02.03.2008
Acum cât sunt vie aş vrea să ştiu că după moarte cadavrul meu ţeapăn şi urât mirositor nu va putrezi într-o groapă cu viermi, râme, furnici. Aş prefera să am certitudinea ca va rămâne undeva în pădure, în aer liber, pe-un petec de iarbă grasă, departe de oameni; şi mi-ar mai plăcea ca trupul în care trăiam să fie mâncat de lupi, vulpi şi de mierle, astfel să folosească la ceva, măcar să le umple burţile. Câte un pic din fosta Alină va alerga printre copaci, ba chiar va zbura - da, mi-ar plăcea mult asta. Resturile de carne rămase pe oase vor îngrăşa pământul, şi dacă ar fi să aleg, să am puterea asta, din coastele stângi ar trebui să crească un salcâm, din coastele drepte un mesteacăn, din mandibulă: un liliac. Ce se va scurge în râuri va intra în peşti călători, peşti care vor fi înghiţiţi de alţii care vor ajunge în Marea Neagră şi de acolo în ape transparente, calde şi verzi, ce udă ţărmurile unor oraşe de piatră pe care nu le-am văzut niciodată în realitate, ci doar în fotografii. Şi când va fi să rămână fără ochi cadavrul meu, vreau să fie mâncaţi de o bufniţă - întotdeauna am avut o părere bună despre păsările astea, chiar dacă se hrănesc cu şoareci. Dacă se vor întâmpla toate acestea nu voi fi înmormântată în cimitir şi prin urmare nu voi băga de seamă că nu m-a însoţit mai nimeni până la groapă. În afară de două-trei rude, de popă şi de gropari, dar ăştia nu se pun, vin din oficiu.

0 comentarii

Publicitate

Sus