credem că sintagma intelectual (sau artist) creştin să aibă acoperire de substanţă în patrie. O cultură creştină autentică nu este ţesută aşadar şi, prin urmare, autismul sectorial (artă & cultură versus religie) îşi spune cuvântul, tăcând asurzitor. Nu este mai puţin adevărat că Theodor Baconsky însuşi face (42) un portret vitriolant "intelectualului ortodox". Ilustrat la noi de câteva nume, acest tip se grăbeşte să fie, ca să zic aşa, "mai ortodox decât Patriarhul", făcând gafe nu numai de teologie, ci şi de elementară cultură "laică", fie aceasta artistică sau nu [8].

În fine, nu este vorba despre o carte uşoară. Am numit-o hiper-carte, prin analogie cu hiper-suprafaţa (concept contemporan din panoplia realităţii virtuale). De ce? Stratificată pe câteva nivele de discurs (textul scris conţine o seamă de avant-propos, note laterale de ghidare turistică, istorică sau politică, ori de comentariu al lui Theodor Baconsky "în marginea" textului, în afara interviului propriu zis) şi de material vizual (fotografii care să ilustreze textul, comentarii vizuale ale lui Theodor Baconsky, acuarele romane, dar şi lucrări tipice pentru Horia Bernea, de felul "praporilor" sau al "coloanelor"), cartea este voluptuos propusă grafic de Ioana Dragomirescu Mardare. În plus, ca o consecinţă logică a formatului şi calităţii grafice, costă o sumă destul de însemnată [9]. În aceste condiţii, ceea ce ar trebui să fie aproape un manual, ca însemnătate mai generală a mesajului, rămâne o carte-obiect preţios, un album fastuos de decorat o bibliotecă pentru puţini.

Există, dincolo de toate aceste notaţii subiective pe marginea calităţii obiectului şi a impactului public redus pe care acesta îl are, o seamă de mesaje care decupează arheologia sedimentată pe straturi, a cărţii, spre a îşi putea face loc incontestabil în spaţiul cultural. Mai cu seamă ele trebuie extrase din carte şi împrumutate, spre îmbogăţire de folos, acestui spaţiu cultural fracturat. Nici genul cărţii nu este stabil: album, carte de eseu şi de interviu, ghid de turism cultural elevat şi tratat de estetică din perspectivă creştină.

Note:
[1] Horia Bernea - Theodor Baconsky, Roma - Caput Mundi (Humanitas, 2001)
[2] E de sperat că editura va purcede curând, măcar în virtutea relaţiei speciale de prietenie dintre directorul ei şi Horia Bernea, la o binemeritată punere în circulaţie internaţională a albumului - căruia, într-o versiune internaţională, îi este absolut de trebuinţă un CD-ROM însoţitor)
[3] Theodor Baconsky, Iacob şi Îngerul - 45 de ipostaze ale faptului religios (Bucureşti: Anastasia, 1996), pp.47-50
[4] Mă simt aici îndreptăţit să folosesc sintagma noiciană, devreme ce amândoi îl citează pe filosoful păltinişan.
[5] Revine, spre pildă, de câteva ori, judeţul Neamţ, ca topos optim al ortodoxiei, potrivit lui Horia Bernea (vezi p.27 şi urm.), dar şi Sinai-ul, Fayum, deşertul în genere, ori referinţele asiatice.
[6] Ca unul care îi cunoaşte la fel de bine şi, de asemenea, ca unul care este acasă în interiorul temelor celor mari ale cărţii - artă şi credinţă - Andrei Pleşu ar fi un exeget preţios: mi-aş fi dorit să îi cunosc opiniile scrise cu privire la acest eveniment editorial. Ca autor care vibrează la componenta senzual-tactilă a operei de artă, pe fundalul cunoaşterii unei filosofii estetice remarcabile exersate nu rareori pe exemple din străinătatea occidentală, cred că Mădălina Diaconu ar putea da un comentariu de substanţă. Aş fi fost interesat de ce au de zis la temă câţiva dintre importanţii critici de artă actuali, precum şi unul sau doi istorici ai arhitecturii (regretatul profesor Sanda Voiculescu nu a prins apariţia cărţii, deşi, autoare a unui excepţional curs de "arhitectură antică", sunt convins că ar fi vibrat cu mult folos cultural al temă). Anca Manolescu, autoarea unui remarcabil (şi la fel de necomentat) volum despre aproprierea spaţiului creştin, sunt convins că va putea interveni într-o discuţie mai amplă, la care Roma Caput Mundi invită, aceea despre relaţia dintre artă, cultură - pe de o parte - şi credinţă - pe de altă parte.
[7] Dacă urmăreşti parte din presa "culturală" locală, ai senzaţia că evenimentele "occidentaliceşti" de felul acesta se succed ameţitor, deşi, de îndată ce ridici o clipă privirea din pagină, vei observa că impactul lor public, dacă nu chiar şi la scara propriilor adepţi, este sublim, dar cam atât. Pe de o parte, temele sociale reale (cărora artiştii occidentali, maimuţăriţi aici, le acordă adeseori rol esenţial, structurant, pentru opera lor) sunt neglijate în virtutea dezintoxicării după deceniile de "comandă socială"; pe de altă parte, dacă aceste teme sunt preluate angajat, din perspectiva vreunei credinţe, ele sunt pe loc blamate pentru că a fi credincios, în România intelectuală contemporană, este mai degrabă un fapt condamnabil.
[8] Unii cred, bunăoară, că bisericile nu trebuie proiectate cu calculatorul, care e diavolesc (Sorin Dumitrescu, Ziua, 11 ianuarie 2003).
[9] Mă întreb chiar în ce măsură apariţia în format CD-ROM nu i-ar reduce acestei apariţii memorabile costurile de achiziţie şi, prin urmare, nu i-ar spori impactul public, mai cu seamă că stratificarea este propice unei organizări cu referinţe încrucişate, proprii formatului digital.

va urma
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer