Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Pacoland

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capitolul V - Arden coace răzbunarea


Eduard Ţone, Dana Stănescu

02.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Paco stă cu o mână la falcă, pe jumătate prăbuşit în fotoliul de piele roz primit de la Mamamare acum câţiva ani. Ei uite, chiar nu credea că i se poate întâmpla aşa ceva: Raco a dispărut şi, odată cu misterul acestei inimaginabile întâmplări, întrebările încep să curgă cu duiumul, bulversându-i viaţa atât de liniştită.

"Am nevoie doar de ceea ce mă face să mă simt mai bine", sună unul dintre principiile lui Paco, iar acum are nevoie urgentă de Raco, fiindcă ratonul acela împeliţat - cine naiba ar fi crezut? - îl face să se simtă cu adevărat bine! Doar nu degeaba iese cu el la plimbare aproape în fiecare seară pentru a-l duce în Parcul cu Ratoni! Doar nu degeaba îi suportă toate fiţele de raton care acum vrea bomboane albastre şi peste trei minute vrea portocale verzi! Doar nu degeaba a pus-o pe Lisamona să-i tricoteze iarna trecută o hăinuţă roşie cu prelungitor în care Măria Sa, Raco să-şi încălzească ditamai coada vărgată! Raco e elementul de siguranţă al vieţii lui, e sursa de inspiraţie a principiilor (şi Paco îşi aminteşte cum a inventat unul dintre cele mai adevărate principii ale sale, cel care spune aşa: "Nu-mi iau un câine pentru că nu vreau să fac mişto de el"), e cântecul halucinant pe care-l ascultă atunci când i se ia de muzică bună.

Paco pare că zboară, că s-a depărtat cu fotoliu cu tot şi i-a lăsat undeva jos pe prietenii lui care caută de zor noi soluţii. L-ar chema pe Prietenul Imaginar, e un moment în care are nevoie de el, însă ştie că acesta vine greu şi atunci când vine stă doar trei minute după care dispare ca un fum, motivând că pleacă la eterna lui partidă de pescuit. Nu, nu acum, poate mai târziu, dacă o să constate că această criză se adânceşte prea tare.

- Acum ce facem?
Întrebarea a pus-o Idioata şi a prăbuşit cu zgomot fotoliul lui Paco pe duşumeaua casei.
- Mă gândesc, mă gândesc. În primul rând, de ce a plecat? Raco nu pleacă niciodată de izbelişte. Adică, ştiţi şi voi, se mai cară, atunci când simte că e nebuna aia de Flufy în oraş, dar nu exagerează şi, în plus, lasă un semn de întoarcere, trei măsline pe jumătate roase. Acum n-a lăsat nici măcar una.
- Poate i s-au terminat măslinele! se bagă şi Iepurele Gras în vorbă.
- Are butoaie întregi, îi cumpără Lisamona în fiecare sâmbătă. Verzi, negre, roşii, ăsta mănâncă la măsline de m-a căpiat! Nu ştiu, nu ştiu... Oare nu era mulţumit de viaţa lui? Nu i-am oferit tot ce-şi putea dori un raton? Se simţea prizonierul unui sistem? Hmmm. Ajutaţi-mă! A sunat cineva în urma posterului din staţia de tramvai?

Idioata clătină amarnic din cap.
- Nimeni deocamdată. A, ba da, stai: a sunat doar o bătrână nebună care bâguia ceva despre un coş cu asparagus.
- Un coş cu asparagus? Ce legătură avea coşul cu Raco?
- Păi n-am înţeles. Baba a mai zis doar că vrea să bea nectar de prune şi că să-i duc două sticle în Văgăună, după care a închis brusc. Cine ştie ce beţivancă o fi, a văzut afişul şi acum încearcă să zguduie prunul ca să prindă fructele în plasă.

Paco se ridică fulgerător din fotoliu.
- Idioato, trebuia să-mi fi spus! Plecăm la Văgăună. Re-pe-de!


***
- Acesta e primul pas. I-am răpit ratonul. O să fie atât de bulversat încât "Paco Night Show" va avea cu siguranţă de suferit. Sunt sigur că azi nu va putea să-şi ţină emisiunea iar fanii lui vor simţi că e primul pas către declinul audienţei. Rata sinuciderilor va scădea spectaculos. În plus, nimeni nu se va mai înghesui să nască. Ce sens mai are să naşti sau să te sinucizi în anonimat? Ascultătorii lui vor migra către mine, iar în scurt timp voi deveni Vedeta Absolută a Eterului!!!

Arden vorbea cu înflăcărare. Era un tip deşirat, cu faţă de hitlerist. Avea ţeasta mare, în formă de bec şi atunci când se enerva îi tremurau urechile, prea mici pentru fizionomia lui. Se îmbrăca întotdeauna bizar, purta fuste sau uniforme de pompieri sau poncho-uri peruviene, iar la radio IGREC se comporta ca un mic dictator, urlând la tehnicieni, şoptind libidinos către secretare şi punând imediat la punct ascultătorii care îndrăzneau să-l contrazică sau să pronunţe cuvintele interzise. Îşi teroriza până şi băieţelul care chiar dacă beneficia de sute de jucării şi kilograme de bomboane, se simţea inconfortabil încă de când se născuse şi taică-său ţinuse morţiş să fie botezat BooBoo.

Pardoseală şi Malicius îi ascultau discursul cu atenţie. Cei doi erau duşmani declaraţi ai lui Paco şi i se alăturaseră lui Arden dintr-un impuls aproape natural. Pardoseală îl ura pe Paco de ani de zile, încă de când acesta îl salvase de la moarte când era mic. Între timp Pardoseală se însurase şi trăia un coşmar alături de nevastă-sa care îl asuprea teribil. Şi cine putea fi de vină pentru asta dacă nu Paco! Dacă l-ar fi lăsat să moară atunci când nişte puşti imberbi îl legaseră de şina de tren, acum n-ar mai fi fost nevoit să îndure asemenea umilinţe. Pardoseală ajunsese un fel de monstruleţ, veşnic mirositor, cu sprâncenele ridicate a uimire şi întotdeauna cu ciorapii de culori diferite.

Cu Malicius lucrurile stăteau altfel. Morocănosul cu ochelari de plastic nu-l putea suporta pe Paco fiindcă i-o suflase pe Lisamona. Malicius fusese un rezonabil jucător de bowling şi aproape că reuşise, la un moment dat, să o cucerească pe viitoarea prietenă a lui Paco. Era perioada lui de glorie: în timpul unui turneu reuşise să o scoată pe Lisamona la o cafea şi, povestindu-i vrute şi nevrute, a fost la numai cinci centimetri de un sărut. Numai că exact în acea clipă un personaj a căzut - din greşeală - peste masa lor, cafeaua s-a vărsat, tipul şi-a cerut scuze şi s-a prezentat haotic "Paco", după care, în numai zece minute a plecat luînd-o cu el definitiv pe Lisamona. Malicius a jurat răzbunare şi i s-a alăturat lui Arden pentru a-şi duce la capăt auto-promisiunea.

Pe lângă cei trei, în cameră se mai afla un personaj. Era secretara personală a lui Arden: Casta. O femeie foarte înaltă, foarte tânără, foarte rujată, foarte slabă, foarte dedicată muncii de a nota tot ceea ce spunea Arden, foarte implicată, foarte absurdă uneori, foarte înţepată şi foarte virgină - după cum nu scăpa nici un prilej să declare.
- ...vom triumfa, prieteni! îşi sfârşi Arden discursul, privind întrebător către auditoriul lui. Pardoseală, Malicius şi Casta creară instantaneu un ropot de aplauze, spre evidenta mulţumire a "şefului".

În acel moment, telefonul lui Arden sună. Acesta răspunse şi, în numai două secunde, faţa lui se coloră în verde.
- Da, mulţumesc, o să vedem. Închise, trânti telefonul pe birou, privi furios în sus şi tună: Ticăloşii oferă recompensă celui care dă informaţii despre raton. 25.000! Trebuie să ne mişcăm repede!

În camera alăturată, Raco se scurse încetişor de-a lungul piciorului mesei. Dumnezeule, în ce intrase! El plecase să descopere lumea cea mare, de dincolo de Parcul cu Ratoni, şi nu ca să-i facă necazuri lui Paco...

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer