Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Cînd văd cum trec jeep-urile peste maţele cîinilor, mă întreb ce vină am să trăiesc aici


Eugen Istodor, un interviu cu Cristian Mungiu

15.06.2007
Academia Caţavencu, iunie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adică Cristian Mungiu şi atît. Cannes în România. Răspunzînd întrebărilor simple: ce e viaţa, ce e inspiraţia...

"Mi s-a spus că nu se mai cade să umblu în pantaloni scurţi"

Eugen Istodor: Avînd Cannes-ul, poţi să faci ce vrei pe lume?
Cristian Mungiu: Duminica trecută, în parc, o pensionară mi-a atras atenţia că de acum nu se mai cade să umblu în pantaloni scurţi, că mă cunoaşte lumea. La Cluj, în prima seară, am rămas flămînd, căci fiecare avea ceva să-mi zică, iar fotografii îmi descărcau automat un blitz în ochi de fiecare dată cînd duceam la gură. Dimpotrivă, simt că am ajuns să fac numai ce trebuie şi foarte puţin din ce mi-aş dori cu adevărat.

E.I.: Avînd Cannes, poţi să mori?
C.M.: Fac filme că-mi place, nu ca să demonstrez ceva. Şi sincer, filmele ar fi mai bune pe lumea asta dacă n-ar exista premii.

E.I.: Avînd Cannes, ai toată lumea la picioare?
C.M.: Aiurea. Îndată ce o să se scuture poleiala patriotică, o să revenim exact unde am fost. Ba, în plus, mă aştept ca, de fiecare dată cînd o să deranjez pe cineva, să mi se zică: ia uite-l şi pe ăsta, acuma crede că dac-a avut noroc să ia un premiu, poate să-şi permită orice.

"Ideea mi-a venit la o pizza"

E.I.: Avînd Cannes, ce e geniul?
C.M.: Habar n-am. Nu cunosc nici un geniu - doar cîţiva oameni care au viziuni, sînt originali şi au curajul să-şi urmeze ideile împotriva curentului. Dar în cinema, cred că singurul despre care s-ar putea vorbi în termenii ăştia e Chaplin.

E.I.: Ce este inspiraţia?
C.M.: Anul trecut, în 2006, m-am dus la munte ca să-mi caut inspiraţia, cum ar veni. Am stat vreo două săptămîni la Sinaia, m-am uitat la meciuri că era Campionatul Mondial de fotbal, am băut tot Guiness-ul de la motel şi m-am întors la Bucureşti cum am plecat. Mîncam o pizza pe Beller, lîngă casă, şi, dintr-o întorsătură de frază într-o discuţie, am avut revelaţia că povestea asta, pe care o ştiam de cinşpe ani, rezuma ce am eu de zis mai departe în film.

E.I.: A fost bun comunismul la ceva pe lumea asta, în viaţa noastră?
C.M.: Ne-a pus în situaţia să avem ce povesti. Dar nu pot să zic c-a fost bun - la un caz, preferam să n-am amintirile astea şi să fi trăit într-o lume mai civilizată. Însă eu nu povestesc în sine despre comunism, ci despre ce mi s-a întîmplat mie cînd aveam vreo douăzeci de ani.

"Cînd văd însă cum trec jeep-urile peste maţele cîinilor, mă întreb ce vină am eu să trăiesc aici"

E.I.: Ce e viaţa? Ce e moartea? Ce e România?
C.M.: Depinde din ce parte priveşti: cînd mă gîndesc că puteam să mă nasc în Africa, sînt fericit că-mi curge apă la robinet. Cînd văd însă cum trec jeep-urile peste maţele cîinilor lăsaţi în mijlocul străzii de cei care i-au omorît, mă întreb ce vină am eu să trăiesc aici.

E.I.: Ce mai înseamnă cultura?
C.M.: În principiu, ar trebui să ne ajute să fim mai puţin animale şi să ne dăm mai rar şi mai cu precauţ ie în cap. Dar Cannes-ul, prin care am trecut, e cel mai bun exemplu: mîndria naţională principală vine din faptul că s-a luat un premiu, nu din faptul că am făcut un film care are ceva de zis compatrioţilor despre cum sînt ei. Un taximetrist mi-a zis că "premiul a fost decizie politică"

E.I.: Ce mişto s-a bucurat ţara la Cannes-ul tău: te-a bălăcărit curajos!
C.M.: Ne aşteptam ca din secunda în care ne întoarcem acasă să înceapă relativizările: la Cluj, un regizor de televiziune i-a zis lui Vlad Ivanov că a jucat în general bine, dar că mai are încă nişte probleme de tehnică şi că, la un caz, să se întîlnească să-i explice. S-a zis că am cîştigat fiindcă sînt iudeu, mason, machidon, fiindcă se poartă România, pentru că am avut pile, fiindcă am intrat în Uniunea Europeană şi aşa mai departe. Cel mai tare a fost un taximetrist care a zis că "A fost o decizie politică". L-am întrebat: "A cui?". S-a gîndit mult de tot şi pînă la urmă mi-a zis: "A lor".

Cristian Mungiu este autorul volumului 7 scenarii, publicat de Editura LiterNet.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • un film excelent despre noi
    otilia [membru], 13.10.2007, 18:43

    Da. Un film care sa le arate compatriotilor cum sunt ei. Asa l-am perceput si eu. Am vazut filmul ieri seara, a fost prezentat la un festival de film pentru drepturile omului, la Nuremberg. Mi-a placut foarte tare. Da, m-a inspaimantat mai mult decat eram pregatita sa suport. E un film dur, extrem de bine facut si graoznic de autentic. Camera de camin e intr-adevar copia oricarei camere din caminul "1 mai" in Iasi... Camera, baia, culoarul intunecat, telefonul public de la intrare... banalitatea, rudimentarul si cenusiul vietii cotidiene. Un documentar foarte reusit. Brutal, crud, primitiv ca realitatea din vremea aceea. Multumesc Cerului ca nu ma numar printre cate femei oare au trecut prin situatii similare??
    Mi-a placut teribil simplitatea cautata, studiata, in care este realizat filmul. Greu de respirat pe tacerile infiorator de triste ale Otiliei... (Anamaria e o actrita formidabila!!) Respiratia ei precipitata in goana nebuna cautand un loc unde sa ingroape?? avortonul... Decizia finala, disperata, de a-l arunca la ghena...Bufnitura... Inchizi ochii dar te urmareste grotescul unui cotidian putred. Si parca auzi pasii securitatii in ceafa ta...
    Finalul: "sa nu mai vorbim niciodata despre asta"... de cate ori, de cate guri a fost soptita dorinta similara? Si cate traume a putut genera un sistem abrutizant?
    Sa nu mai vorbim?? Ba din contra, sa vorbim.
    Interesanta remarca: "decizie politica"! Sincer, m-am gandit ca poate filmul a socat atat de puternic pe naivii din Vest, incat a cucerit prin oroarea povestii. Dar dupa ce l-am vazut, mi-a pierit orice dubiu.
    Mi-a placut teribil filmul. M-a rascolit cum nu cred ca a mai reusit vreodata o productie de cinema. Felicitari echipei de realizare!
    Un singur aspect mi s-a parut exagerat: imaginea avortonului. Pe cat e de socanta, pe atat de daunatoare mi se pare... Daunatoare prestatiei artistice superbe pe care o face Anamaria in scena respectiva.


    Otilia Obreja
    Heidelberg, Germania


Spacer Spacer