Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Pacoland

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capitolul VII - Văgăuna


Eduard Ţone, Dana Stănescu

16.03.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Văgăuna era unul dintre cele mai misterioase locuri ale oraşului. Se născuseră o mulţime de legende despre acest soi de peşteră din beton, situată în partea de nord. Oamenii se fereau să intre în Văgăună şi, după ani de zile în care poveşti care mai de care mai terifiante făcuseră înconjurul oraşului, mulţi renunţaseră ca măcar să se gândească la acest loc. Se spunea că în urmă cu mult timp, fetiţa unui medic din oraş o luase razna, îndrăgostită fiind de un actor local. Mititica plecase de-acasă, înnebunită de durere că artistul cu plete blonde nu-i răspunsese la cele 451 de scrisori pe care ea le scrisese cu propriul sânge stors din propriile degeţele şi, în goana ei spre neverland ajunsese la intrarea în peştera de beton, care la acea vreme nu fusese botezată în vreun fel. Acolo, faţa doctorului s-a simţit ireversibil atrasă de un cântec care cică ar fi venit dinăuntru. Era, se spunea, un cântec straniu, pe care odată ce-l auzeai nu puteai să-l mai uiţi vreodată, ba mai mult, plecai imediat în căutarea sursei. Fata a intrat în întuneric şi de atunci nimeni nu a mai auzit vreodată ceva despre ea. Doctorul aproape că şi-a ieşit din minţi: a angajat zeci de detectivi particulari care să-i găsească odrasla, l-a căutat până în pânzele albe pe actorul cu inima de piatră, rugându-l în genunchi să-l ajute să o găsească pe minunea vieţii lui, a apelat la ghicitoare bătrâne cu globuri imense de cristal pe care le plătea regeşte doar-doar or zări-o pe micuţă în timpul învârtelilor. Degeaba. După mai mulţi ani, doctorul a plecat din oraş. Era deja nebun: îşi modificase culoarea ochilor, care acum erau galbeni, umbla în straie populare şi renunţase definitiv la medicină, apucându-se să crească lilieci. Nimeni nu ştia ce făcea cu ei, dar toţi aflaseră că are o crescătorie de lilieci în pivniţă.

Asta era doar una dintre legendele legate de Văgăună. Pornind într-acolo, la chemarea lansată de babă, Paco şi prietenii lui nu se simţeau tocmai confortabil. Dar Raco trebuia neapărat adus înapoi din ghearele răpitorilor, aşa încât orice temere era de neluat în seamă. Iepurele Gras făcu imediat rost de două sticle de nectar de prune de la un amic colecţionar de cele mai ciudate băuturi aşa că doleanţa babei era ca şi rezolvată. Întrebarea care stătea pe buzele tuturor era acum unde o vor găsi pe bătrână, fiindcă poveştile spuneau că nu puteai intra în Văgăună cu una cu două. În primul rând, spiritele din Văgăună aveau un criteriu numai de ele ştiut, după care lăsau oamenii să pătrundă. Sau să iasă. De cele mai multe ori, călătorii care pe vremuri aveau curiozitatea de a intra între pereţii de beton erau ţintuiţi de o forţă invizibilă şi, de la un punct încolo, nu mai puteau face vreun pas.

Paco, Iepurele Gras, Idioata şi Prietenul Mut ajunseră repede la ţintă. Intrarea era strâmtă: o deschizătură care abia dacă avea un metru înălţime şi jumătate de metru lăţime, înconjurată de o vegetaţie violet, un fel de iederă lucioasă care venea din interior şi care se târa de-a lungul betonului albicios.
- Intru eu, spuse Paco. Iepure, dă-mi sticlele de nectar!

Iepurele Gras se conformă. Paco se strecură cu greu în interior. Când păşi, îl lovi o lumină roşie. Atât de puternic, încât aproape că se clătină. Nu putea zări nimic la o distanţă mai mare de câţiva centimetri. Parcă intrase într-o ceaţă roşiatică, groasă şi în acelaşi timp vâscoasă, pe care o simţea lipindu-i-se cu insistenţă de piele. Încercă să înainteze, dar nu reuşi. Respiraţia îi deveni din ce în ce mai anevoioasă, simţea că se sufocă şi că dacă aerul nu-i va umple plămânii în următoarele secunde se va prăbuşi. Paco ieşi din Văgăună cu ochii hipnotici.
- Nu pot intra. Încercaţi voi, poate aveţi mai mult noroc.

Rând pe rând, Idioata şi Iepurele Gras încercară fără succes să pătrundă în neant.
- Ce ne facem?

Paco privi la Prietenul Mut.
- Maestre, e rândul tău. Nu-mi fac iluzii că vei reuşi, dar în cazul în care o să despici roşeala aia dinauntru mă întreb cum o să comunici cu baba!
- Poezie.
- Bine, asta ştiu. Pentru tine, viaţa e o poezie continuă. Avanti!

Prietenul Mut făcu o plecăciune către fiecare dintre cei trei, îşi scoase ochelarii, îi aşeză într-un toc albastru, înşfăcă cele două sticle de nectar şi se făcu nevăzut în crăpătura care pentru ceilalţi reprezentase intrarea în eşec.

Două ore nu se întâmplă nimic. În minţile şi sufletele lui Paco, ale Idioatei şi ale Iepurelui Gras se instală disperarea. Îl pierduseră pe Prietenul Mut? Făcuseră din el o victimă a Văgăunii? Chiar dacă nici unul dintre ei nu-şi mai amintea când şi unde l-au cunoscut, chiar dacă nu-l auziseră niciodată spunând mai mult decât cuvântul "poezie", Prietenul Mut devenise pentru toţi o prezenţă mai mult decât benefică. Politicos şi bonom, atent şi surâzător, era pur şi simplu indispensabil. Fără a fi nevoie de alte explicaţii pentru asta. Pierderea lui, chiar şi pentru o cauză atât de nobilă precum găsirea lui Raco, era de neconceput.
- Eu zic să încercăm să mai intrăm o dată, spuse Idioata cu o voce slabă.

În acel moment, Prietenul Mut ţâşni cu un şuierat din intrarea Văgăunii şi căzu la doi metri distanţă. Hainele lui erau acum complet stacojii, iar obrajii i se coloraseră în roşu, de parcă ar fi fost un clovn nedumerit aruncat de o furtună de nisip în mijlocul unei insuliţe de corali. Nu mai avea sticlele de nectar. Dar într-o mână ţinea o foaie de hârtie incredibil de albă pentru tot contextul din care tocmai ieşise.

Cei trei se repeziră către el.
- Ei?, întrebă Paco. Ai putea să ne spui ceva? Te-ai întâlnit cu baba?
- Poezie! rosti Prietenul Mut cu o privire buimacă, dar luminoasă. Şi îi întinse hârtia lui Paco.

Pe hârtie era, într-adevăr, o poezie.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer