Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Lumea de afară


Simona Cratel

25.08.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Unele cupluri planifică, la început, ce casă îşi vor cumpăra, ce maşină, ce viaţă vor duce, câţi copii vor avea, cum o să-i cheme. Noi am mers un pic mai departe, şi am stabilit când anume vom începe să nu mai dormim în aceeaşi cameră, când va avea fiecare primul amant, când vom divorţa.

Vom divorţa imediat ce copilul nostru se va face mare şi va pleca de acasă. Primul amant aveam voie să mi-l fac după un an. El, prima iubită, după şapte ani. Era neapărat necesar ca ea să nu facă parte din cercul meu de prietene, deşi nu aveam aşa ceva. Avusesem o singură prietenă în viaţa mea, când fusesem mică. O chemase Iulia. Pierdusem de mult contactul cu ea.

Şi cu toate acestea, nimic n-a mers după plan.

A fost aşa. În primul rând, hotărârea de a ne căsători a venit foarte greu. Eu aveam douăzeci şi cinci de ani, şi mi-am zis: "dacă mă dă maică-mea afară, mă mărit cu el". Iar ea nu m-a dat. Am zis că dacă mă cert vreodată cu ea pe tema lui, o fac. Dar uite că nu m-am certat. Dacă nu mă lasă să plec cu el în vacanţă, am s-o fac sigur, dar ea m-a lăsat. Când i-am zis ce-mi trecuse prin cap, a râs. Mi-a spus că ar trebui să fac asta, să mă mărit cu el, pentru că mă iubeşte, şi chiar dacă eu nu, asta este doar pentru că eu nu sunt capabilă de iubire. Nu-şi putea aminti ca eu să fi iubit vreodată pe cineva. În opinia ei, nu aveam inimă.

Aşa că l-am chemat la mine, i-am oferit o cafea, şi l-am privit în ochi. Uitându-mă în ochii lui, mi-am dat seama că mi-e foarte frică să-l pierd, dar mi-e la fel de frică şi să-l ţin. Am realizat că mi-a fost aşa de greu să mă obişnuiesc cu el, încât o să-mi fie şi mai greu să mă dezobişnuiesc.

L-am întrebat:
"Ce-ai să-mi oferi?"

S-a gândit îndelung. Pentru că nu găsea nimic de spus, am început eu:
"Uite ce e, eu vreau sex. Am perioade şi perioade, dar sunt zile în care mă gândesc ca o sălbatică la sex. Am numai sex în cap. De multe ori mă dor sânii, îi simt umflaţi, aş face sex întreaga noapte, fără să mă opresc, fără să mănânc, fără să beau un strop de apă. Aş putea face sex încontinuu, fără să mă satur. Poţi să-mi oferi aşa ceva?"

S-a gândit iarăşi mult, şi a zis:
"A, nu, asta nu. Mie-mi place fotbalul, îmi plac cursele de maşini şi berea."

Declaraţia lui mi s-a părut îndeajuns de cinstită ca s-o accept.

După ce-am stabilit că sexul este hobby-ul meu, ne-am căsătorit.

După un an, planurile au fost date peste cap. Atunci a venit momentul în care am început să înţelegem că planurile noastre s-ar putea să nu stea în picioare. În primul rând, eu n-am rămas însărcinată. Apoi, nu mi-am găsit amant. Am tot căutat, dar nimic. Poate n-am căutat îndeajuns de bine, dar parcă nimic nu se lega. Ce se întâmplase cu toată promiscuitatea de pe lume? M-am dat la bărbaţi însuraţi, la colegi de serviciu, la vecini, ba chiar şi la prietenii lui. Absolut nimic. Apoi, în loc de casa pe care o dorea el, am hotărât de una singură pentru un cu totul alt apartament.

Îmi plăcea zona, şi-mi plăcea ce se vedea de la geam. L-am amenajat cu simţul răspunderii, cu multă inimă. El a fost foarte dezamăgit.

Iar într-o zi, totul s-a spulberat cu adevărat.

A fost exact aşa.

Eram pe balcon şi fumam.
"E cineva aici?", am auzit.

Am intrat înapoi în sufragerie. În mijloc stătea o femeie subţire, cu părul lung şi lins, şi-mi zâmbea timorat.
"Scuze", mi-a spus, "dar uşa era larg deschisă."

Pentru că o priveam ciudat, a explicat:
"Locuiesc alături."
"Ştiu", am spus.
"Sunt eu, Iulia. Mă recunoşti?! Am fost colege în şcoală."

Am zâmbit.
"Nu ies prea mult pe-afară...", a continuat să-mi explice. "Nu ies deloc, de ani de zile. Îmi petrec viaţa în apartament. Nu ies nici măcar pe hol, de obicei."
"Ştiu şi asta."

A râs. Pentru cineva care ducea o astfel de viaţă, părea într-o stare psihică foarte bună.
"Ai făcut asta pentru mine? Ai ieşit din casă pentru mine?"

Ea nu a răspuns.
"Dar de ce nu ieşi din casă?"

A râs iarăşi. Era mai bine decât să tacă.
"Pierd ceva?! Povesteşte-mi tu ceva ce merită regretat, şi poate mă vei convinge să ies din nou."

S-a trântit pe canapea, a adoptat o poziţie puţin prea comodă, ridicându-şi un picior pe spetează. Îşi azvârlise papucii cu o singură mişcare a picioarelor. Mereu stătea cu picioarele ridicate pe ceva, ştiam asta pentru că puteam privi direct în apartamentul ei de pe balconul meu. Dar vorbea serios. Nu ştiam ce să fac, eram încurcată. O femeie aproape străină la mine în apartament şi mă punea să o conving să iasă din nou în lume.

Am căutat în minte ceva demn de povestit. Nu-mi venea nimic, aşa că mi-am amintit ceva petrecut recent.
"Ieri am fost într-un bar cu nişte colege de serviciu. Era minunat. Încăperea aceea caldă, primitoare... Totul era în tonuri plăcute de maro, muzica în surdină, iar noi stăteam cu câte o cafea şi un pachet de ţigări în faţă. Apoi, mai era sunetul plăcut, cald, al vocilor celor din jur, de la mesele învecinate. Era ca şi cum făceam ceva predestinat. Însăşi încăperea aceea cochetă te îndemna să stai să fumezi şi să bei cafea şi să vorbeşti despre filme porno. Dar în drum spre casă, totul era pustiu şi întunecat. Nu sufla nici o adiere de vânt, totul era împietrit, exact ca-ntr-un tablou. Singurul punct în mişcare păream eu. Mă simţeam înstrăinată. Păream că merg pe drumul acela doar dintr-o ciudată şi nefericită întâmplare. Străbăteam drumul acela prin oraşul mort, cuprins pentru totdeauna de o noapte ostilă, paralelă cu lumea, pururea ostilă."

Am tăcut. Chipul palid i s-a schimbat uşor. În mod evident trezisem ceva în ea, căci se răsucea să se aşeze mai bine în canapea, doar ca să-şi ascundă emoţia.

Pentru că nu putea să facă asta la infinit, a ridicat un deget.
"Uite!"

A îndreptat arătătorul spre mine, apropiindu-se foarte mult, indicându-mi o mică cicatrice. Atunci am ridicat şi eu mâna dreaptă, la acelaşi deget aveam şi eu o tăietură.

"Îţi mai aduci aminte?" m-a întrebat.

Am întors capul. Dar ea s-a apropiat şi mai mult, şi şi-a lipit degetul de degetul meu. Doar că acum nu mai aveam şapte ani, aşa că mi-am retras degetul.

Apoi a privit în jur. A privit îndelung biblioteca. Se întindea pe toţi pereţii, plină de cărţi. A privit masa neagră la care mă aşezam de obicei să lucrez. Am observat că trage cu ochiul spre dormitor, dar din unghiul în care se afla, nu se vedea foarte bine. Aş fi vrut să-i explic că este o cameră zugrăvită într-o nuanţă de muştar, că pe tavan sunt multe becuri colorate şi am o masă de toaletă de la anticariat, pe care am renovat-o perfect.
"Aici e o lume special proiectată pentru mine", a spus grav.

Am privit-o uimită, fără să pot da sens cuvintelor ei.
"Cu ce te ocupi?", a întrebat.
"Lucrez la o editură. În timpul liber, scriu."

Mi-a zâmbit, era clar că acum găsise o explicaţie.
"Pot să mă mut cu tine?"

Am tăcut o secundă, apoi am spus:
"Da."

M-a privit surprinsă, ţinându-şi capul aplecat într-o parte. Nu se aşteptase să zic da. S-a ridicat şi a închis uşa care rămăsese deschisă.

Am stat una în faţa celeilalte, fără să ştim ce să facem.

Genunchii i se zăreau de sub fusta plisată, o pereche de genunchi albi, pe care şi i-a acoperit cu mâinile când a văzut că îi privesc.

M-am înroşit. Nu mai ştiam înspre care parte a corpului ei să privesc.

Am stat aşa cam o oră. Am vrut la un moment dat s-o întreb despre incidentul din şcoală în urma căruia ea nu mai apăruse la cursuri şi nici nu a mai ieşit din casă. Ştiam doar că nişte colegi o închiseseră în veceu şi o lăsaseră acolo câteva ore. Dar nu părea o idee bună să întreb aşa ceva tocmai acum, aşa că am abandonat.

Apoi, deodată, ea a întrebat:
"Cât îţi ia până să te hotărăşti să mă săruţi?"

M-am apropiat încet.

Abia i-am atins buzele. Era insuportabil. I-am spus să aştepte un pic, şi-am ieşit să fumez pe balcon o ţigară. Mă durea capul şi trebuia să gândesc totul. Aveam nevoie de un pic de perspectivă. Ori să-mi încetinesc măcar pulsul.

Privind în faţă, mi-am dat seama că sunt pentru prima oară fericită că la fereastra din blocul de vizavi nu e nimeni. Am privit cadrul gol, simţind o fericire sălbatică. Mi-am amintit că aveam o cutie de carton goală pe undeva în debara, în care îi puteam împacheta lui lucrurile.

M-am mai gândit la cuvintele ei despre casa mea. Erau adevărate? La urma urmei, ea locuise acolo dintotdeauna, în acelaşi cartier, în acelaşi bloc, în acelaşi apartament. Iar eu ştiusem. Îmi cumpărasem un apartament vizavi de ea, citisem enorm, studiasem literatura, îmi dezvoltasem vocabularul, doar ca să pot exprima întreaga lume în cuvinte. O lume perfect proiectată pentru ea.

Am băgat capul înăuntru şi am întrebat-o:
"Iulia, ploaia s-a terminat. N-ai vrea mai bine să ne plimbăm un pic?"
"Nu, nu, dar poţi să mergi. Dacă vezi curcubeul, îmi povesteşti tu."

Exact, nici nu ştiu ce fusese în capul meu să pun o asemenea întrebare!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Intrepatrunderea planurilor
    Dan Scurtulescu [membru], 26.08.2007, 11:29

    Am citit numai doua povestiri semnate de Simona Cratel; mi-au placut foarte mult amandoua. Acum, cateva impresii despre ultima, "Lumea de afara".
    Cand am parcurs-o prima oara, m-a intristat. La a doua lectura, mi s-a parut mult mai vesela. In fine, am descoperit ironia, absurdul, critica realitatii, dorinta de a se implini - toate iesind la iveala de sub suprafata sobra dar transparenta a scriiturii.
    Mi-ar placea sa citesc si alte lucrari ale autoarei. In hatisul scrierilor de azi e nevoie si de critici autorizati, care sa te ghideze cu buna credinta, caci n-avem timp sa citim totul.
    Dan Scurtulescu

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer