Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Triumf în Las Vegas


Eduard Ţone

17.07.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cum a cucerit România Las Vegas? Cu ţambalul. Cum a cucerit Las Vegas România? Cu un milion de motive, care mai de care mai strălucitoare.

Merg prin Las Vegas ca un turist japonez, cu camera video într-o mână şi aparatul foto în cealaltă. E ora prânzului şi din asfalt ies flăcări care te înghit cu lipsa de remuşcări cu care "Sin City" îţi înghite tot ceea ce eşti dispus să-i oferi: banii şi sufletul. Sunt 40 de grade dar soarele nu pare să topească nimic din minunile oraşului. În definitiv, Las Vegas e copilul deşertului. A crescut printre iguane şi cactuşi, în zornăit de ruletă, hohote de râs, ameninţări cu moartea şi interminabile picioare de femei frumoase.

De când am ieşit din Venetian, hotelul în care, la etajul 17, ocup pentru câteva zile o cameră aproape cât un teren de handbal, încerc senzaţiile unui regizor de filme ieftine dar cu bugete foarte generoase. Totul pare făcut dintr-un carton atât de bine vopsit încât în secunda următoare îţi doreşti să trăieşti întreaga viaţă între pereţi de carton, cu un slot machine în bucătărie, o piscină pe verandă şi o blondă cu silicoane în dormitor. Jesus! Las Vegas e fabulos, aşa cum îi scrie pe brand: "Welcome to fabulous Las Vegas!". Cu alte cuvinte, bine-ai venit în infern! Unul atât de dulce încât o să-ţi placă la nebunie.


Raiul iadului pe pământ

Sunt în Vegas alături de DJ Livio, Roby şi George G. Mai simplu, Monochrome. Este unica trupă de DJ de care am auzit în viaţa mea. Toamna trecută, când i-am însoţit în Londra şi Barcelona unde au făcut o piesă în studiourile celor de la Groove Armada (ei fiind preferaţii lui Tom şi Andy şi, prin urmare, câştigători naţionali ai competiţiei Heineken Thirst Studio) am remarcat că au un look atât de mişto încât, dacă au cap, ambiţie şi noroc, vor ajunge departe. Au ajuns. Până în Las Vegas zbori 21 de ore, din trei bucăţi şi nu mă-ntrebaţi cum se scurg, de pildă, ultimele 60 de minute. În Las Vegas se "întâmplă" finala mondială a unei competiţii care pentru un DJ poate echivala cu piciorul prins al lui Dumnezeu: Heineken Thirst Studio. O finală în care alături de Monochrome participă DJ-i din alte 7 ţări - la rândul lor câştigători locali. Piesele tuturor au fost puse pe site-ul Heineken Thirst unde au putut fi ascultate şi votate de către fani. Există două premii: cel al publicului şi marele premiu. Premiul publicului revine celei mai votate piese iar caşcavalul cel mare va fi oferit de un juriu care-i are în componenţă pe legendarul Paul Oakenfold şi pe Gabriel & Dresden, doi DJ-i din San Francisco super-cunoscuţi pe piaţa americană şi recent declaraţi "producătorii anului" în State.

Fiecare DJ prezent va susţine un gig în Tao Club, iar câştigătorul premiului cel mare, un bonus la Tao Beach. Tao este cel mai tare club din Vegas şi se află chiar în incinta hotelului Venetian. Mă rog, "incintă" e un termen relativ. Treaba cu hotelurile în Las Vegas stă cam aşa: fiecare hotel e un uriaş centru de entertainment. Care se deschide cu piesa de rezistenţă - cazinoul. După ce treci printre zeci de slot-machines, mese de black-jack, de poker sau de ruletă, bărbaţi cu muşchi, femei de o frumuseţe răpitoare, cupluri ciudate, curve siliconate, bătrânei cu teancuri de bancnote de un dolar etc, ajungi la sălile de spectacole (fiecare hotel se laudă cu o super-producţie: Blue Man Group la Venetian, Le Reve la Wynn cu Cirque du Soleil la MGM Grand, Jubilee la Bally's, Mamma Mia la Mandalay Bay etc, apoi concerte - Celine Dion şi Elton John la Caesar's, Barry Manilow la Hilton, Toni Braxton la Flamingo etc). Plus zeci de restaurante, care mai de care mai pe "specific", cu bucătari şefi mai renumiţi decât guvernatorul statului Nevada şi cu meniuri copy / paste din listele cu bucate ale îngerilor hedonişti.

Revenind la Tao, de la Venetian: clubul construit în stil asiatic (Best Dance Club şi Best Weekly Party în 2006) are peste 3.000 de metri pătraţi şi e un soi de magnet pentru celebrităţile care vin în oraşul pierzaniei. Printre statui Buddha imense, decoruri Zen şi cădiţe cu spumă în care se îmbăiază lasciv brunete cu flori exotice aplicate pe sâni poţi avea surpriza de a-i descoperi pe Mike Tyson, Kanie West, mama lui Britney Spears (n-o ştiam, dar mi-au arătat-o ziariştii englezi), Gym Class Heroes sau, dacă eşti mai norocos, pe Paris şi Nicky Hilton, Jay Z, Bono, Mariah Carey, Janet Jackson, Usher, Nelly sau pe Britney în persoană, cheală sau cu perucă, după caz. Lucrurile nu se opresc însă aici: afară, Tao continuă cu o "plajă" în jurul mai multor piscine imense, un loc decadent în care te simţi ca-n sânul lui Avraam după ce-ai muşcat din sânul Pamelei Anderson pentru că l-ai confundat cu un măr gigantic.


Vegas Monocrom

Livio, Roby şi George sunt nişte băieţi pentru care muzica înseamnă un amestec de artă, distracţie şi profesionalism. Luaţi unul câte unul sunt mai diferiţi că piticii din Albă ca Zăpada. Împreună, formează o trupă charismatică. E aiurea când foloseşti cuvântul "trupă" atunci când vorbeşti despre DJ-i, însă, la naiba, chiar asta sunt: o trupă! Pentru Heineken Thirst Final au făcut o piesă: Pearl. Prima oară când o asculţi ţi se pare cea mai ciudată piesă din lume. Pare şuie şi defazată. Îi dai a doua şansă şi o asculţi din nou: începe să-ţi placă, iar nota de ţambal (fucking shit: ţambal într-o piesă de club!) ţi se pare mai exotică decât o măslină pe un tort de vişine. După a treia ascultare Pearl ţi se imprimă pe creier şi ai marea şansă ca vreme de câteva nopţi să-ţi răsune în urechi ca o obsesie nebună. Concluzia: piesa Monochrome e genială.

Aşa a concluzionat şi publicul. În Club Tao, înainte ca Gabriel şi Dresden să anunţe câştigătorii premiului publicului, cei trei afişează o relaxare tensionată. Cu câteva ore înainte, pe vaporaşul care ne plimba pe Lake Mead (un uriaş lac de acumulare la 48 de kilometri de Las Vegas, pe care s-a construit între 1931 şi 1936 Hoover Dam, unul dintre cele mai mari baraje din America) Livio îl întreba pe Ilco Kwast, group brand manager Heineken România, dacă cel care câştigă premiul publicului are vreo şansă să câştige şi marele premiu. Răspunsul afirmativ nu i-a dat liniştea pe care o vroia. George îmi spunea că, oricum, dacă ar lua premiul publicului şi tot ar însemna foarte mult. I-am "citit" însă că sperau la mai mult. În Tao, Gabriel şi Dresden au anunţat că "Romania is in the building" şi că Monochrome a câştigat "People's choice". Semn bun, zic, şi îl admir pe Livio luând ditamai diploma şi declarând dezinvolt că "e bine să fii cunoscut. Ar trebui să încercaţi şi voi din când în când". Aplauze. Văd un uşor rictus pe feţele DJ-ilor concurenţi. Pearl se aude din difuzoare. Ţambal în Vegas. That's cool, bro!

Dar acum să te ţii: Oakenfold însuşi, legenda cluburilor din întreaga lume, îşi scutură pletele înainte de a anunţa câştigătorul marelui premiu. Şi începe bine: "Se pare că publicul n-a greşit!". Roby se ia cu mâinile de cap. Da. I-am spart pe toţi. România n-a părăsit clădirea. Ba dimpotrivă. Monochrome câştigă şi marele premiu iar pentru cei trei băieţi fericirea are culoarea verde. Poze de grup. Poze cu câştigătorii. Poze. Interviuri. Nebunie. "Suntem tari, bro!".


Ca-n filme

Există o zicală celebră, izvorâtă dintr-o campanie publicitară: "What happens in Vegas... stays in Vegas.". E cam greu ca ceea ce se întâmplă acolo să şi rămână acolo. În primul rând pentru că, de pildă, Livio, Roby şi George au luat premiul cu ei, în România. Apoi: eşti tentat să faci mii de poze pe care să le arăţi tuturor. Cu tot ce ţi s-a întâmplat acolo, mai puţin cu faptul că ai avut o aventură cu o japoneză demnă de cartea recordurilor sexului sau că ai pierdut câteva mii de dolari la ruletă mizând cu o încăpăţânare de personaj de desene animate pe lucky number 7 (că 69 n-aveau!). De fapt, vrei să arăţi tuturor că Las Vegas este un kitsch imens. Cel mai mare kitsch pe care l-a creat omenirea. Unul atât de mare încât n-are nici un cusur şi în faţa căruia oricum rămâi cu gura căscată. Pentru că Vegas îţi oferă orice. Vrei Paris? Ai Tour Eiffel şi Arcul de Triumf, aproape în mărime naturală. Vrei New York? Ai New York New York, un complex de zgârie nori cu feeling de Manhattan. Vrei Egipt? Ai Sfinxul şi Luxorul, hotelul în formă de piramidă în care lifturile urcă pe cele patru muchii şi din vârful căruia pleacă o rază laser ce luminează în sus pe o distanţă de 17 mile. Vrei Italia? Ai Venetian, hotelul-minune în care tot ceea ce ai văzut (sau nu) în Veneţia e reprodus în cele mai mici detalii: Piaţa San Marco, bazilica, Palatul Ducal, canalele, gondolele, gondolierii, cântecele gondolierilor, până şi tavanul sub formă de cer, care se luminează sau se întunecă, în funcţie de momentul zilei... Vrei Roma Antică? Ai Caesar's, o nebunie de mall combinat cu fântâni şi statui cântătoare şi rotitoare. Probabil că, peste 20 de ani, vom găsi în Vegas şi Casa Poporului. Pentru că băieţii construiesc de zor, tot felul de drăcii. Hoteluri din ce în ce mai mari. Reproduceri din ce în ce mai bune. Las Vegas e un fel de Dubai cu aromă de jetoane. Ce îl deosebeşte de arabi e istoria. Nu mult: câteva zeci de ani, suficient însă pentru ca legendele să prindă contur. Ce-ar fi fost Vegas fără king Elvis? Ce-ar fi fost Vegas fără ol' blue eyes Sinatra? Ce-ar fi fost Vegas fără Bugsy, celebrul mafiot? Şi ce-ar fi fost lumea filmului fără Vegas? Pentru că odată ce vezi hotelurile care se întind pe Strip ai impresia (şi e o realitate) că le ştii pe toate din filme. Mandalay Bay, Flamingo, Bellagio, Caesar's, Hooters, Excalibur, Luxor, MGM, Palms, Tropicana, Planet Hollywood şi aşa mai departe. În fiecare cazinou te aştepţi să-i zăreşti moaca lui Clooney sau lui Pitt şi decolteul lui Jolie sau Stone. Iar noaptea totul se transformă într-o nebunie de lumini. Mă întreb câţi kilowaţi consumă Vegasul într-o noapte. Când te întorci în ţară, câteva zile continuă să îţi sclipească beculeţele în cap.

În ultima noapte am decis să facem parte dintr-un film şi, împreună cu fetele de la The Works (compania londoneză parteneră a Heineken) şi cu ai noştri, am închiriat o limuzină. Şoferul avea o perucă blondă şi era un she-male veritabil, semăna cu Philip Seymour Hoffman, în Flawless. Muzică la maxim, şampanie, poze. Stop în faţă la Bellagio. Spectacol de sunet şi lumini cu fântânile jucăuşe din faţa hotelului. Din nou în limuzină. Stop la The Hotel. Etajul 64. Restaurant impecabil. Servire ca-n manuale. Vin de calitate, Noua Zeelandă. Las Vegas night view. Dans. Lume lejeră. Mulţi asiatici. Mulţi europeni. Dedesubt, Luxorul şi fascicolul lui de lumină. În depărtare, deşertul. What happens in Vegas... stays in Vegas.


Femei, femei...

Imediat după ce au aflat că au câştigat marele premiu, Livio, Roby şi George au fost duşi la The Palms, în celebrul studio de acolo, unde au refăcut piesa, împreună cu Gabriel şi Dresden. De fapt, au re-aranjat-o un pic. Atmosferă destinsă şi multă încredere. "Am avut şansa să lucrăm cu unii dintre cei mai buni producători din lume", a spus Livio după aceea. Remixurile celor doi fac furori în cluburi, din 2001 încoace. "Băieţii ăştia sunt foarte buni", a spus Gabriel. "Nouă ne-a plăcut mult piesa lor fiindcă a respectat întocmai regulamentul şi, mai ales, pentru că a avut o notă de originalitate. Îţi dădeai seama din prima că e altceva". Ştiam eu. Ţambalul ăla...

În Palms, lucrurile nu stau altfel decât în restul oraşului. În cazinoul de acolo, o asiatică schiloadă ca Olive a lui Popeye, dar cu nişte silicoane imense din cauza cărora se ducea în faţă ca un hopa-mitică oblic în ochi negocia ora de sex cu un playboy la sacou alb şi suficient de bine machit. Că veni vorba, poate n-aţi înţeles ceea ce încercam să spun de la primele rânduri: nu numai Las Vegas este fabulos, ci şi femeile din Las Vegas. În Vegas nu e suficient să fii frumoasă. Frumuseţea e o noţiune banală care se ascunde la fiecare colţ de stradă sau după fiecare manetă de slot-machine. Ca să ieşi din mulţime trebuie să fii celebră. Te transformi automat şi fără să vrei, într-un girofar uman. (nu, Bomb-Oana, George nu s-a transformat, parol că se uita numai la clădiri!). La Tao Beach, oamenii de la security (cred că jumătate din America lucrează în securitate) nu m-au lăsat să filmez gig-ul Monochrome de teamă că aş fi prins în cadru nurii tipelor care dănţuiau, ca într-un uriaş grind show. Păi normal că i-aş fi prins! Din toate poziţiile, parol!

Viva Las Vegas!


Cupluri celebre care s-au căsătorit în Las Vegas

"Sin City" e renumit şi pentru faptul că aici se pot pun bazele - serioase sau ne - ale unei viitoare familii. Vrei să te căsătoreşti în Vegas? Nimic mai simplu: e plin de capele în care îţi poţi uni destinele cu aleasa inimii în cele mai diverse stiluri. De pildă: Gazebo Weddings, Elvis Weddings, Sweetheart Weddings, Grand Canyon Weddings, Celtic, Romantic, Three Wishes etc etc etc. Vrei mai mult? Uite aici. Aşa o să te numeri, poate, printre cuplurile celebre care au ales Vegasul ca loc de nuntă:

Johnny Weissmuller şi Lupe Velez (1933)
Kirk Douglas şi Ann Buydens (1954)
Paul Newman şi Joanne Woodworth (1958 la El Rancho)
Jane Fonda şi Roger Vadim (1965 la Dunes)
Frank Sinatra şi Mia Farrow (1965, la Sands)
Elvis Presley şi Priscilla Beaulieu (1966, la Aladdin)
Bruce Willis şi Demi Moore (1987)
Richard Gere şi Cindy Crawford (1991)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer