Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Ieșiți din casă, procurați niște flori și apoi descrieți această experiență. Cumpărați-le, culegeți-le, cerșiți-le sau furați-le, dar faceți asta în acest week-end. Cei care scriu din amintiri vor fi depunctați."
In vino veritas. Dar și în bere
Bogdan Bati
Bogdan Bati
Cu un efort imens, am reușit să deschid ochii, încercând să localizez sursa zgomotului care m-a trezit. Lumină. Prea multă lumină. Am închis ochii repede, mult mai ușor decât mi-a fost când i-am deschis.
- Ce căcat am făcut?
În zgomotul loviturilor de ciocan, existente doar în capul meu, am început să am flashbacks cu evenimentele din seara trecută.
***
- Mai adu-mi te rog o bere și un cognac, am bâlbâit eu aproape fiecare cuvânt. Și nota! am strigat după ea, în timp ce deja prelua comanda de băuturi de la masa vecină.
- No ni tu mă la el ce be și eu nu! se miră Ioio. Pichiule, de când bei tu cognac?
- Simt nevoia de o schimbare în viață. Ia-ți și tu, că mai este.
- Să înțeleg că am terminat cu cărțile?
- Ajunge. Oricum, sunt gata. Ca bateria. Dimineață trebuie să mă trezesc să merg la piață.
***
Ușa de la casă s-a auzit. Ăsta a fost zgomotul ce m-a trezit. Am reușit să deschid ochii, în același solo de ciocane care-mi lovea creierul din toate părțile. Am încercat să-mi schimb poziția, sperând că scap de zgomotul de lovituri de metal pe metal. Fâșâitul de sub mine mi-a transmis că zdrobeam ceva sub greutatea corpului. Oricum trebuie să mă piș, așa că m-am ridicat.
Mișcarea a acutizat nevoia de a mă ușura, astfel că am luat-o rapid către baie, ocolind obstacole invizibile.
Nu eram în stare să stau în picioare, așa că m-am așezat pe colac, simțindu-mă drăguță.
Cât dracu' am putut bea?
***
- Încă o bere și un cognac... te rog...
- Și nota? întrebă Cristina, anticipând, din nou, dorința mea de a pleca.
- Și nota, că dimineață trebuie să merg la piață, am mai zis către ea, împiedicându-mă la fiecare cuvânt. Unde am rămas? am întrebat, întorcându-mă către Ioio.
- Sefe. Unde e, mă, știința în sefe?
- Ascultă aici. SF vine de la science fiction. Science înseamnă știință. Deci, există știință în SF, terminasem eu pledoaria unui argument, probabil stupid, pe care nimeni nu mai știa cine și sub ce formă l-a început.
Între timp mi-a venit și comanda. Am plătit, din nou, sperând, undeva în adâncul sufletului, în zona neîntinată de alcool, că de data asta chiar plec acasă.
- Pichiule, io chiar nu înțeleg. Zi-mi tu mie care e știința din filmele sefe. Eu n-am văzut știință în ele.
- Este. Crede-mă că este.
- Bă, dacă pe ceva scrie bio, tu chiar crezi că e bio, așa-i?
- Bio... ne-bio... bâlbâiam eu cuvinte. Dacă-ți spun că este, atunci este. Sunt prea beat ca să pot explica, de data asta trebuie să mă crezi, chiar dacă nu am dovezi.
- Ai vorbit ca un popă, a zis Ioio, reușind să obțină un hohot de râs de la toată masa.
- Dacă vorbesc ca un popă, cam e cazul să mă retrag.
***
Întorcându-mă în pat, m-am oprit la frigider. Am scos o sticlă de apă minerală și am început să beau. Câte trei sau patru înghițituri pe repriză, cu pauză între reprize, oprindu-mă de tot doar după ce am terminat sticla. Un litru jumate ar trebui să ajute, măcar puțin, la liniștirea ciocanelor din cap.
Înainte de a ieși din bucătărie am luat și o pastilă de vitamine: magneziu, calciu și un spectru de B-uri. Sper ca în cel mult 30 de minute să pot ține ochii drept în cap.
Am revenit în sufragerie. Eram exilat pe canapeaua de aici de prea mulți ani, din cauză că visam noapte de noapte că sunt tractor, astfel că și făceam ca unul. Hainele cu care am fost îmbrăcat aseară erau pe jos, în fața ușii de la balcon. Pe masă trona o plasă cu fast-food, pe jumătate ruptă. Am privit înăuntru și am realizat că orice ar fi acolo, nu mai merită mâncat.
Prin toată sufrageria erau împrăștiate frunze și petale.
- De unde dracu' au apărut astea?
***
- Pichiule, ești sigur că e ultima comandă? mă întrebă Vlad.
- Da. La șase trebuie să mă trezesc să plimb câinele. Dup-aia trebuie să merg la piață. Măcar cinci ore de somn să prind și totu' va fi bine.
- E trecut de trei dimineața. Nu mai prinzi tu piață azi.
- Nu mai vreau nimic, am zis hotărât, începând să-mi caut telefonul în buzunare.
- Ți-e pe masă, zise Vlad, știind ce mă consumă. Ne vedem mâine, Pichiule?
- Nu. Nu mai vin aici. Mă las de bere.
- Atunci ne vedem vinerea viitoare, zise el în timp ce se îndrepta către altă masă, de unde oameni, la fel de omeniți ca mine, încercau să-și înțeleagă realitatea prin adevărurile ce zac pe fundul paharului.
- O mașină vă rog, am cerut eu femeii de la dispecerat.
- Bună dimineața, domnul Vasile, unde doriți să vină mașina?
- Bună dimineața, am zis eu, încercând să repar impolitețea. La bar.
- Ca de obicei?
- Egzact, am stâlcit eu cuvântul în încercarea de a răspunde cât mai coerent.
- Și mergeți acasă? întrebă femeia în continuare, pentru a ști ce să transmită șoferului, în caz că se întâmpla ca altă dată.
- Da, am răspuns simplu, pentru a nu-mi fractura limba din nou.
- O să vină 352 în două minute.
- Mulțumesc. La revedere!
Ieșind de pe terasă, în aerul rece al unei dimineții ce se anunța răcoroasă, creierul a avut un moment de luciditate. În asemenea momente, de obicei, intra pilotul automat în acțiune, știind ce are de zis și pe unde trebuie să mă ducă, pentru a putea ajunge acasă. Pe când a venit taxiul eram deja hotărât.
- La cimitir, vă rog.
- La care din ele?
- Care are gardul mai mic, să găsesc niște flori.
- Sigur nu vreți acasă?
- N-am ce căuta acasă... fără flori. Am hotărât să termin propoziția cu această adăugire de două cuvinte după o pauză mult prea lungă, în care încercasem să decid care e realitatea.
În timp ce taxiul mergea spre cimitir, eu începeam să realizez măgăria pe care o făcusem și să mă panichez. Mergând acasă cu o floare, speram să îmbunez din sentimentele meritate ce aveau să fie exprimate de soție.
Sunt cel mai prost om din lume. Am o soție frumoasă, deșteaptă, gospodară și multe multe altele. Iar eu? Eu, odată ce am început să beau, nu mă pot opri. Cu ce a păcătuit de s-a ales cu unul ca mine? Ce dracu' am făcut bun ca să merit pe cineva ca ea?
- Am ajuns.
- Mă întorc imediat, am zis, ieșind cu greu din mașină.
- La o shaormă, am zis după ce am revenit cu un buchet de flori și buruieni, pe jumătate ofilit.
- La care?
- Oricare.
Gândurile mele continuau să zburde între frumusețea și iubirea soției mele, în total contrast cu dovezile de iubire ce i le ofeream. Cum de încă mă mai iubea? Cum de stătea cu mine după câte o aventură de genul ăsta? N-aveam răspuns.
- Am ajuns, am fost din nou întrerupt din gânduri de sosirea la o nouă stație din drumul către casă.
Am ieșit, luând florile și buruienile cu mine. Am comandat. Am cerut doar carne, legume și sos de usturoi în shaormă, cerând și o sticlă de cola. După ce le-am primit, am pus florile în plasă, peste mâncare, iar apoi m-am urcat înapoi în taxi.
- Acasă? a întrebat taximetristul, probabil dornic să scape de mine.
- Acasă, am răspuns încet, oarecum apăsat de greutatea nemerniciei pe care o făcusem.
- Poate doriți să puneți florile în plasă cu petalele în afară, nu înăuntru.
***
Mi-am luat hainele de pe jos și le-am pus în coșul cu rufe. Uitându-mă în plasa cu mâncare, am reușit să salvez o sticlă de cola, iar restul am decis că nu merită efortul. Nu cred că apucasem să mușc de trei ori din shaormă. Am adunat toate frunzele și petalele de pe masă și din pat și le-am băgat în plasă. Am adus mătura, am adunat într-o grămăjoară tot ceea ce mai era pe jos și apoi am transferat totul în coșul cu rufe. Realizând ce am făcut, am mers după coșul de gunoi, începând să transfer mizeria din fiecare haină din coșul cu rufe în cel de gunoi.
După vreo 20 de minute sufrageria arăta din nou bine. Am deschis geamul să scot mirosul de shaormă și alcool, iar apoi m-am pus înapoi la somn, încercând să-l ademenesc cu un film plictisitor.