Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  carnetzELLE

Tabieturi şi ingrediente


Alex. Leo Şerban

23.04.2007
Elle
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Unii prieteni de-ai mei s-au amuzat aflînd că nu călătoresc decît cu "puişorul" după mine... Este vorba despre o pernă mai mică, uşor de transportat în valiză. Tabietul acesta mi-a venit după ce am nimerit de prea multe ori în hoteluri (chiar şi de patru stele) în care pernele erau nişte giganţi: dacă erau prea tari, mă trezeam cu gîtul înţepenit; dacă erau prea moi, simţeam că mă sufoc îndată ce-mi afundam capul în pernă. Cel mai adesea mă duceam imediat la recepţie, cerînd o pernă mai mică. Mi se dădea - invariabil - una, într-adevăr, "mai mică", dar nu suficient de mică pentru a mă odihni ca acasă. Cînd toţi ştim cît de important este somnul, cred că numai răuvoitorii ar putea să susţină că acesta este un "moft". Dimpotrivă, consider că este ceva foarte util şi sănătos. Şi mai cred că, în lumea tot mai uniformizată în care ne este dat să trăim, este bine să ne cultivăm micile comodităţi personale - cu riscul de a părea "excentrici".


O altă "excentricitate" de-a mea este că nu suport salata rucola. Ştiu că unii sînt înnebuniţi după această specialitate italienească, dar - în ceea ce mă priveşte - gustul şi chiar mirosul acestui vegetal mi se par insuportabile. Or, cum iubesc Italia pînă la epuizare nervoasă, orice masă pe care o iau în această ţară paradisiacă este precedată de parlamentări pisăloage cu chelnerii să nu adauge rucola la niciunul dintre felurile de mîncare. Este ceva mai degrabă fastidios, ştiind că italienii pun rucola în te-miri-ce... Dar papilele mele sînt vigilente! Dacă simt cel mai mic iz de rucola în salata care mi se serveşte, chem chelnerul şi-i explic frumos că în mîncarea mea există un ingredient intrus.

Aceleaşi reguli draconice, autoimpuse pentru a-mi face viaţa mai plăcută, se aplică şi-n prietenii. Recent, am renunţat la amiciţia cu un tînăr ambiţios, care şi-a făcut un titlu de glorie din a susţine stînga pentru a-şi întreţine "brandul". Tînărul este şarmant, talentat, bine "conectat", dar lipsit de răbdare - şi, mai ales, de acea minimă exigenţă care îţi cere să-ţi construieşti o identitate profesională înainte de a te erija în lider de opinie. Cu riscul de a părea depăşit, consider că un blog nu poate ţine loc de CV, după cum nici impertinenţa nu poate înlocui pertinenţa intelectuală. În consecinţă, l-am "scos" din meniul meu - aşa cum scot rucola din meniurile italieneşti: viaţa este mult prea scurtă pentru a suporta contrarietăţile, gusturile care nu-ţi plac sau pernele mari...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer