Maestrul şi prietenia

Ajuns la mult râvnitul statut de maestru recunoscut de toată suflarea artistică autohtonă - cel puţin - personajul nostru răsuflă uşurat şi se grăbeşte de cele mai multe ori să toarne o găleată de ciment la picioarele sale urcate, pe mai multă sau mai puţină bună dreptate, acolo, sus, pe soclu.

Cei care au acces real la gradul de maestru în orice domeniu sunt de obicei oameni munciţi de gânduri şi rareori mulţumiţi de prezentul lor profesional. Sunt, de asemenea, de cele mai multe ori, oameni prietenoşi şi sincer interesaţi de tot şi toate.

Din fericire, un astfel de exemplu este violoncelistul Marin Cazacu, un maestru care nu a fost şi sperăm să nu fie niciodată curios să vadă lumea de pe un soclu rigid, încremenit inevitabil într-o defunctuoasă nemurire. Datorită domniei-sale, violonceliştii din România sunt mult mai prieteni şi mai ştiutori unii de ceilalţi, decât colegii lor ce cântă la alte instrumente. Formând o comunitate mică, dar extrem de deschisă, parte dintre ei, cărora li se adaugă mereu alţii de peste hotare, se regăsesc de opt ani încoace în fiecare început de august la vila Luminiş din localitatea Cumpătu, locul unde George Enescu a cunoscut, din păcate niciodată îndeajuns, tihna creaţiei.

Violoncelist de clasă internaţională, Marin Cazacu nu s-a mulţumit niciodată cu statutul, altminteri foarte onorant de "cel mai bun dintre..." căpătat încă de foarte tânăr. Aflat în plenitudinea forţelor sale artistice domnia sa onorează o intensă activitate solistică şi camerală - fiind membru al mai multor formaţii precum Trio Pro Arte sau ansamblul Violoncelissimo - atât în ţară, ca solist al Filarmonicii "George Enescu", cât şi în Europa, Statele Unite, Japonia sau China. Bucuria de a fi profesor a venit pentru maestrul Marin Cazacu "... ca ceva firesc pentru cineva care a avut şansa de a fi studiat cu o personalitate pedagogică atât de cuceritoare cum a fost aceea a maestrului Serafim Antropov.".

Cursul de măestrie a adus un nou suflu de optimism şi motive de împlinire artistică pentru peste zece violoncelişti, ediţia din acest an fiind cuprinsă în programul european Cultura 2000, derulat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Cultivând prietenia ca valoare supremă în relaţia cu şi dintre elevi, Marin Cazacu este un profesor care predă atât prin puterea exemplului cât şi apelând la eficiente asocieri culturale menite să inducă colegilor săi mai mici acea stare de spirit potrivită stilului şi caracterului piesei pe care o au de interpretat. Practicând munca în echipă în manierele cele mai surprinzătoare, Marin Cazacu şi prietenii săi creează şi dezvoltă pe perioada cursurilor formaţii camerale de câte două, trei sau chiar opt violoncele, maestrul fiind un neobosit căutător de aranjamente orchestrale surprinzătoare adaptate instrumentului său.

Şi pentru ca toate acestea să nu rămână nespuse, cursul de măestrie la care în acest an au participat şi violoncelişti veniţi din partea conservatoarelor de muzică partenere programului Cultura 2000 alături de Universitatea de Muzică din Bucureşti, respectiv din Strasbourg, Varşovia şi L'Aquila - Italia, a fost finalizat prin două concerte - adevărate atracţii pentru viaţa culturală altminteri nu foarte bogată a regiunii - cu un repertoriu foarte variat găzduite de Vila Luminiş şi respectiv Salonul de Muzică al castelului Peleş.

Şi pentru a nu percepe acest articol ca pe o întrerupere a suitei de avanpremiere ale Festivalului Internaţional "George Enescu", trebuie să amintim că după încheierea cursului, la Sinaia s-a desfăşurat un festival ce poartă numele "Enescu şi muzica lumii", aflat la a opta ediţie, care marchează la Sinaia aniversarea zilei de naştere a lui Enescu (19 august 2007), concertele fiind susţinute de artişti români, elveţieni şi unguri, pe scena Cazinoului din Sinaia şi la Castelul Peleş.