Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poveşti pentru copii  Sageata  Perle şi mărgăritare

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vocile


Sînziana Popescu

27.02.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sunt în căsuţa mea de vară de pe malul oceanului, undeva în Noua Zeelandă. Afară e o zi de vis, iar eu stau la plajă. În jurul meu oamenii se mişcă suficient de lent pentru a nu mă deranja, dar îndeajuns de rapid pentru a-şi face simţită prezenţa, pentru a mă linişti că nu sunt singură pe lume. Nu se aude nicio manea, nu se simte niciun miros suav de mititei prin apropiere, iar la orizont nu se zăreşte niciun caft domestic. Nimeni nu-şi ambalează motorul sub nasul tău. Briza adie încetişor... Adorm...
- Mami!

Mi se pare ciudat să aud bine-cunoscutul strigăt de luptă al băiatului meu în asemenea momente. Doar convenisem să-mi las familia acasă, iar eu să plec undeva departe, la capătul lumii. Acolo unde niciun picior de rubedenie n-a ajuns vreodată. Glăşciorul însă insistă:
- Mami, mama, mămico, mămincoooo!...
- Îhî!...
- Îmi faci voci?

Mă trezesc brusc şi constat că sunt acasă. Zac în patul propriu şi personal, într-un semi-leşin odios, dat de fiecare nenorocită de viroză de care se întâmplă să am parte. În faţa mea, o feţişoară încruntată mă cheamă la raport.
- Îmi faci voci?
- Nu acum Matei, mami e bolnavă. Nu te-am rugat să stai cu tati?...

Mi se închid brusc ochii. Depun însă eforturi să-l ţin deschis pe cel stâng.
- Dar eu vreau cu tine, mami! Te rooooog!
- Dacă mai stai mult în jurul meu, ai să te îmbolnăveşti şi tu...

Brusc, în dreptul nasului meu, la doar câţiva centimetri de el, răsar doi căţeluşi de pluş: un foxterier gri şi un buldog bălţat. Din spatele lor zâmbesc poznaşi doi ochi negri. N-am încotro, aşa că încep...
- Ce mai faci Matei? Ce bine-mi pare că te-am întâlnit!
- Bine... Tu ce mai faci?
- Bine, nu mă plâng, zice buldogul, după care se întoarce să-şi salute confratele zdrenţuros.
- Salut, Foxi!
- Salve, Boghi!
(Este momentul să le confirmăm cinefililor care ne urmăresc că nu vorbim nici despre Edward Fox, nici despre Humphrey Bogart, ci despre doi căţei de jucărie primiţi la pachet, într-un moment de rătăcire, împreună cu un mic meniu de fast-food contraindicat, de altfel, minorilor!)

Câinii se gudură unul pe lângă celălalt, latră în semn de recunoaştere, după care, dând bucuroşi din coadă, se îndepărtează de locul dezastrului.
- Hei, unde plecaţi?!
- La noi în cuşcă, ne e somnic, mai apuc să mormăi, după care dau să-l caut iar pe Moş Ene...

Sunt din nou pe aceeaşi plajă. E mult mai cald acum. "Probabil am făcut insolaţie", îmi zic, deşi ştiu sigur că am gripă şi că termometrul a sărit binişor de 38. Trag o repriză zdravănă de tuse, spunându-mi tot aşa, că nu e un virus, ci o simplă alergie la nisipul fin şi fierbinte. Apoi admir valurile imense, care se sparg sălbatic la mal...

Spre deosebire de prima dată însă, acum se aud ciorovăieli în zonă. Cineva, o voce foarte cunoscută, discută în contradictoriu cu o alta, iritantă, ascuţită, dar atât de dragă mie...
- Din oceanul Pacific / a ieşit un peşte mic / şi pe coada lui scria: / ieşi afară dumneata! Mami! Mami trebuie să facă voci!
- Matei, de ce n-o laşi să doarmă? Nu înţelegi că e bolnavă?
- Pentru că trebuie să facă voci!
- Îţi fac eu, poftim!
- Nu te pricepi, i se aruncă direct în faţă, cu obidă.
- Am să mă străduiesc... Uite, pe mine mă cheamă Griuţul, iar pe mine Pătatul. Salut, Matei!
- Nuuuuu! Nu-i cheamă aşa! Nu ştii nici măcar cum îi cheamă?!

Se aud plânsete. Apoi răgete. Apoi cineva se dă cu fundul de pământ. Apoi se dă cu el şi de perete, iar eu n-am încotro: mă trezesc, mă duc aţă spre cafetieră, îmi iau doza de licoare maronie "trezeşte-mă dacă poţi", după care mă-ndrept decisă spre sufragerie, să fac voci.

Pe drum îmi aduc aminte de întrebarea favorită a mamei, legată de venirea mea pe lume: "De ce nu m-oi fi dus eu la un film bun?". Mă simt deodată extrem de cinefilă... Oare n-aş putea găsi un cinematograf bun în Noua Zeelandă?

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer