În 15 septembrie '85, coborât în gara Slatina începeam stagiatura la Cărbunoase, fabrica de electrozi siderurgici. Oraș cu un farmec aparte, avea o parte veche tare drăguță deși prăfuită și, în față, pe un deal, un portret gigantic al marelui conducător. M-am cazat la un cămin de nefamiliști plin de jeg. Mi-era foame, am ieșit. La pâine un anunț. Avem OO. Mă uit după toaletă. Nu aveau, dar aveau ouă. Aveam și eu, așa că am cerut pâine. Aveți invitație? Mă uit la vânzătoare și râd. Glumiți? Nu am. Atunci nu vă pot da.
Andra Toropoc
Lumea a fost uluită la inaugurarea statuii iubirii. Era doar o femeie cu chip din pită coaptă, cu ochii de găluște, urechi de covrigi și gura brioșă. Părul de aluat împletit unduia peste membrele din franzele rumene, dezvelind sânii de chifle lăptoase și pântecul din maia dospită. Coastele erau din cornuri și în partea stângă unul singur lucea a miere. Artistul i-a invitat pe toți să guste din opera lui. Până spre seară au mai rămas doar niște muște prinse într-o pată dulce. Și multe firimituri.
Florentina Ghițescu
Am fost invitată la o nuntă. Am descoperit recent conceptul de economie și mi-am propus să îmbrac o rochie mai veche. Una nu a trecut mai sus de genunchi, alta nu mi-a trecut de mijloc. Ce ar fi mai ieftin? Să îmi cumpăr altă rochie sau să slăbesc. Mi-am zis că varianta doi. Greșit. Abonament la sală, antrenor personal, dietă, psihoterapie, aparent sunt traumatizată de aceea mănânc atât, timpul în care aș fi câștigat bani. Nu vreau să fac totalul. Ar mai fi fost o variantă, să renunț la pâine.
