Fetița se pierduse în pădure. Îi era foame și frig, iar copacul și-a întins brațele spre ea și a acoperit-o cu frunze uscate. A început să plouă, iar ciuperca și-a întins tulpina cât să o acopere cu pălăria care-i devenise uriașă. Lupoaica i-a dat să sugă și a luat-o să doarmă în peștera ascunsă. Dimineața, ursoaica i-a dat să mănânce fragi și a ținea în blana-i călduroasă, iar brusturele cel înțelept îi citea o poveste. Se auziră pași și strigăte umane. Fetița din brațele mamei, făcea cu mâna și zâmbea. Unii zic că are vedenii.
Iulia Viși
A fost niciodată. În fiecare dimineață pleca din mijlocul labirintului. Cămașa descheiată de amintiri, cravata spânzurată de o lună nouă, pierzând adresa la fiecare a douăsprezecea noapte. Încă mă caut, îi spuse o voce. În închisoarea datornicilor gratiile prind viață, miros a regret și putregai. Când ai uitat cum să te trăiești? Nu-mi pasă. Din labirint o mână îl lovește în plexul solar. Câte gânduri generează o emoție? Hai să mai încercăm o dată anarhie și iasomie pe coaja pâinii. Din toate zilele ridică-mi zidul.
Ana-Maria Butuza
Se învârtea în picioarele goale, prin iarba grasă, necosită, umedă de roua dimineții, cu părul desfăcut pe umeri, cu cămașa albă, de borangic subțire, lungă, descheiată larg, transparentă, lăsând la vederea soarelui timid trupul tânăr, cu rotunjimi pârguite: du-te, Lună, vino, Soare, pe el adă-l pe cărare, că eu nu mai am răbdare. De-a dura, tăvălea florile, râzând până obosea, apoi adormea în livadă, până când Brumi, un ciobănesc carpatin, venea să o trezească cu un lins, de: hai, zâno, noi nu mâncăm nimic, astăzi?
