nimic

mi-a luat ceva vreme să găsesc o soluţie prin care să ajung la ea. ştiam că nu e cea mai sociabilă persoană din lume şi că sunt şanse foarte mici să accepte să mă întâlnească dacă aş fi sunat-o pe căi oficiale.

am aflat din întâmplare că Lucille, fosta vecină şi oarecum prietena ei, s-a căsătorit cu un român, care, culmea, era vărul unei cunoştinţe. aşa am fost invitată la un prânz într-o duminică, unde a venit şi ea.

n-are sens să descriu cam cât m-am învârtit pe lângă casă până să intru. mă gândeam să plec, să renunţ la întâlnire; aveam milioane de motive.

mi s-a părut deci normal că ajunsese înaintea mea; erau în living împreună cu încă un cuplu, prieteni de familie. arăta aproape neschimbată (o văzusem prima dată acum 10 ani), era în jeans albaştri şi tricou negru. s-au făcut prezentările şi s-a vorbit despre România. erau politicoşi, eram oaspetele.

în timpul mesei, femeia din celălalt cuplu a început să povestească despre un articol legat de un cântăreţ celebru care-şi omorâse iubita din gelozie. habar n-am cum a ajuns discuţia în zona privată dar, de la un anume punct, se făceau mărturisiri şi Victor, soţul lui Lucille, m-a întrebat:
- Şi tu?
- Eu ce?
- Care e cel mai urât lucru pe care l-ai făcut din gelozie?
- Din păcate, n-am fost niciodată geloasă.
- De ce din păcate?, a intervenit Julie. A fost pentru prima dată când mi s-a adresat direct.
- Pentru că am ratat, cel puţin până acum, nişte senzaţii... Alea pe care ar trebui să scrie "gelozie".
- Poate că n-ai iubit suficient de intens, a zis repede femeia căreia nu-i reţinusem numele.
- Ba nu; poate că am iubit corect, m-am apărat eu.

am văzut-o zâmbind uşor pe Julie în timp ce spuneam că gelozia e o formă de egoism a iubirii şi-mi doream al dracului de tare să ştiu părerea ei, dar n-am întrebat nimic.

când a venit vremea desertului, Lucille a întrebat:
- Avem cafea şi îngheţata de vanilie; a adus Cristina îngheţată. Ce vreţi?

femeile au ales îngheţata, bărbaţii au rămas doar la cafea.
când am început să torn din ceaşca de cafea peste cupa cu îngheţată am văzut-o pe Julie cum face ochii mari.
- Şi eu mănânc îngheţata aşa, a zis zâmbind din nou.

aş fi vrut să zic "ştiu, de aia am adus îngheţata", dar nu ajungeam nicăieri cu un astfel de răspuns şi am zâmbit încurcată.
- Am văzut asta, cândva, într-un film, şi de atunci, de câte ori mă întâlnesc cu îngheţata de vanilie, o îmbunătăţesc cu puţină cafea.
- Daca ai timp, du-te în Montmartre, la Café Noir, acolo vei obţine cea mai bună cafea cu aromă de vanilie.
- Pe strada cu cerşetorul care cântă la flaut?
- Da. O ştii?
- Da.
- Era o vreme când îmi plăcea să stau acolo multe ore, fără să fac nimic.
- Nimic?
- Fără să mă gândesc la nimic, doar să simt soarele în geam şi să treacă timpul.
- Nu mai mergeţi acolo?
- Rareori.
- Nu vă mai place locul?
- Îmi place, doar că atunci nu eram în cea mai fericită perioadă din viaţa mea şi locul acela era un fel de refugiu. Acum nu mai am nevoie de el şi ajung mai rar acolo.

aş fi vrut să mai adaug o întrebare, oricât de stupidă, prin care să o fac să mai povestească ceva despre vremea aceea, dar era un mare gol în capul meu. şi nici nu vroiam să încalc un spaţiu intim pe care îl simţeam baricadat bine.

poate pentru că pauza era prea mare şi pierdusem amândouă firul discuţiei celorlalţi, a adăugat:
- Într-un fel ai dreptate când ai zis că gelozia e o formă de egoism. Pentru că dacă dai ceva, fie şi iubire, trebuie să dai necondiţionat, nu aşteptând să primeşti altceva în schimb. Sper însă ca viaţa să nu te pună faţă în faţă cu egoismul ăsta.
- Pe dvs v-a pus?, am întrebat-o deşi ştiam răspunsul.
- Da. Doar că atunci când am devenit geloasă nu mai aveam pe cine să-mi vărs gelozia. Eram geloasă pe soţul meu care murise.
- Şi v-aţi luptat cu gelozia dvs?

a spus scurt şi repede, semn că se gândise mult la asta înainte.
- Într-un fel.

mi-a plăcut la nebunie simplitatea răspunsului pentru că ştiam gestul prin care îşi rezolvase ea gelozia; îi făcuse cadou amantei soţului, casa în care locuise cu el.
fusese absurd de bună, în generozitatea cu care încercase să-şi contrabalanseze egoismul / gelozia.

prânzul era pe sfârşite, Lucille ne invita să ne mutăm pe canapele şi am zis că e momentul să risc o întrebare şocantă.

- Vă supăraţi dacă vă întreb când aţi plâns ultima dată? Nu mă întrebaţi de ce vă pun această întrebare, vă rog mult.
- Nu ştiu. Nu-mi aduc aminte.

când ne-am mutat în living s-a aşezat lângă ea celălalt bărbat invitat la masă şi n-am mai putut continua discuţia. am plecat fără să o întreb pe Lucille dacă Julie s-a recăsătorit (venise singură, dar poate că soţul era plecat undeva) sau dacă s-a întors la muzică.
vrusesem să-i fac un cadou, dar mi-a fost teamă de penibil; vroiam să-i dau un CD cu Insula Adei Milea şi a domnului Bălănescu, pentru că vorbea pe limba ei - muzica - despre faptele bune şi despre singurătate, dar mi s-a părut că ar fi cam patetic gestul. şi n-am avut destul curaj să mi-l asum.
"O să i-l trimit prin Lucille, zilele viitoare."

Pe Julie am întâlnit-o prima dată, acum 10 ani, în Blue, filmul lui Krzysztof Kieslowski. Avea pe atunci aproape 40 de ani şi, pentru că îşi pierduse soţul şi fetiţa într-un accident de maşină, se retrăsese departe de lume, ca să nu mai facă "nimic". De fapt ea îşi trăise nimic-ul ăsta ca să-şi închidă suferinţa pe dinăuntru, ca să nu plângă (pentru că îi era teamă că nu se va mai opri, dacă va începe să plângă). Atunci credea că e mai bine pentru cei din jur dacă nu depinde de ei, chiar dacă asta poate însemna şi că ceilalţi nu (mai) depind de ea. Şi încerca să compenseze tot răul pe care îşi imagina că-l face din cauza comportamentului ei rece, prin generozitate. Atât cât putea da ea.

P.S.: Charlotte Very, actriţa care o interpretează pe Lucille în film, este căsătorită cu un român. Care, culmea, e văr cu fostul PR de la HBO România.

---

În următorul episod:

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.