Lăutari de ieri şi de azi

Andreea Demirgian a scris aceste texte pentru Radio România Internaţional. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a le publica.


Când librăria Sadoveanu din centrul Capitalei a anunţat lansarea cărţii "Lăutari de ieri şi de azi", scrisă de muzicologul Viorel Cosma, mi-am închipuit că vor aduce pe Bulevardul Magheru faimosul "Taraf din Clejani", de lângă Bucureşti. Îi şi vedeam pe bucureştenii îmbâcsiţi de manele şi hip-hop, mijind ochii a neîncredere la vederea membrilor tarafului. Zgomotul străzii estompat de muzica altor vremuri ar fi fost un eveniment. Cine ştie câţi ar fi cumpărat cartea - are un preţ destul de piperat pentru buzunarele de tranziţie. Dar le-ar fi oferit ceva la care să se gândească atunci când îi enervează decibelii vecinilor de cartier.

N-a fost deloc aşa. O lansare modestă, aplauzele câtorva dintre obişnuiţii librăriei şi un discurs plin de umor al autorului... Cât de greu este să scrii o carte despre cei ce cântă? Viorel Cosma spune că e o aventură: Aceşti oameni sunt de o modestie fabuloasă, au un talent înnăscut, fantastic, mint nemaipomenit de tare, le umblă mintea fabulos şi este ceva cu totul unic să încerci să le deschizi inima. Am avut norocul ca în viaţa mea să mă întâlnesc cu cei mai mari lăutari contemporani şi primul meu discurs funebru l-am ţinut în 1949 la moartea lui Grigoraş Dinicu. Tot ce se cheamă lăutar muzicant în Bucureşti a venit la înmormântarea lui. Şi de la restaurantul Perla, până la Cimitir, la Pătrunjel, s-au cântat hore, sârbe, cântece din repertoriul lui Grigoraş Dinicu. Există o solidaritate între lăutarii ţigani pe care nu o întâlneşti nicăieri. Din păcate noi ne-am ferit de cuvântul ţigan 45 de ani şi culmea este că nu reuşim nici măcar în momentul de faţă să ne debarasăm de acest lucru. La ţigani am găsit documente extraordinare, pe care le ţineau în lada de zestre, iar fetele dormeau cu ele sub pernă. Este o lucrare de inimă. M-am oprit la ultimii lăutari, care socoteam că trebuie să intre într-o carte a morţilor...

Carte a morţilor, a celor ce însufleţeau petrecerile, nunţile, botezurile, ba câteodată şi ultimul drum. Un album de familie - care începe cu Barbu Lăutaru - cel intrat în manualele de muzică - starostele lăutarilor şi cobzar neîntrecut - şi se termină cu Ionel Budişteanu, dirijorul Ansamblului Rapsodia Română - care a făcut înconjurul lumii, din Europa până în Africa. Numele mari din cartea lăutarilor de ieri şi de azi nu sunt doar un pomelnic al celor duşi - este o aducere aminte - un ecou discret - la fel ca lansarea la care nu a cântat "Taraful din Clejani".