Adică Cristian Mungiu şi atît. Cannes în România. Răspunzînd întrebărilor simple: ce e viaţa, ce e inspiraţia...
"Mi s-a spus că nu se mai cade să umblu în pantaloni scurţi"
Eugen Istodor: Avînd Cannes-ul, poţi să faci ce vrei pe lume?
Cristian Mungiu: Duminica trecută, în parc, o pensionară mi-a atras atenţia că de acum nu se mai cade să umblu în pantaloni scurţi, că mă cunoaşte lumea. La Cluj, în prima seară, am rămas flămînd, căci fiecare avea ceva să-mi zică, iar fotografii îmi descărcau automat un blitz în ochi de fiecare dată cînd duceam la gură. Dimpotrivă, simt că am ajuns să fac numai ce trebuie şi foarte puţin din ce mi-aş dori cu adevărat.
E.I.: Avînd Cannes, poţi să mori?
C.M.: Fac filme că-mi place, nu ca să demonstrez ceva. Şi sincer, filmele ar fi mai bune pe lumea asta dacă n-ar exista premii.
E.I.: Avînd Cannes, ai toată lumea la picioare?
C.M.: Aiurea. Îndată ce o să se scuture poleiala patriotică, o să revenim exact unde am fost. Ba, în plus, mă aştept ca, de fiecare dată cînd o să deranjez pe cineva, să mi se zică: ia uite-l şi pe ăsta, acuma crede că dac-a avut noroc să ia un premiu, poate să-şi permită orice.
"Ideea mi-a venit la o pizza"
E.I.: Avînd Cannes, ce e geniul?
C.M.: Habar n-am. Nu cunosc nici un geniu - doar cîţiva oameni care au viziuni, sînt originali şi au curajul să-şi urmeze ideile împotriva curentului. Dar în cinema, cred că singurul despre care s-ar putea vorbi în termenii ăştia e Chaplin.
E.I.: Ce este inspiraţia?
C.M.: Anul trecut, în 2006, m-am dus la munte ca să-mi caut inspiraţia, cum ar veni. Am stat vreo două săptămîni la Sinaia, m-am uitat la meciuri că era Campionatul Mondial de fotbal, am băut tot Guiness-ul de la motel şi m-am întors la Bucureşti cum am plecat. Mîncam o pizza pe Beller, lîngă casă, şi, dintr-o întorsătură de frază într-o discuţie, am avut revelaţia că povestea asta, pe care o ştiam de cinşpe ani, rezuma ce am eu de zis mai departe în film.
E.I.: A fost bun comunismul la ceva pe lumea asta, în viaţa noastră?
C.M.: Ne-a pus în situaţia să avem ce povesti. Dar nu pot să zic c-a fost bun - la un caz, preferam să n-am amintirile astea şi să fi trăit într-o lume mai civilizată. Însă eu nu povestesc în sine despre comunism, ci despre ce mi s-a întîmplat mie cînd aveam vreo douăzeci de ani.
"Cînd văd însă cum trec jeep-urile peste maţele cîinilor, mă întreb ce vină am eu să trăiesc aici"
E.I.: Ce e viaţa? Ce e moartea? Ce e România?
C.M.: Depinde din ce parte priveşti: cînd mă gîndesc că puteam să mă nasc în Africa, sînt fericit că-mi curge apă la robinet. Cînd văd însă cum trec jeep-urile peste maţele cîinilor lăsaţi în mijlocul străzii de cei care i-au omorît, mă întreb ce vină am eu să trăiesc aici.
E.I.: Ce mai înseamnă cultura?
C.M.: În principiu, ar trebui să ne ajute să fim mai puţin animale şi să ne dăm mai rar şi mai cu precauţ ie în cap. Dar Cannes-ul, prin care am trecut, e cel mai bun exemplu: mîndria naţională principală vine din faptul că s-a luat un premiu, nu din faptul că am făcut un film care are ceva de zis compatrioţilor despre cum sînt ei. Un taximetrist mi-a zis că "premiul a fost decizie politică"
E.I.: Ce mişto s-a bucurat ţara la Cannes-ul tău: te-a bălăcărit curajos!
C.M.: Ne aşteptam ca din secunda în care ne întoarcem acasă să înceapă relativizările: la Cluj, un regizor de televiziune i-a zis lui Vlad Ivanov că a jucat în general bine, dar că mai are încă nişte probleme de tehnică şi că, la un caz, să se întîlnească să-i explice. S-a zis că am cîştigat fiindcă sînt iudeu, mason, machidon, fiindcă se poartă România, pentru că am avut pile, fiindcă am intrat în Uniunea Europeană şi aşa mai departe. Cel mai tare a fost un taximetrist care a zis că "A fost o decizie politică". L-am întrebat: "A cui?". S-a gîndit mult de tot şi pînă la urmă mi-a zis: "A lor".
Cristian Mungiu este autorul volumului 7 scenarii, publicat de Editura LiterNet.