Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Povestimaginea: note (de lucru) despre imagine şi poveste (I)


Bogdan Ghiu

02.09.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Literatura este redusă la proză, proza este redusă la roman, romanul se reduce (relaxîndu-se, lărgindu-se, extinzîndu-se) la poveste, iar povestea se reduce (din nou), se re-reduce, ca "format", la scenariu pentru "filmul mental" social continuu, automat. "Formatarea" socială a literaturii. Ce este un scriitor?

Asistăm la o convergenţă, la o aliniere, la o standardizare a tuturor artelor, într-un continuum mediatic şi social.

Norma: obligaţia de a povesti.
Mitul poveştii. Povestea poveştii.
Veştile literaturii sînt, toate, poveşti.

Literatura evoluează spre scenaristică.

Normarea prin poveste.
Imperativ comunicaţional: poveste egal mesaj egal "conţinut".

Ne fotografiem şi ne povestim.

Formal, povestea este mereu aceeaşi, ca amorul. Ca mişcare (a "camerei"), aşa cum intuia Barthes în Plăcerea textului, e pornografie: imagine-apel, excitaţie, acţie, satisfacţie.
Imaginea povesteşte.

Corespondentul literar (discursiv, narativ) al imaginii e "povestea".
Convergenţă, standardizare, aliniere: imaginea povesteşte, povestea induce imagini ("film mental", "mentalizare" şi "imaginarizare" a societăţii; cf. succesul succesiv, în "ştiinţele despre om", al noţiunilor de "mentalitate" şi de "imaginar"; critica lor epistemologică).

Moartea "marilor naraţiuni" a însemnat democratizarea poveştii, accesul tuturor la poveste. Poveşti despre noi înşine. Imanenţă. Mituri cu noi înşine.

Secularizarea literaturii, secularizarea artelor.

Imaginea a fost mobil-izată, de-"fixată" pentru a deveni narativă.

Fixitate, distanţă: contemplaţie sau critică.

Imaginea care fixează, imaginea fixă este potenţial critică, deci ocolită (sau folosită incantatoriu: conjurarea criticii) de către piaţă.

Poveste egal mişcare, deplasare, definire a unui contur teritorial. Trecem în altul, devenim alţii. Lucrurile nu trebuie să stea. Mobilitate socială.

Manipulare (imanentă) prin mişcare. Termenul însuşi, în sens literal: a manipula - a pune (a ţine) în mişcare, în neaşezare, asamblînd-dezasamblînd-reasamblînd.

"Manipularea" prin mişcare - tehnică poliţienească: "Circulaţi, nu e nimic de văzut!"

Nu trebuie să vedem nimic în imagini. Nu trebuie să vedem în imagini, în imagini nu e nimic de văzut. În imagini sîntem numai noi. Noi-înşine.

Mişcare prin procură, subiectivare prin obiect: ne mişcăm, sîntem mişcaţi ca spectatori, prin identificare cu imaginile narative. Ţintuiţi în mobilitate.

Ochiul extern - imaginarul obiectiv - irealizarea, "virtualizarea" realităţii.

Imaginea mobil-izează prin poveste. Devenirea narativă a imaginilor.

Literatura devine scenariu pentru filmul interior continuu. Trăim nu "ca" în filme, ci direct şi necontenit, la propriu, în filme. Nu mai există separaţie, şi nu e de plîns. Înseamnă, literal, generalizarea democratizării. Trăim în imagine. Trăim obiectiv-imaginar.

Poveştimaginile: dublul sens (principal) al lui auto: self şi mecanism.

Self (sensul I): dedublare, eu / imagine - autonomizarea imaginii. Plus automatizarea (sensul II). Deci: autonomizare şi automatizare.

Dublarea sinelui, literal: "eu însumi", dublarea, întărirea, simularea lui "eu" prin "însumi". "Sinele" este, de fapt, dublul imagistic, imaginea, care apoi se autonomizează, devine independentă şi automată.

Autoreferenţialitatea (modernă) e repetiţie, care duce la autonomizare, apoi la paralelism şi ruptură. În modernitate, autoreferenţialitatea este explicită, tematizată. Acum, autoreferenţialitate eliptică, depăşită, "forclusă", invizibilă: din voluntară, automată.

Greceşte, auto înseamnă putere, chiar putere absolută (mod de absolutizare a puterii).

Dublul artificial care simulează natura. Instinct-maşină.

Succesiunea, epicul automat, dedublarea, automatizarea narativă a imaginilor.

Identitatea, identificarea prin producerea speculară a dublului (oglindă, imagine), fixitatea faţă-în-faţă, erau sortite succesiunii, derulării, filmului. Imaginea ("fixă") îşi conţine propriul "film", propria mişcare, singurul care scapă şi rămîne din ea.

Revenire la poveste. Ca şi în cazul filmelor, evoluţia / involuţia epicului, a narativului spre mit şi, mai ales (decandenţă), spre fabulă (moralizarea societăţii). Nu există, de fapt, poveşti, ci doar mituri şi fabule: naraţiune finalizată (închisă şi cu scop, închisă sub scop). De-romanizare a romanului.

Va urma. În episodul următor, despre poveste ca regulator social.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • nota bene
    corabier_orb [membru], 07.09.2007, 08:02

    Sunt f. nespus de surprins sa regasesc scrierile unui fost coleg de admitere (1977) si pe care nu l-am revazut de decenii. Un scriitor rafinat si plin de reflectii indraznete.

Spacer Spacer