Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Film  Sageata  Jurnal de cinefil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fight Club


Cristina Bazavan

06.07.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Viaţa e ca un drum înapoi, cu spatele, ca racii", mi-a spus de curând un fost coleg de liceu pe care nu-l mai văzusem de foarte mulţi ani, aşa că depănam poveşti din copilărie. Ştiu că m-am uitat încruntată la el pentru că nu am înţeles ce a vrut să spună şi el a adăugat." Nu vedem ceea ce ne aşteaptă, ceea ce urmează să ni se întâmple pentru că mergem cu spatele spre viitor. Noi vedem doar ce avem în stânga şi-n dreapta, precum şi experienţele pe care le lăsăm în urmă. Nu ne ştim viitorul şi reacţionăm după cum ne conduc experienţele noastre trecute sau prezente. Din această cauză mergem cu paşi mici şi temători". N-am fost de acord cu el şi i-am dat câteva exemple în care oamenii au făcut o întoarcere de 180 de grade şi au mers "cu faţa", chiar dacă înseamnă că s-au aruncat nebuneşte înainte fără să le mai pese de prezent sau trecut.

Colegul acesta al meu e cam pesimist după reperele mele, dar cum mi-a plăcut teoria lui, am ţinut-o minte. Pesimismul lui, o parte din lehamitea care-l înconjura până de curând, plus slujba bine plătită care-i asigură un trai mai mult decât decent, m-au făcut să-l asemăn cu eroul din Fight Club. Spre deosebire de film, colegul meu când s-a trezit a ales nu să se bată, ci să facă fotografii şi acum a început chiar să câştige premii de profil.

Citesc o carte care se numeşte Pierderea virginităţii (Richard Branson, Ed. Ziarul Financiar) şi, conform titlului (bănuiesc ca vor fi o mulţime de cetăţeni care nu vor recunoaşte logo-ul VIRGIN de pe copertă şi-şi vor imagina că au în faţă povestiri erotice, cumpărând astfel un jurnal pe care nu-l vor citi niciodată; good for Branson, a ştiut ce titlu să pună), parcurg cu voluptate fapte şi întâmplări dintr-un domeniu aproape virgin la noi, showbizz-ul. Cartea aceasta, întâlnirea cu colegul meu de liceu, plus câteva ştiri despre un domn din showbizz-ul local m-au făcut să aleg astăzi filmul Fight Club.

***

Un personaj principal care nu are nume şi care trăieşte într-un oraş al cărui nume nu este rostit / scris niciodată pe toată durata filmului. Un tânăr care are o slujbă frumoasă şi care, deziluzionat de viaţa lui, suferă de insomnie. Un fabricant de săpun care se întâlneşte cu eroul în cea mai tristă zi din viaţa acestuia: apartamentul său modern a luat foc, nu mai are nici unul din bunurile cumpărate din cele mai moderne reviste pentru bărbaţi.

Fabricantul de săpun se hotărăşte să-i trezească simţurile eroului deprimat, aşa că îl invită la... bătaie. Aşa apare clubul în care bărbaţii se bat: Fight Club.

Aşa a apărut şi una dintre cele mai acide satire la adresa generaţiei tinere (sau mai puţin tinere) care e preocupată de munca şi uită de sine, iar când conştientizează acest lucru, începe să caute cu disperare ceva care sa le trezească simţurile la viaţă.
Acelaşi subiect a mai fost abordat, dar dintr-o perspectivă "soft", în American Beauty, iar Fight Club (trezirea la viaţă prin violenţă) ar trebui să însemne pentru bărbaţi ceea ce reprezintă American Beauty (trezirea la viaţă prin dragoste / romantism) pentru femei.

***

Ştiu câteva persoane care au mers la Fight Club pentru că era un "film cu bătăi" şi care, în ciuda violenţei evidente pe ecran, au plecat nemulţumite. Fight Club e un film violent, chiar foarte violent, dar pe mine nu m-au şocat scenele "cu bătăi", ci secvenţele agresive prin alte mijloace cum e cea în care eroul (Edward Norton) îşi scoate un dinte cu mâna sau secvenţa în care se rupe sacul cu grăsimea furată din clinica de liposucţie.

Cum eroul din Fight Club nu are un nume, risc eu acum şi încerc să vă sugerez unul. Numele unui tânăr de lângă noi.

E o secvenţă în Fight Club în care eroul împreună cu prietenul lui cel nou (Brad Pitt) se plimbă cu metroul şi văd o reclamă Gucci. "Acesta e idealul de frumuseţe masculină?!" zice Pitt uitându-se cu ironie când către erou, când către fotografia cu un bărbat musculos care se uită lasciv şi e îmbrăcat doar în chiloţi.

E frumoasă ironia aceasta către modelele impuse de publicitate şi e cu atât mai spectaculoasă cu cât, replica e rostită de unul dintre cei mai sexy actori din lume: Brad Pitt.

Personajul meu de astăzi e obsedat de imaginea lui, de forma muşchilor lui lucraţi la sală, expuşi în tricouri mulate ca în reclamele din revistele de modă. L-am văzut într-un pictorial al unei reviste care e pusă pe doborât tabu-uri: pieptul gol, descheiat la pantaloni, încercând să semene cu domnii care fac reclamă la jeans. Am zîmbit ironic şi-am trecut mai departe.

În Fight Club ironia la adresa publicităţii care conduce societatea de consum continuă cu o secvenţă în care este descris apartamentul eroului. O frumoasă realizare tehnică în care mobilierul din cameră apare în paralel şi în newletterul firmei Ikea. (Recent reclama pentru lampa Ikea a câştigat un mare premiu de publicitate)

În film, eroul este nedespărţit de proaspătul lui prieten (pentru cei care au văzut filmul şi ştiu finalul, această observaţie e aducătoare de zâmbete, dar cum există posibilitatea să fie măcar o singură persoană care să nu fi văzut filmul, n-am să fac nici o trimitere la cheia din final). Personajul meu de astăzi e şi el nedespărţit de un bărbat, un amic alături de care a lucrat multă vreme şi cu care va începe din această săptămână să colaboreze din nou. Sunt atât de apropiaţi încât numele personajului e însoţit imediat de prenumele cu valoare de poreclă al prietenului său. Cârcotaşii (cei cu emisiunea, nu noi, "normalii") obişnuiesc să spună că sunt trei, glumind tocmai pe seama asocierii rapide a numelui şi prenumelui primului şi a poreclei celui de-al doilea.

Ştiu că e greu să vă daţi seama despre cine vorbesc şi referinţele acestea la numele personalului meu de astăzi nu v-au ajutat foarte tare. Aveţi puţintică răbdare şi, la final, spre deosebire de film, unde eroul n-are nume, voi veţi putea să-i daţi o identitate personajului meu.

În Fight Club, eroul şi prietenul lui se împrietenesc cu o tânără domniţă.

Şi personajul meu de astăzi are o prietenă (are şi o iubită, dar nu sunt una şi aceeaşi persoană) care e prietenă şi cu prietenul lui. Au lucrat împreună încă de la debutul lor, au trecut prin multe amândoi şi de câte ori vreau să-l critic pentru năstrujniciile pe care le face, îmi spun: e prieten cu una dintre cele mai speciale femei ale acestei ţări. O femeie deosebită, unică, o doamnă educată, cu mult simţ al umorului, cu o voinţă de fier şi cu un suflet de aur. Dacă ea e prietenă cu el, înseamnă că dincolo de ambalajul acesta supărător trebuie să se afle şi câteva lucruri bune. (Îmi place mult doamna care e cea mai bună şi mai veche prietenă a lui...Sunt sigură că o plăceţi şi voi; o vedeţi in fiecare după amiază la tv, glumind cu invitaţii ei. Reuşeşte să te facă să zâmbeşti chiar şi în ziua în care ţi-ai scos măseaua şi ai falca anchilozată. E o femeie minunată şi aş vrea tare mult să scriu cândva despre ea ca să spun lucruri pe care poate nu le ştiţi sau nu le conştietizaţi când vă uitaţi la emisiunea care îi poartă numele. Am însă o mare problemă: e unică şi nu găsesc nici un film cu care să o asemăn!)

În Fight Club eroul se declară nemulţumit de compania la care lucrează, îi spune prietenului lui că nu-şi place şeful, ba chiar se ceartă urât cu el.

Personajul meu de astăzi a fost nemulţumit de toate companiile la care a lucrat. A reuşit performanţa de a "presta" (cum spune chiar el) la toate televiziunile (cu excepţia celei de stat, dar nu e timpul trecut) şi, pentru că n-a fost niciodată mulţumit de şefii săi, s-a gândit să se facă şef. Aşa a achiziţionat o fabrică de chibrituri, pentru ca recent să lanseze pe piaţă o revistă.

(În Pierderea Virginităţii, Branson povesteşte cum a început să construiască ceea ce a devenit peste ani marele concern Virgin. Pe când avea 15 ani, nemulţumit de profesorii lui şi de regulile multe de la şcoală s-a gândit să atragă atenţia asupra lui publicând o revistă. A muncit câţiva ani şi a scos pe piaţă revista Student care a ajuns atât de celebră încât Mick Jagger a solicitat să i se ia un interviu.)

Personajul meu de astăzi ar trebui să citească cartea acesta, poate am să i-o trimit eu, ca să înveţe de la alţii care au ajuns departe, cum trebuie să navighezi printre rechini.

E o secvenţă în Fight Club în care eroul se duce în biroul şefului anunţându-l că demisionează. Încearcă să-şi şantajeze şeful şi în cele din urmă îl acuză de violenţă, bătându-se la propriu de unul singur în biroul şefului, distrugându-i acestuia tot mobilierul (Secvenţa mi-a adus aminte de Primal Fear, poate şi pentru că era tot Norton la mijloc).

Şi personajul meu de astăzi se bate singur, însă la figurat. Se bate şi uneori e chiar învins cu propriile-i arme: tupeul, aroganţa şi aerul de superioritate, de "vedetă de la tv".

Zilele trecute s-a transformat în băiatul cu chibrituri protestând în faţa guvernului pentru că are probleme cu afacerea lui. Până aici nu e nimic grav (orice persoană trebuie să lupte pentru ce e al ei), doar că, folosindu-se de statutul de vedetă trece graniţa normalităţii şi spune într-o emisiune televizată că nu se va lăsa până când nu va demite conducerea poliţiei din oraşul în care are fabrica. De ce? "Uite-aşa, pentru că s-au pus cu mine", a spus personajul meu de astăzi enervat.

Personajului meu de astăzi (nu l-am numit nici o clipă, erou) îi plac filmele. Ştiu că are gusturi bune pentru că l-am auzit de multe ori făcând remarci despre o peliculă sau alta. Are şi o bază culturală bună (o mamă care a fost directoare de teatru şi care l-a pus să citească mult), dar e dominat de orgolii. Din păcate pentru el, merge prin viaţă cu spatele înainte, ca în teoria fostului meu coleg de liceu. Personajul meu nu vede decât ce-i în stânga şi-n dreapta, plus locurile pe unde a trecut... Nu are curajul - căci e un timid (l-am întâlnit o singură dată şi a dat mâna cu mine politicos, dar trădând o timiditate ascunsă în carapacea tupeului) - de a face o întoarcere cu 180 de grade pentru a nu-şi mai trata semenii cu spatele şi pentru a putea anticipa / vedea ce e în faţa lui. Nu are încă înţelepciunea de a-şi rezolva problemele în linişte, cu calm şi departe de ochii publicului. L-am auzit spunând că în cel mai recent scandal - cel cu chibriturile - presa l-a ajutat pentru că l-a înţeles. Ar fi trebuit ca până acum, în anii mulţi de munca în presă, să-şi dea seama că jurnaliştii au scris despre el nu pentru că au vrut să-l ajute, ci pentru că era băiatul de la televizor care uite că mai se dă o dată în stambă, face un alt fel de şpagat pe două scaune.

Şi totuşi, ar putea să "se bată" altfel. Mi-ar plăcea să înveţe asta, pentru că-i plac filmele, pentru că e educat, pentru că e prieten cu doamna aceea minunată, pentru că, dincolo de ambalajul format din umor sec, aluzii despre orele la sala de sport şi ironiile apărute doar ca să atace el primul şi să nu fie atacat, ştiu că e un personaj bun.

Şi-n Fight Club erau doi într-unul!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Fight Club


0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Un bărbat care face dragoste doar cu bărbaţi însuraţi - Brokeback Mountain (4.2/5 - 6 voturi)
Sageata Spielberg faţă în faţă cu un român - München (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Cartea de căpătâi - The Pillow Book (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Joyeux Noel, Mr Spielberg (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La piaţă cu Ethan Hawke (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Filme la LiterNet


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer