Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Bibliopolis

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Critica analitică - Ibrăileanu: către o teorie a personalităţii, de Antonio Patraş


Daniel Cristea-Enache

18.02.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Antonio Patraş,
Ibrăileanu: către o teorie a personalităţii. Eseu despre literatura criticilor,
Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 2007, 248 p.

Încet, dar sigur, tânăra generaţie de critici face paşii necesari de la pragul afirmării la cel al confirmării. În urmă cu un deceniu, criza cronicii literare era un subiect intens dezbătut. În prezent, când autori tineri şi foarte tineri fac critică de întâmpinare la absolut toate publicaţiile culturale importante, "criza" cronicarilor e substituită cu una, aşa-zisă, a criticii academice, ameninţată de superficialitatea bombastică a publicisticii. Din nou, exact ca acum patruzeci de ani, se trasează graniţe cu sârmă ghimpată între impresionişti şi teoreticieni. Unii sunt numaidecât frivoli, ceilalţi au o încruntare profilactică...

În fapt, asemenea disocieri pe cât de ferme, pe atât de arbitrare ignoră însăşi dimensiunea de complexitate a criticii literare. Chiar fără a-şi ataşa, la vedere, atributul totală, aceasta îşi ia constituenţii din diferitele domenii şi discipline care o pot consilia. Ea este teorie a literaturii şi practică (meta)textuală, analiză şi creaţie, istorie şi comparatistică, filozofie şi sociologie a culturii. A pune accent şi miză pe o anumită grilă de lectură şi interpretare nu înseamnă, în cazul unui critic adevărat, că scrisul său este arondat unui compartiment îngust şi etanş, fără legătură cu celelalte. Diferenţele apar ca fireşti întrucât, dincolo de teorii şi metodologii, fiecare critic are personalitatea lui, un anumit mod profesional şi uman de a înţelege literatura şi propria activitate. Astfel că, recunoscând valoarea unui comentator de literatură, va trebui să identificăm, totodată, unghiul particular al criticii sale.

Ibrăileanu. Către o teorie a personalităţii, eseul lui Antonio Patraş, vine după o teză de doctorat, cu totul remarcabilă, despre Ion D. Sîrbu şi un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative. Deja am putut schiţa, pe baza acestor contribuţii bibliografice, un profil al tânărului critic de la Iaşi, cu linii pe deplin confirmate de a treia lui carte. Spre deosebire de colegii lui, ceva mai tineri, de la Bucureşti, Mihai Iovănel, Bianca Burţa-Cernat şi Teodora Dumitru, cronicari ce aproape că jubilează în momentele "execuţiei", Antonio Patraş se investeşte afectiv în paginile sale critice, scriind preponderent despre cărţi şi oameni care i-au plăcut. Tonul e de o civilitate absolută, iar punctele nevralgice ale unei opere sunt ocolite cu graţie perifrastică. Textul ia mai degrabă forma prefeţei sau a studiului ce-şi propune să susţină, nu să dinamiteze un autor. Şi cu cât autorul este mai valoros, cu atât receptarea lui critică e mai bogată în intuiţii şi definiţii. Iată motivul pentru care Antonio Patraş nu va putea fi niciodată un cronicar exigent al actualităţii editoriale. Pierderea într-o parte este însă compensată de un câştig important în alte direcţii, a istoriei literare şi eseisticii. Pe acest teren, el îşi confirmă acum, pe deplin, resursele şi achiziţiile culturale.

Parte a unui proiect mai amplu, dedicat literaturii scrise de critici, volumul despre Ibrăileanu este în esenţă un volum despre Adela sa romanescă. Al treilea capitol, cel mai extins, focalizează şi analizează în detaliu romanul, după ce, în primele două, autorul avansase meticulos către conturarea unui portret al spiritului creator. S-ar spune că, Ibrăileanu fiind un critic înclinat, ca atâţia alţii, către auto-observaţie şi analiză, ne este relativ uşor să ajungem la concluzii în ceea ce-l priveşte. Departe însă de a se livra sub forma unei ecuaţii simple, mentorul Vieţii Româneşti înfăţişează desenul complicat al unei personalităţi complexe şi adânci, cu suprafeţe şi profunzimi, faţă şi revers, sentimentalisme reprimate şi lucidităţi amare. Citindu-i cu atenţie pe marii noştri critici, vom constata că sub masca olimpianismului şi a seninătăţii imperturbabile există impulsuri şi convulsii omeneşti, prea omeneşti... Nici Ibrăileanu, nici adversarul său de idei, Lovinescu, nu scapă acestei polarităţi interioare, pe care fiecare o "rezolvă" cum poate: Lovinescu, în Memorii şi în Agende, Ibrăileanu, în Privind viaţa şi în Adela. Romanul, fără să fie citit strict în cheie biografică, spune ceva esenţial despre etapele existenţiale ale autorului. Un transfer sau o corespondenţă între experienţele de viaţă şi cele ficţionale îmi par, ca şi lui Antonio Patraş, pe deplin verosimile. Argumentele tânărului critic, probate până acum şi ulterior prin citate, sunt până la urmă unele de bun simţ: "departe de a fi un produs al fanteziei dezlănţuite, Adela pare mai mult o plăsmuire cu miză teoretic-demonstrativă, un fel de mise en scène a aforismelor din Privind viaţa şi a reflecţiilor teoretice din Creaţie şi analiză. Pe de altă parte, rădăcinile autobiografice ale ficţiunii nu pot fi nici ele cu totul neglijate, în ciuda efortului exegetic depus de unii comentatori pentru a ne convinge că opera poate trăi foarte bine şi singură. Divorţul acesta irevocabil nu avea cum să fie pe placul lui Ibrăileanu. Drept urmare, nu vom considera drept pură întâmplare corespondenţele dintre existenţa concretă a autorului şi cea a doctorului Emil Codrescu, orice ar spune propovăduitorii de bună credinţă ai autonomiei esteticului. Susţinător al tendenţionismului, criticul de la «Viaţa Românească» a subliniat mereu importanţa concepţiei despre realitate a artistului, în linia unei foarte originale şi moderne teorii a personalităţii, din perspectiva căreia creaţia artistică trebuie înţeleasă ca substitut al vieţii (nu copie, imitaţie sterilă), expresie particulară a unei energii misterioase şi inexplicabile. Prin urmare, să nu-i trădăm ideile şi să-i citim textul în cheia pe care el însuşi ne-o pune la îndemână." (pp. 141-142).

Reproşul pe care i-l fac criticului este că asemenea fragmente rezumative şi concluzive sunt destul de rare în eseul său, acesta ascunzându-şi prea bine pilonii de rezistenţă. De aceea, într-un text acrişor, Alex. Goldiş a putut scrie că Antonio Patraş îl "îngână" pe G. Ibrăileanu. Mi-aş dori cât mai multe asemenea "îngânări" critice, în care opere importante să fie analizate minuţios, iar vocea comentatorului să nu fie uscată şi rea ca a Guicăi din Moromeţii. Eroarea lui Antonio Patraş nu e una de registru, ci de compoziţie: analiza atât de fină, de subtilă riscă să destructureze Adela fără o reconfigurare, o re-creaţie plastică. Imaginaţia exegetului are nevoie de suportul unor imagini critice definitorii şi în acelaşi timp pregnante; în absenţa lor, textul demontat nu se mai reface în oglindă.

Cu această corecţie, critica analitică practicată de Antonio Patraş este una de vârf; iar un atu important al autorului îl constituie şi cultura bine asimilată. Nu numai că tânărul autor ieşean se mişcă dezinvolt printre cărţi, şcoli şi curente modern-contemporane, dar el are şi un background de studii clasice pe care, cu excepţia Alexandrei Ciocârlie, nu-l prea văd reliefat în critica de astăzi. E tonifiant să vezi cum, recitind Minima moralia a lui Andrei Pleşu, Antonio Patraş nu acceptă toate supoziţiile eseistului, verificându-le prin lectura "hulitului" Aristotel. O altă "reabilitare", a epicureismului, apare, sprijinită pe textele originare, atunci când logica demonstraţiei o cere. În cele mai multe cazuri, autorul nu speculează aceste avantaje tactice, trecând pur şi simplu mai departe. Analistul este foarte îndrăgostit de textele pe care le citeşte; şi aproape deloc de cel pe care-l scrie.

O doză de narcisism îi e însă necesară criticului; iar eseistului, cu atât mai mult. Cu merite incontestabile, scrisul lui Antonio Patraş mai are nevoie doar de puţină regie care să le pună mai bine în valoare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer