Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

5. (Re)întoarcerea şi (re)plecarea fiului risipitor


Vlad Muşatescu

05.04.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Penke, nevastă-mea, în ciuda emoţiilor pe care le trăise în perioada reconstituirii "Bombiţei", ne întîmpină triumfal, de parcă ne-am fi întors dintr-un periplu cu "Mariner VI". Constată, neîncrezătoare, prezenţa Fiatului 600 D în curtea din Moşilor, îl pipăie, îl mîngîie, verificînd deplinătatea facultăţilor sale mecanice şi "caroserice".

Meritam cu toţii, şi Penke şi corpul expediţionar (adică eu şi tanti Raliţa), masa pe care o admir, întinsă în sufragerie. Mai corect, cele ce se află pe masă.

Abandonînd (temporar, din păcate) prescripţiile dietetice, nevastă-mea s-a întrecut pe sine. Chiar mă-ntreb dacă ceva nu-i în regulă. Atîtea "alimente" nocive mă cutremură: piftiuţă de purceluş, cartaboş de casă, hrean ras, tobă tăiată gros, muşchi afumat, pecie, cîrnaţi prăjiţi în untură (grăsime total contraindicată), precum şi alte detalii de porc casnic. Pînă la urmă, se dovedeşte că astea-s doar uverturile.

După "porcăriile" aduse de finul din Drumul Taberei, care-mi mai este şi nepot, sîntem siliţi să apreciem, la cel mai înalt nivel, sărmăluţe în foi de viţă sălbatică, spinare de godan la tavă, bine rumenită, crocantă şi, în final, dar ce final, plăcintă cu mere. În orice caz, asta-i de regim. Mă rog. Altă viaţă!

În mai puţin de trei ceasuri - grele, dar şi plăcute -, uit de cele suferite în ograda specialiştilor auto ("nea" Fane şi "nea" Puiu).

Adoptînd un program "non-stop", pe la şapte seara, intrăm direct în cină. Dar, cu entuziasmul ceva mai temperat. Mai ales că, totodată, vizionăm, spre bucuria lui tanti Raliţa, un "Manix" de zile mari. La Comarnic, n-avusesem norocul ăsta, deoarece dăduseră televizorul la cooperativă, la reparat. Dar, abia în ianuarie şi n-avuseseră vreme să-l pună la punct. Decît parţial. Îi mai lipsea doar tubul catodic. Restul funcţiona perfect.

Am scăpat de tanti Raliţa abia după miezul-nopţii, mulţumindu-i din inimă pentru preţiosul ajutor şi conducînd-o pînă la Trabant.

În curte, am asistat la o demarare ca la Le Mans. Cînd a bubuit poarta de fier, mi-am amintit (şi cred că şi tanti Raliţa) c-o lăsasem închisă.

Mătuşă-mea a scăpat teafără. Trabantul, mai puţin. Dar tanti Raliţa n-a mai aşteptat să constatăm avariile. Pornise ca o trombă pe Calea Moşilor. Cînd am închis poarta, a trebuit să depunem în garaj, spre păstrare, un far şi-o aripă de plastic.

Rămaşi singuri, Penke mă priveşte numai zîmbet (100%). Umflat ca un ţîfoi, încerc să-i răspund corespunzător. Imposibil! Porcul finului, şi după deces, trece la represalii şi se destrăbălează la mine, în organism.
- Copilă bună, ştii ce aş vrea în clipa asta?
- Bineînţeles. Un "colebil"! Sau preferi "distonocalm"?
- Eşti formidabilă! Cum de-ai ghicit? Ia oferă-mi vreo şase "nasturi", cum zice "nea" Gil de la Comarnic, plus vreo zece de "carbo medicinalis"...
- Nu cred să mai avem. Ultima oară, ai consumat toată cutia!
- Dă-mi orice, numai cărbune să conţină: mine de creion, mangal, brichete. Simt că devin imponderabil!
- Cam greu, măestrică! Dar să probăm nişte cărbune grafice... Că nu-ţi erau de-ajuns lecţiile de pian şi de drîmbă, exerciţiile de ping-pong şi de călărie, de-a trebuit să plătim calul asociaţiei cît nu face, pentru internarea la spitalul de ortopedie veterinară...
- Facem umor, copilă bună? Ai şi text? Nu vezi că mor?...

Fiindcă tot sînt în concediu de creaţie, a doua zi mă trezesc pe la zece. Mai ales că reuşisem şi eu să aţipesc zdravăn. Dar, abia la şase dimineaţa. Doamne, şi ce-aş mai fi dormit!

Acuma stau spăsit la breakfast-ul de răscumpărare a greşelilor. Mi se serveşte, cu multă drăgălăşenie, ceai de "sonerie", brînză de "veci", atît de acră, încît am senzaţia că mi se crîmpoteşte cavitatea bucală, bicarbonat, praf de bismut şi, în final, dermatol. Acesta din urmă mi se pare excelent, nu prea ştiu de ce, fapt pentru care mai solicit o linguriţă.

Nevastă-mea mă prelucrează insistent în vederea plecării la Poiana-Sîmbetii. Ştie prea bine că-n Moşilor nu se poate lucra. Dacă îmi iau un angajament formal (c-am să ţin un regim de slăbire susţinut), am toate şansele să consimt la deplasarea mea în alte regiuni de creaţie.

În clipa în care mi se transmite al şaselea avertisment că-mi fac praf şi pulbere pancreasul (în cazul cînd nu voi respecta prescripţiile dietetice), taman la ţanc, pentru a demonstra nevesti-minu-i pace şi linişte în cartier, porneşte să zbîrnîie infernal "claxofonul" (c-aşa-i zice tanti Raliţa telefonului).

Un vacanţier, în criză de timp. Vrea să ştie imediat plecările în direcţia Braşov. Accelerate şi rapide. Personalele nu-l interesează. Deoarece am o diferenţă de-o cifră faţă de numărul agenţiei de voiaj CFR, sînt perioade cînd învăţ pe dinafară trenurile spre munte şi spre mare.

Nici n-apuc să-l lămuresc bine pe cetăţean că nu mai am locuri la rapid, sună la uşă madam Anuţa. Drept care-i declar nevesti-mi:
- Uite ce-i, copilă bună, simt că-nnebunesc! Dacă nu plec urgent la Poiana-Sîmbetii, romanul meu se duce pe-o apă cu-acelaşi nume. Mergi cu mine la Ilie Dihalică Bezeţ, să vedem care-i situaţia.
- Perfect! Dar bea un ceai de muşeţel... Să te potoleşti!
- Crezi c-ajută? Atunci toarnă-mi în el şi-o lacrimă de rom...
- Iar începi?
- Romul e şi el medicament. Din plante naturale, nu din cele de plastic. Şi-apoi, taie mirosul ăla, infam, al muşeţelului...
- Parc-ai fi farmacist, nu scriitor, măestrică. După tine, vermutul este colagog (mai ales dacă-i "Martini"); coniacul, eupeptic; "Campari", coleretic. De ce nu preferi prafurile de "Bourget", în apă de Slănic, dacă simţi nevoia unui coleretic?
- Hai să fim oameni, nu fiare de călcat!... Romul este un cordial, şi nu laxativ ca "Bourget"-ul. Ştiu că vrei să mă slăbeşti la nivelul prăjinei ăleia de Belmondo, dar n-am cum să-ţi satisfac dorinţa. Ce să fac, dacă-s şi eu ceva mai trupeş?... Ăsta sînt, cu mine defilezi!...
- De treizeci de ani, grăsunul meu drag şi mincinos. Ia-ţi romul, dar nu discuta cu el prea cordial...

Reînvigorat de avîntul pe care mi-l imprimă reputata firmă "Baccardi", pornesc s-o ajut pe nevastă-mea, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, la împachetarea şi dispunerea bagajelor pentru marea expediţie.

Îngrămădesc în geamantane şi valize: hîrtie, maşina de scris ("Erika"), blocnotesuri, indigo, gume, pixuri, creioane, brînză topită ("pentru copii", care ar putea să fie şi pentru adulţi, căci e tare sărată), stilouri, "carioce", costiţă afumată, dosarele cu documentarea, borcanul mare de "Ness" (în care păstrez cafeaua rîşnită, fiindcă nu-mi place cea solubilă), lecturile pentru clipele de repaos, batonul de plimbare, haine de lucru, plicuri cu muşeţel, termosurile - cel mare, pentru cafea; cel mic, pentru "cordiale" -, un tub de pelikanol, două calupuri de ţigări, trei pachete de chibrituri superioare, aragazul de voiaj, ochelarii de lucru, un salam de "Sibiu" (confecţionat la Sinaia), rufărie de schimb, papucii...

În mai puţin de două ceasuri, sîntem gata. Dar spetiţi de oboseală. Ne întremăm, şi eu şi Penke, la o cafeluţă. În care torn ultimele lacrimi de "Baccardi".
- Uite ce-i, copilă bună, nu mai prînzim, ci plecăm imediat la drum. O să luăm ceva în gură, pe drum. La "Paralela 45"...

Dozînd corect încărcătura electrică din privirea nevesti-mi, mă reped la încărcarea bagajelor în maşină. În trei minute, sînt gata. Închidem gazele la baie, la bucătărie, ca să nu păţim ca anul trecut, cînd am plecat la Breaza şi le-am uitat aprinse. E drept c-am scăpat (pentru o vreme) de igrasie, dar existau şanse să scăpăm şi de casă.

Cînd să ieşim pe poartă, în Moşilor, hop şi tanti Raliţa. Cît pe ce să mă pup în bot cu Trabantul ei. În timp ce-mi frec insistent cucuiul de pe frunte, rezultat din impactul cu parbrizul, în momentul frînării bruşte, tanti Raliţa îmi înmînează nişte fleacuri uitate în maşina ei de vinilin, la Comarnic. Dar de mare importanţă: talonul de înmatriculare, trusa de scule, manometrul, carnetul de conducere, vizat la zi, şi cheile de rezervă.

Observ că mătuşă-mea trage cu urechea la turaţia motorului.
- Al, băieţelule, stai prost cu ralantiul. Dă-mi o şurubelniţă...
- Ferească Dumnezeu! Sărut mîinile şi la re, tanti Raliţo! Lasă că merge şi-aşa...

Ultima reglare se soldase cu pierderea şurubului de admisie.

Rulăm pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. Motorul toarce liniştit, iar noi privim încîntaţi desfăşurarea lentă a peisajului. Pentru că nu mîn mai tare de 70 pe oră. Asta-i viteza mea de croazieră. Atunci cînd nu-mi reglează tanti Raliţa avansul sau tacheţii.

Peste patruzeci şi cinci de minute, parcăm în curtea motelului de la "Paralela 45".
- Copilă bună - mă adresez eu nevesti-mi, dizolvînd în glas un întreg flacon de zaharină -, e trecut de unu, ar trebui să gustăm ceva. Călătorului îi stă bine cu drumul, dar nu flămînd...
- Ce-o fi avînd paralela asta, de stîrneşte foamea la anumiţi indivizi? Poţi să-mi spui?
- Sigur că nu! E ceva de domeniul parapsihologiei...
- Bun! Dar eu comand, atunci, meniul... E bine?
- Excelent! - zîmbesc eu, cam galben.

Intrigaţi şi neliniştiţi de strania comandă lansată de nevastă-mea (supă de legume, rasol de văcuţă şi ceai de muşeţel), responsabilul şi ospătarii (care mă cunosc) se uită la mine ca la un extraterestru. Văd clar că-i paşte bănuiala că-s dublura mea. Culmea ar fi să-mi ia şi pulsul.

Bineînţeles, mă ridic de la masă flămînd. Îmi iau rămas bun de la responsabil, zîmbind vinovat.

Drumul se desfăşoară întins. Motorul toarce liniştit, iar "sufletul" meu toarce şi el, dar mai puţin liniştit. Ba, chiar o melodie tristă, de mă cuprinde o milă de mine cumplită.

Un indicator de drum vesteşte: "Poiana-Sîmbetii - 11 kilometri.

Mult a fost, puţin a rămas. Simt că mă părăseşte şi senzaţia de foame. Este clar că bucuriile spiritului sînt superioare celor generate de consumerismul exagerat, în special alimentar. Căci omul este şi creier, nu numai intestin... Hai, c-aici am întors-o frumos! Atît de frumos, încît uiţi de foame.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer