Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Propunere: parlament ales uninominal, preşedinte puternic, dar ales de parlament


Bogdan Ghiu

18.03.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-una din nopţile trecute, singur în faţa televizorului, deja adormit (cu televizorul pe post de cortex visător), la un canal franţuzesc (France 2, probabil, canal public), emisiunea "Esprits libres", de cultură. Am rămas cu două afirmaţii dinspre final (de obicei, după televizor nu rămînem cu mare lucru, cel mai adesea cu nimic). 1) Jean Baudrillard (interviu redifuzat in memoriam, din care citez aici aproximativ, amplificînd, explicitînd, analizînd deja: memoria lucrează): "Oamenii, atunci cînd se uită la televizor, nu fac altceva, adică nu se informează, nu urmăresc un spectacol sau altul etc., ci chiar asta şi numai asta fac, ca acţiune în sine, autocentrată şi autofinalizată: se uită la televizor şi atît". 2. În aceeaşi emisiune, ceva mai tîrziu, Jacques Rancière (filosof): "Alegerile prezidenţiale nu sînt un moment forte al democraţiei. Ce reprezintă ele? Alegerea unui monarh pentru republică". Adică o contradicţie în termeni, contradicţia care ne sfîrşie zi de zi.

Francezii se pregătesc de alegeri prezidenţiale. La noi, mai în glumă (adică: de circumstanţă), mai în serios, se vorbeşte despre votul uninominal. Am mai scris despre votul uninominal, numindu-l "votul medianominal". Din fericire, din vigilenţa lor aproape paranoică la adresa preşedintelui Băsescu, reprezentanţi ai diverselor partide încep să discute despre variantele, despre avantajele şi dezavantajele votului uninominal, ceea ce, spre disperarea presei, care s-a obişnuit să nu vrea decît circ, foileton, tabloidizare în sine, de fond, a vieţii noastre politice, constituie un biet moment de seriozitatate care, ştiu prea bine, nu va fi continuat.

Trebuie să ne repunem la nesfîrşit, încontinuu, această întrebare: în ce constă, de fapt, esenţa democraţiei? Altfel spus: există momente privilegiate şi momente secundare ale democraţiei? Ce anume trebuie să privilegiem în trăirea democraţiei: constituirea puterii sau exercitarea ei?

Cele două "momente" ale procesului democratic nu pot fi, evident, separate. Dar între ele există nu numai o discrepanţă, ci o enormă asimetrie. Constituirea (şi reconstituirea ei, la intervale fixe sau ori de cîte ori este nevoie) puterii, adică alegerile, ţin doar un moment, atîrnă de o clipă, trec imediat, deşi numai atunci se manifestă suveranitatea de fond a cetăţenilor, care apoi este imediat uitată, reprezentantul ocultînd în totalitate reprezentatul, semiotica socială acaparînd totul (la fel cum se întîmplă şi în cazul semnalului de televiziune: numai semne desprinse de real, în locul realului: tocmai de aceea merg cele două atît de bine mînă în mînă). Totul depinde, atunci, o clipă, în exclusivitate de cetăţeni. Temporal şi istoric, alegerile sînt cheia de boltă a regimurilor democratice. De ele depinde, cum spuneam, constituirea puterii. Constituirea are o legătură nu doar de familie semantică cu Constituţia. Alegînd, noi re-constituim statul. Sîntem, cum spune Toni Negri, "forţa constituantă", forţa care constituie, care produce puterea, dar pe care puterea, derivată, o face repede, imediat, pe loc uitată, o acoperă. Politicul se autonomizează şi uită imediat şi în permanenţă de realitate nu în mod accidental, ci esenţial: democraţia urăşte tirania, despotismele, deci şi ceea ce Hannah Arendt (în "Adevăr şi politică", din Între trecut şi viitor) numeşte "forţa constrîngătoare a adevărurilor factuale". Manifestarea (şi reamintirea) forţei constituante de putere este, aşadar, ocultată, durează prea puţin şi este făcută să treacă repede, să se manifeste direct şi cît mai simplu. După mine, deci, esenţa primă, dacă pot spune aşa, a democraţiei ţine de momentul alegerilor, care fac posibilă exercitarea (ulterioară, dar continuă) democratică a puterii.

Numai că acest moment secund al "esenţei democraţiei", exercitarea democratică a puterii, durează tot timpul şi, mai ales, tinde să se îndepărteze de "clipa zero", de momentul originar al constituirii puterii (alegerile, şi aşa devastate de campaniile electorale), să-l facă uitat. Îi întoarce, literal, spatele.

Iată de ce consider că momentul originar, de "primă" esenţă, al democraţiei, în loc să fie permanent simplificat, pentru a putea fi cît mai bine ocultat, ar trebui, din contră, să fie complicat, să dureze mai mult, pentru a-i face pe cetăţeni să reflecteze, să se preocupe, să muncească la producţia de puterea, în loc ca aceasta să-i fie pur şi simplu sustrasă, şterpelită: o simplă scamatorie, un truc de iluzionism sub cupola circului vieţii publice. În momentul de faţă, alegerile sînt un fel de "racket" în fugă al voturilor, de delapidare a lor: durează prea puţin, sînt prea directe, pot depinde de capricii şi de fluctuaţii de moment, sînt hazardate. Ar trebui să stăm mai mult şi să avem mai multe şi mai complicate de făcut în cabinele de vot: atunci, nu înainte, cînd sîntem pradă persuasiunilor electorale, adică minciunilor şi manipulării, cînd candidaţii vor se ne farmece, să ne vrăjească, şi nici după, cînd puterea, odată constituită, se autonomizează şi uită de noi, îşi uită "genitorii". "Extemporalul" electoral ar trebui să fie mai lung, iar "tema", formal, mai complicată. Trebuie să muncim să alegem.

Ce înseamnă votul uninominal: personalizarea votului, după modelul alegerilor prezidenţiale. Modul de alegere a reprezentanţilor se uniformizează: dispare echilibrul între votul direct uninominal şi votul "abstract". Constituirea puterii devine încredinţare totală, cedare necondiţionată, oarbă, a puterii, asupra căreia nu se mai poate reveni. Puterea nu trebuie să poată fi totalizată, căci atunci riscă să devină chiar totalitară, provocînd permanent "războaie civile reci", aşa cum se întîmplă, în momentul de faţă, în România. Puterea trebuie să rămînă segmentară, să se articuleze, să fie o maşină, un dispozitiv, un mecanism, nu un corp, o (falsă) expresie organică. Puterea şi statul nu sînt nişte realităţi naturale, ci artificiale, produse. Ele nu "emană", ci se produc, se fabrică. Generalizarea modului uninominal de vot de la preşedinte la parlament riscă să dezechilibreze iremediabil, fatal, mediatic şi populist, puterea şi instituţiile. Căci cum se poate face cunoscut cineva pentru a spera să fie votat în sistem uninominal? Prin televizor, mediatic, deci în mod inerent mincinos, populistic. Putere alterată încă din principiu, cu alte cuvinte.

Iată de ce, fără a intra deocamdată în amănunte, propun, sugerez, pentru echilibrarea procesului democratic, ca, dacă parlamentarii vor fi aleşi uninominal, deci primind, astfel, un plus de legitimitate, de reprezentativitate, de putere, preşedintele să nu mai fie ales prin vor direct şi universal (de către cetăţeni), ci în mod indirect, tocmai de către parlamentul ales uninominal.

Generalizarea modelului uninominal, deci a pretenţiilor de putere şi de legitimitate ale aleşilor, riscă să dezechilibreze şi mai rău, definitiv, sistemul nostru politic. Formula: parlament ales (parţial) uninominal - preşedinte ales de către parlament mi se pare a echilibra situaţia, condiţiile de producere a puterii, mărind capacitatea de "suturare" a rupturii dintre momentul de constituire şi perioada de exercitare, ambele democratice, a puterii, de feed-back între cele două momente. Abia unui preşedinte astfel ales, în mod filtrat, laborios, depersonalizat, indirect, i se pot încredinţa, apoi, puteri sporite. Dar puteri sporite încredinţate direct, prin vot uninominal universal şi generalizat, reprezintă un dublu pericol doar aparent contradictoriu: dorinţă, tentaţie de totalizare a puterii - conflict între puteri egal de "uninominal" constituite - ne-constituirea puterii, blocare, constituţională şi de constituire, a puterii. Luptă "structurală" pentru supremaţie între puteri, conflict de "totalitarisme" structurale: adică exact ceea ce trăim în momentul de faţă, cînd fiecare putere vrea să deţină toată puterea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer