Relativitatea distanței dintre noi

Era una din acele zile în care vîntul dinspre deșert aducea un nisip fin ce cufunda Beijingul într-o ceață gălbuie, înecăcioasă.

În institut nu aveam aer condiționat, nici filtre de aer, așa că Huian a propus să traversăm cu bicicleta campusul, spre cafeneaua bibliotecii, unde am fi putut respira și lucra.

Colegă din grupul de cercetare, Huian încercase totodată să diminueze diferențele culturale care, încă din primele zile, mi se păruseră infinite.

Ea îmi indicase felurile de mîncare pe care nu eram încă pregătit să le diger; ea îmi demonstrase că siesta nu era ceva ce putea fi evitat, adormind în mijlocul frazei odată cu restul orașului; ea fusese cea care, ușor jenată, mi-a atras atenția la o cină că nu era politicos să înfig bețele în jiao-zi (colțunași), dar eram liber, precum domnul Hizhong de lîngă mine, să las gazele din burtă să-și urmeze traiectoria naturală; și tot Huian fusese cea care îmi propusese să colaborăm la o problemă de geometrie provenită din teoria relativității lui Einstein.

Ecuațiile teoriei relativității generalizate aduc la un loc concepte fizice și geometrice. Cea mai succintă și frumoasă descriere a teoriei îi aparține lui J. A. Wheeler:
"Spațiul îi spune materiei cum să se miște, iar materia îi spune spațiului cum să se curbeze".

Poate mai puțin cunoscută este contribuția semnificativă a lui Marcel Grossmann la teorie. Matematician subtil și prieten al lui Einstein, l-a familiarizat pe cel din urmă cu geometria lui Riemann și i-a ghidat primii pași în calculul tensorial. Caietele lui Einstein din timpul șederii sale în Zürich ni-l arată dezorientat timp de multe luni, pînă cînd prietenul său geometru i-a indicat un posibil drum. În colțul de sus al paginii Einstein a scris "Grossmann Tensor vierter Mannigfaltigkeit", ceea ce astăzi am traduce prin "tensorul Grossmann de ordin patru".

Totodată teoria relativității poate fi văzută și ca un dicționar, prin care concepte și întrebări de natură fizică sînt traduse în limbajul geometriei. O astfel de întrebare era și cea la care îmi propusese Huian să lucrăm. Dacă două corpuri de masă A și B gravitează unul în jurul celuilalt, care este masa totală a sistemului?

Newton ne-ar fi zis că e o întrebare trivială, răspunsul fiind A+B. Însă Einstein ne reamintește că E = mc², adică energia și masa sînt echivalente. Și astfel energia cu care se atrag două corpuri contribuie la energia (și deci masa) totală a sistemului. Cum corpurile pot fi oricît de apropiate sau depărtate, energia totală depinde de distanța dintre ele. Dificultatea problemei constă în faptul că atracția gravitațională nu are un caracter local: oricît de departe ar fi corpul A față de corpul B, atracția nu va fi niciodată nulă.

Roger Penrose a fost cel care a subliniat importanța și subtilitatea problemei, iar Stephen Hawking și alții au oferit răspunsuri frumoase, dar incomplete. Atmosfera din ultimele zile fusese suficient de încețoșată încît Huian și cu mine să credem că puteam reuși acolo unde toți ceilalți se împotmoliseră.

Am comandat ceai verde și fursecuri umplute cu o ciocolată care s-a dovedit a fi pastă din fasole roșie; am înnegrit șervețelele de pe masă cu primele calcule, iar cînd briza dinspre ventilatoare le-a împrăștiat pe jos, am deschis un caiet și am continuat să schimbăm idei.

Odată intrați pe teritoriului geometriei, diferențele culturale și dificultățile de comunicare dintre noi au dispărut. Am vorbit geometrie mai bine de două ore, iar ceaiul verde și răcoarea ventilatoarelor au ajutat să vină ideile.
- Nu crezi că ar trebui să ne uităm mai atent la inegalitatea izoperimetrică? am întrebat.

Huian privea undeva departe, pe fereastră, spre deșertul nevăzut dinspre care bătea vîntul. Am crezut că se gîndește la ce am spus. Dar cînd lacrimile au început să-i alunece pe obraji, am înțeles că părăsisem teritoriul clar și sigur al geometriei.
- Abia mă obișnuisem că a plecat, a spus Huian, iar acum s-a întors. De ce? Doar ca să-mi dea din nou viața peste cap?

Am întrebat-o despre cine vorbea, dar nu mi-a răspuns.

Instinctiv am vrut să-i pun o mînă pe umăr, într-un gest de afecțiune, dar mi-am adus aminte de toate diferențele culturale de care mă lovisem în ultimele luni și mi-am spus că poate aici, pe partea cealaltă a lumii, oamenii se consolează diferit unii pe alții.

S-a ridicat de la masă, s-a dus spre baie, iar cînd a revenit încerca să zîmbească, și tot ce a spus a fost că inegalitatea izoperimetrică era probabil un început bun.

Aveau să mai treacă cîteva săptămîni pînă să aflu ce se întîmplase.

Cu ani în urmă, soțul ei a ieșit să cumpere bere și nu s-a mai întors. I-a trimis o scrisoare că era viu dar relația lor se terminase, iar acum își dorea o altă viață; a cutreierat țara, ceea ce pentru cineva ca el echivalase cu a vedea lumea; a trimis urări de ziua copilului lor, dar niciodată de ziua soției. Ea a plîns, l-a înjurat, a încercat să-l ierte, și tocmai cînd se pregătea să-și refacă viața, el s-a întors. Nu găsise ce căutase și ar fi vrut s-o ia de la început, sau măcar să împartă între ei afecțiunea copilului.

Cînd mi-a povestit, eram tot în cafeneaua bibliotecii. Dar acum cerul era senin, aerul plăcut și răcoros, iar eu simțeam că nu era nevoie de cuvinte ca să înțeleg ce-mi povestește.

N-aveam să descoperim nimic nou legat de felul în care distanța contribuie la energia a două corpuri. Am descoperit în schimb că nu doar geometria dizolvă barierele culturale, dar și trăirile fundamentale, precum respingerea și despărțirea, iar în fața lor diferențele dintre noi sînt doar haine pe care le îmbrăcăm pentru a uita cît de asemănătorii sîntem unii față de alții.