Poveste cu Bobo

Miercuri, 2 iulie 2003

Aseară am plecat de la Teodorovici pe la 10 cu gîndul să prind ultimul maxi-taxi. Cum am ieşit în stradă, a şi apărut unul în care era numai şoferul. Am plătit biletul şi m-am aşezat la întîmplare, undeva pe la mijloc. La prima staţie au prins a se urca, unul cîte unul, nouă ţigani. Mi-e greu să descriu înfăţişarea lor de ocnaşi profesionişti (tatuaje, cicatrici, maieuri pe care puteai ghici urme de sînge închegat etc. etc.). Nici vorbă să fi fost băieţaşi de cartier. Ca să mă fac înţeles, grăitor ar putea fi faptul că mă aşteptam ca ultimul om care urcă după ei să fie un poliţai cu mitralieră, însoţit de doi cîini-lupi. Şoferul (abia cînd l-am căutat din priviri, în speranţa de a cere ajutor la nevoie, am observat că e cea mai fioroasă făptură din maşină) a întrebat: "Băieţi, sînteţi toţi nouă?! Mergem?" şi a dat drumul la o casetă cu manele. "Bă, asta-i melodia lui Bobo! Dă-o mai tare, să-i facem o bucurie!", se-aude o voce din spate. Bobo era pe scaunul de lîngă mine. Am remarcat cu coada ochiului că avea un tatuaj cu MIRELA pe antebraţ. Au început cu toţii să cînte şi să pocnească din degete. Mi-am zis că, dacă dau semne că vreau să cobor la prima, sînt iremediabil pierdut. Întîi trebuia să-l deranjez pe Bobo, apoi mai erau doi confraţi aşezaţi pe vine, lîngă uşă. La prima staţie, mi s-a spulberat şi ultima fărîmă de speranţă: doi călători întîrziaţi, care au vrut să urce în maxi-taxi, au băgat capul pe uşă, pentru o clipă, şi au rupt-o la fugă.

Exista un real conflict între calmul pe care doream să-l afişez şi ceea ce simţeam în interior. La o adică, era suficient ca unul dintre companionii mei de călătorie să şoptească "Bau!" înspre mine şi aş fi făcut stop-cardiac instantaneu. Cu inima în gît, am mers pînă unde trebuia să cobor şi i-am cerut şoferului să oprească. A oprit. Bobo s-a ridicat şi mi-a făcut loc, îndemnîndu-i şi pe cei doi din faţa uşii să se conformeze. După ce uşa s-a închis în spatele meu, iar maxi-taxi-ul a demarat în trombă, mi-a venit brusc în minte un straniu ritual văzut pe Discovery: balena ucigaşă nu îşi omoară niciodată ultima focă pe care o prinde într-o zi. Se joacă o vreme cu ea, apoi o conduce cu grijă la mal, o apără de celelalte balene, lăsînd-o în libertate.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.