Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poveşti pentru copii  Sageata  Perle şi mărgăritare

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Revelion de carton


Sînziana Popescu

13.03.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu ştiu dacă vouă vi s-a întâmplat să fiţi puşi să încropiţi ceva la minut pentru cel mic, aşa la repezeală, cu ce se găseşte prin casă. Dacă da, cu siguranţă n-aţi uitat prea curând momentul cu pricina. Asemenea clipe nu se uită uşor. Iar atunci când începi anul cu ele, nu le mai uiţi niciodată.
- Maaaamiiii! Vreau o maşină de carton!
- În noaptea de Anul Nou?
- Da, o maşină din carton, cu roţi, cu uşi, cu de toate...

Privesc spre colegul meu de apartament, tatăl omuleţului cu idei. Îmi face semn să nu sar, să-l mai las o vreme să facă planuri, că poate uită. Nici de data asta însă n-avem noroc...
- Maaamiii, taaatiii, priviţi! Putem folosi cartoanele astea!

E în bucătărie, strecurat într-un spaţiu de depozitare improvizat. Le-a găsit!
- Sunt cutiile de la aparate, Matei! De la video, de la televizor...
- Şi ce dacă?
(Asta e o întrebare tipică pentru Matei al nostru!)
- Păi, dacă se strică, trebuie să le ducem la service în cutiile lor, altfel nu le putem repara decât pe bani grei... Asta e regula!

Cum pentru Matei nu există reguli (sau, oricum, dacă există, ele sunt acolo pentru a fi călcate în picioare!), bătălia continuă....
- Şi în plus, Matei, la maşinuţa asta avem nevoie de beţe mici, sârmuliţe şi dopuri, pentru roţi, ca să le facem să se învârtă, intervine şi tatăl împricinatului.
- Nu ne trebuie beţe mici, ne trebuie beţe mari!
- De ce? mă interesez de această schimbare îngrijorătoare din proiect.
- Pentru că maşina va fi mare.

Încremenim amândoi, eu şi tatăl.
- Cât de mare?
- Mare, mare de tot, gigantică! Atât de mare!

Se deduce din context că maşina trebuie să fie pe măsura şoferului. E limpede însă - cel puţin pentru noi, proiectanţii - că o maşinuţă de talia asta, cu roţi de carton, se va desface la fiecare pas. Şi, bineînţeles, va trebui refăcută clipă de clipă.
- Matei, nu te supăra pe noi, dar nu se poate! E seara de Anul Nou... Acum aranjăm masa, ne îmbrăcam frumos, aşteptăm artificiile...
- Nu! Nu! Nu!
- Vezi că ne supărăm! Te răsfeţi şi aşa o s-o ţii tot anul, intervine ferm tati.
- Dar eu vreau să mă joc cu voi, să ne dăm pe rând cu maşina... Ce să facem toată noaptea?

În următoarea jumătate de oră eram toţi trei în parc, culegând "beţe mari" pentru maşină. Căzuserăm de acord că tonul omuleţului era ceva mai dulce, dar deloc prefăcut. Copilul îşi dorea într-adevăr să stăm ceva mai mult timp cu el, şi ăsta era felul lui - neortodox! - prin care ne atrăgea atenţia că n-o prea făceam.

Noaptea de Revelion am petrecut-o construind, refăcând şi răs-refăcând maşina minune, dar ne-am distrat. Şi uite aşa, conform zicalei "ce faci de Anul nou, faci tot anul", am ţinut-o tot într-o distracţie până acum. Avioane, camioane, rachete, navete. Toate de carton. Deunăzi, spre exemplu, am fost momiţi să construim nişte "instrumente de nisip", tot din carton, de parcă n-am fi avut destule găletuşe, greble sau lopăţele din plastic adecvate.

Când ne mai oprim din forfecat, lipit şi desenat ne gândim că, pentru el, "sportul" ăsta poate fi un bun antrenament pentru viitorul de mucava ce se conturează. Dar nu ştiu, zău, dacă ideea asta e jumătatea plină sau cea goală a paharului.

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer