Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ciudad cultural


Bogdan Ghiu

07.10.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
A locui, la Barcelona, în "teatrul de operaţiuni" de pe Rambla înseamnă, pur şi simplu, a te confrunta, a fi azvîrlit în miezul unui anumit mod de a fi al umanităţii contemporane: înghesuiala ca "loisir". Cohortele de oameni liberi, veniţi anume din toate colţurile lumii pentru a practica "vacanţa", "timpul liber", par a se grăbi în permanenţă spre un loc, spre un centru de interes anume care este pretutindeni şi nicăieri: nu există scene şi actori privilegiaţi. Toată afacerea (căci afacere este, şi încă una mare) devine, în scurtă vreme, epuizantă, nu ai altceva de făcut decît să consumi, să "participi". Aşa-numitele "arte ale străzii", de la statuile vivante pînă la îmbrăţişatul gratis şi, mai ales, pînă la "alba-neagra", generalizează şi anulează orice concept de artă şi de imagine, de spectacol. Este aproape un loc concentraţionar. Un loc de "largă" şi liberă concentrare umană, urbană. Uman a devenit sinonim cu urban.

Ce-am cercetat însă cel mai des cu privirea la Barcelona au fost finisajele urbane: trotuarele, bordurile (atît de jalnic celebre la Bucureşti), mobilierul şi decorul urban, "arhitecturalizarea" fină, discretă, dar decisivă a străzii, liniile şi desenele, materialele folosite, "scena", spectacolul implicit, cadrul implicit de spectacol, oraşul ca artă în sine Toate, din acest punct de vedere, sînt perfecte (spaţiul este "spectacularizat", dramatizat prin construirea de planuri înclinate, de pildă), şi m-a apucat permanent jalea şi furia gîndindu-mă la ce se întîmplă la mine acasă. Am visat, impulsiv-compulsiv, că-i bag pe "edilii" noştri cu nasul în toate astea, că-i dau cu capul de ele, am fotografiat colţuri anodine, invizibile, dar realizate impecabil, dîndu-li-se viaţă "din nimic", dintr-o simplă trăsătură, inspirată, de condei. Adevărata artă nu se vede, este ascunsă, dar face posibilă viaţa ca artă, ca expresie de sine, ca spectacol, ca bucurie - cu profituri economice imense.

Centrul istoric al Bucureştiului, aflat în curs de timidă reabilitate, poate deveni un loc perfect de distracţie urbană mondială, deci de profit economic "sustenabil": umanitatea actuală abia aşteaptă să-şi dea întîlnire pe stradă, să participe şi să consume. Vom fi oare atît de inteligenţi încît să ajungem să practicăm această afacere pe scară mare, fără a ne mai orbi cu chilipiruri îndoielnice? Mă îndoiesc, dar acum lucrurile sînt mult mai posibile. Pe lîngă sediul Băncii Naţionale, Bucureştiul poate fi, în sfîrşit, citit, capătă "legendă", începe să-şi recapete istoria şi să ne redea demnitatea. Un oraş orb nu există, sau nu invită decît la barbarie. Toate oraşele contemporane au devenit "oraşe culturale". Marea, ultima modă şi unul dintre principalele "motoare" de dezvoltare este cultura, treaptă ultimă, decadentă sau nu, de umanizare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer