Munca şi talentul sunt două noţiuni care nu fac din păcate, de cele mai multe ori, casă bună. Iar la români, de cele mai multe ori cel care prisoseşte este talentul, manifestat adesea sub forma unei uşurinţe în a mânui şi a transmite. Cât despre muncă...
Excepţiile de la regula conform căreia - pentru un muzician de la noi, cel puţin - este de ajuns să "fii bun" la ceea ce faci şi restul îi priveşte pe alţii, sunt rare. De aceea, atunci când avem şansa de a vedea la lucru un artist care a înţeles corect care este locul său şi al artei sale în societate aşa cum este violonistul, profesorul, altfel spus muzicianul Sherban Lupu nu avem decât să ne bucurăm.
Gândurile din rândurile de mai sus mi-au revenit cu ocazia prezenţei lui Sherban Lupu în postură de solist alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" şi dirijorul Urs Schneider în Concertul pentru vioară şi orchestră de Alban Berg. Admirând darul acestui artist de a "trece rampa" cum spun actorii, reuşind să facă din emoţie numitorul comun al muzicii pe care o interpretează, indiferent de epoca sau stilul în care a fost scrisă, nu am putut să nu corelez încântarea provocată de actul său artistic cu amintiri personale, subiective, legate de vizitele mele la Champaign - Urbana, locul unde Sherban Lupu este profesor de mai bine de 25 de ani la facultatea de muzică a vestitei University of Illinois.
Fire nu doar talentată ci şi foarte, mai ales, muncitoare, neastâmpărată chiar, Sherban Lupu nu se împacă nici o clipă cu condiţia în aparenţă călduţă de tenure - adică de profesor pe viaţă la renumita universitate mai sus amintită. Şi asta pentru că domnia sa a înţeles de mult că pe lângă multele obligaţii care ţin de arta sa, artistul trebuie să provoace neîncetat noi şi noi evenimente care să atragă publicul, ridicându-l astfel şi pregătindu-l pentru viitoarele programe de concert. Pentru acest crez, Sherban Lupu nu precupeţeşte nici un efort, atitudine graţie căreia muzica românească este în mod constant prezentă prin intermediul interpretărilor sale şi a evenimentelor pe care le concepe în jurul creaţiei muzicale româneşti cu predilecţie în SUA, dar mai nou şi în China.
Închizând paranteza, Concertul pentru vioară şi orchestră de Berg, scris în stil dodecafonic, nu a sunat deloc straniu, nici chiar pentru publicul nostru, foarte puţin obişnuit din păcate cu creaţia muzicală a secolului XX.
Aparenta uşurinţă a solistului, firescul gestului său instrumental şi muzical, farmecul precum şi ştiinţa de a introduce, motiva şi susţine o anume atmosferă, au făcut ca recepţia acestei muzici să se facă firesc, ca şi cum a asculta acest tip de muzică reprezintă o obişnuinţă.
Cu această ocazie am aflat de la Sherban Lupu ce intenţii profesionale are pentru lunile următoare. Printre acestea, un CD Enescu pentru compania Albany Records cu Impresii din copilărie în versiunea pentru vioară şi orchestră, care va mai include Simfonia de cameră şi Cvartetul nr. 2 cu pian. În luna mai va fi solist al Filarmonicii din Shanghai cu Capriciul Român de Enescu, iar în iunie va cânta în premieră românească Impresiile din copilărie orchestrate de Theodor Grigoriu cu Orchestra de Cameră Radio dirijată de Vlad Conta.
Foto © Virgil Oprina