Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poveşti pentru copii  Sageata  Perle şi mărgăritare

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare către, cu şi despre Anouck


Sînziana Popescu

08.05.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Probabil vi s-a întâmplat şi vouă să vreţi să vă împrieteniţi copiii cu copiii prietenilor voştri din copilărie... Sau nu?... Oricum, ştiţi cu siguranţă la ce mă refer: la o cauză de cele mai multe ori pierdută.

Cel puţin mamei mele nu-i ieşea niciodată "lipeala", indiferent de tactica adoptată. Fie că-mi promitea diverse, fie că mă ameninţa că mă taie de la cele zece minute de desene animate cu "Mihaela", era totuna. De cele mai multe ori, nu vroiam nici măcar să mă uit spre progenitura musafirei, în ciuda faptului că de obicei asemenea reuniuni se lăsau cu cadouri sau cu ieşiri la Zoo. Nu vroiam şi pace! Nimic din ce se cerea cu ardoare (ca să nu spun că se impunea), nu era binevenit.

Aşa că în weekend-ul trecut, când cea mai bună prietenă a mea a venit în vizită în ţară, cu fetiţa ei, mi-am propus ceva de-a dreptul temerar: să nu mă bag! Dacă fetiţa ei şi Matei se plac, bine, dacă nu, nu. Până la urmă asta nu va afecta cu nimic prietenia mea cu Adina, respectiv numita mamă. Un singur lucru m-am gândit să-i cer totuşi lui Matei.
- Mâine ne întâlnim cu prietena lui mami, Adina, care acum locuieşte în Canada. Te rog mult să fii cuminte! Crezi că o să poţi?
- Eu de obicei sunt cuminte, îmi răspunde uşor intrigat.
- Nu cum eşti tu de obicei, ci mai mult decât atât. Aş vrea să fii un model pentru Anouck.
- Cine e Anouck?
- Fetiţa ei, de doi anişori. Tu trebuie să fii cuminte, pentru că ce o să faci tu o să facă şi ea. Ne-am înţeles?!

Bate palma, dar citesc o uşoară dezamăgire pe chipul lui. Fată? Şi de doi ani pe deasupra? Dacă era bebeluşă mai treacă-meargă, măcar ăştia sunt amuzanţi. Gânguresc într-o limbă numai de ei ştiută şi se mişcă asemeni unor roboţei umblători. Fata asta însă, Anouck, depăşise de mult perioada de graţie. Nu era nici Serafim, nici Alea... Ba, mai mult decât atât, se afla la vârsta destul de ingrată de altfel, la care fetele încep să meargă şi să vorbească mult. (Nu că băieţii n-ar face-o, dar lor li se setează motoraşele ceva mai târziu!)
- Anouck!
- Matei!

Începutul e promiţător. Anouck primeşte de la Matei - l-am pus pe el să-i dea cadoul! - o păpuşă care spune diverse, iar Matei e încărcat cu maşinuţe şi roboţei "cum nu vezi decât în reclame". Cei doi conducători de trib par pe deplin satisfăcuţi de daruri. Aşa că ne aşezăm şi începem timid să ne povestim "ce ni s-a mai întâmplat între timp". Matei ne declară că e frumoasă casa bunicilor lui Anouck, seamănă cu a lui Buni - altă bulină albă adică.
- Vorbeşte româneşte?
- Păi, de ce n-o întrebi ceva? Noi nu vorbim engleza cu ea în casă, e prea complicat!
- Matei!!!

Nu mai apucăm să spunem nici pâs că Anouck înhaţă viguroasă «bool-ul» şi-l aruncă la câţiva cm de nasul nostru. Matei reacţionează, vizibil impresionat, şi încep să se joace. Ce fac ei nu se poate numi nici măcar football româno-canadian, dar ce mai contează, par mulţumiţi.

Apoi, cum micuţa blondă, tunsă paj, vorbea bine româneşte n-a fost nicio problemă să-i spună lui Matei câte în lună şi în stele: culorile, să numere din doi în doi sau să ceară apă "care pişcă", minerală adică. Asta ca să nu mai vorbim de cei câţiva cowboy şi indieni rămaşi moştenire de la tati, pe care Anouck i-a împărţit în cele din urmă cu musafirul.

Aşadar, micuţii erau ocupaţi... Spre ruşinea mea mărturisesc că n-am stat numai cu ochii pe ei. Îi urmăream aşa, din reflex, în rest nu ştiam cum să ne spunem mai multe una alteia. Ce a mai făcut "x", când a divorţat "y", "z" nu poate avea copii sau cât de scumpă, dar şi cât de comodă, e viaţa în Canada.

Acum punându-le pe hârtie îmi dau seama că am vorbit, cu vreo două-trei excepţii, numai de nimicuri. Despre lucrurile mărunte care ne umplu viaţa de zi cu zi şi care nu fac nici cât o ceapă degerată.

Pe scurt, în cele două zile în care ne-am văzut cu canadiencele noastre, n-am băgat în seamă deloc juniorii. La sfârşit însă ne-au trezit strigătele de luptă ale lui Anouck: "Mateeei! Mateeeei!" şi întrebarea trântită de junele-prim când ne era nouă lumea mai dragă şi ne îmbrăţişam, de-abia reţinându-ne lacrimile: "De ce trebuie să plecaţi în Canada?". Am evitat pentru moment explicaţiile, dar l-am încurajat să-i scrie lui Anouck. Acum, în timp ce înşir aceste rânduri triste, el buchiseşte anevoie lângă mine, la celălalt calculator, prima lui scrisoare.

Notă: Sînziana Popescu este creatoarea Tărâmului lui Andilandi, un mini-portal pentru părinţi şi copii.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer