1. PortretulAr fi fost regele boemei (în Timişoara, evident), dacă această demnitate ar mai fi fiind
ce-a fost cândva. Confraţii noştri sunt, în genere, pragmatici, aferaţi, fără apetit pentru gratuitate, pentru "degeaba"-ul căruia, mai toţi, au
să-i prefere un lung şir de
job-uri. Or, el e, ca Arthur Rimbaud, în ceartă cu acest "veac manual": "siècle à mains", - dar... neamen cu cei nu "furnicăresc". Or, Traian a fost un "greiere", tot timpul. El a pus în practică, mereu, una dintre cele "trei soluţii", propuse de N. Steinhardt, "pentru a ieşi
dintr-un univers concentraţionar", - aceea a "zurbagiului" lui Alexandr Zinoviev, anume o "totală neadaptare la sistem". De care,
expressis verbis, i se rupea, când
era-n mare vervă,
"şi-n gamelă,
şi-n capac"! Singura lui "nezurbăgeală" va fi fost (mai este) poezia, în, mai cu seamă, formă de sonet. Ca toţii boemii (Tudor George, Pâcă ş.a.m.d.), Traian îşi compensează
propriile-i dezordini prin ordinea strictă a sonetului perfect. Pe care, înaintea lui Doinaş,
l-a cultivat şi în vers alb... La şlefuirea unora dintre poeme, am fost martor (auricular), căci,
recitându-le (fireşte, prin locante), revenea asupra unor versuri, le repeta întrebător, le retuşa. Le scanda nu fără o emfază, în stil uşor vetust şi nobil, dar şi cu o anume detaşare, de parcă
n-ar fi fost ale lui proprii. În ciuda boemiei sale, era, mereu, corect vestimentar: aproape un profesor, cu ochelari şi freză. Când
l-am cunoscut, pe la cenacle, acum vreo 48 de ani, aveam un oarecare trac în
preajmă-i. Eram cu şapte ani mai tânăr, iar el, de pe atunci, era... maestru. Am ţinut mult să ne împrietenim: înnoptam prin "berării şi cafenele", cântând, spre zori, un fel de imn al nostru (pe
care-l învăţasem de la el): "În o mie patru sute,/ Patru sute nouă'j'doi,/ Cristofor Columb porneşte/ Să găsească ţărmuri noi..." E unul dintre inşii cei mai detaşaţi de treburile practice şi lucrative, ca şi, în genere, de lume. Este un, pe
de-a-ntregul, aerian, ba chiar un "om din lună". Cum, din păcate, viaţa literară este injustă şi ingrată, Traian, care
n-a dat din coate, este aproape un poet uitat. Şi, totuşi,
el a scris, de pildă, acest sonet octosilabic: "Bătrânul demon, plictisit,/ îţi ctitorea în vis biserici/ cu turle, clopote şi clerici,/ cu lespede de plumb topit// pe care, dreptnecredincioasă,/ îngenunchiată pe altaruri/
să-aştepţi nemeritate haruri/ în fumul iute de pucioasă/ de
parcă-ncercănând în nor/ un verde ochi de stea polară,/ purtând un mag rătăcitor/
ce-ţi va vesti, grozav de trist,/ că tu -
fecioară-a doua oară -/ vei zămisli pe Anticrist."
2. Videoclipul (Dudley Moore: "Beethoven Sonata Parody")
3. Autocaracterizarea-
pasiunea, lucrul, situaţia care îl extaziază, ambiţionează, motiveazăDragostea şi, când e cazul, prietenia (mai rară decât însăşi cea dintâi). - [
Notă: Iar eu, Ş. F., adaug: o bunătate înnăscută, ca şi o nobleţe sufletească naturală. Nu l-am auzit vorbind de rău pe nimeni...]
-
cel mai important talent al luiVersul ca artă, - clasic, aşadar.
-
cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodatăSe
dă-n spectacol, uneori, fără vreo grijă de urmări.
-
ce îşi doreşte în următorii 5 aniSă scrie o carte diferită de tot
ce-a scris până acum.
-
lucrul pe care vrea să îl spună despre el, deşi nu a fost întrebat.
Că ne iubeşte! Ne iubeşte! Ne iubeşte!
4. Recomandările-
o carte din cele citite în ultimul anGünter Grass,
Toba de tinichea, - pe care, după ani, o reciteşte.
-
un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiune curentă din cele văzute în ultimul an4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, faimosul film al lui Cristian Mungiu.
-
un loc pe care îl iubeşteTimişoara, fără doar şi poate.
-
un concert / un album / o formaţieMuzica lui Ilie Stepan (pe cât se pare).
-
o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evolueazăCătălin Dorian Florescu, tânăr originar din Timişoara, psiholog, prozator helvet în grai tedesc.