Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  Pacoland

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Capitolul X - Cui îi e frică de...


Eduard Ţone, Dana Stănescu

06.04.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ce ar fi să luăm cititorul de mânuţă şi să îl ducem frumos, printr-un artificiu de imaginaţie şi o întorsătură a evenimentelor, în camera unei secretare? Mai întâi, să vă facem cunoştinţă: Cititorule, ea este Casta, Casta, el e cititorul, cel care acum te spionează pe gaura cheii. Nu, nu face duş. Hei! Nu fi obraznic(ă)!

Casta răsfoia plictisită cel mai nou număr al revistei bisăptămânale de modă şi bârfe pentru secretare. Oftă la fel de plictisită. Litere mari stacojii ţipau isteric pe copertă: 10 MOTIVE SĂ TE SIMŢI MÂNDRĂ CĂ EŞTI SECRETARĂ, SECRETELE UNEI SECRETARE (dezvăluiri incendiare), DIVELE ASCUNSE DIN FIECARE, LECŢII DE ÎMBLÂNZIT ŞEFII, COAFURILE NOULUI SEZON etc. etc. bla bla.

Mai întîi citea rubrica de scrisori trimise pe adresa redacţiei cu speranţa că mesajul ei va fi, în sfârşit, citit şi una din acele minţi minunate (şi cvasi-anonime) din spatele revistei îi va răspunde. Vărsase în acel răvaş toată dragostea ei neîmpărtăşită pentru Paco şi pentru Arden. Nu, stai, nu iubea doi bărbaţi în acelaşi timp, dimpotrivă, în inima ei era loc pentru unul singur, dar cum la Paco era imposibil de ajuns, nu numai din cauza clicii care îl înconjura permanent, ci şi pentru că părea genul de bărbat al unei singuri femei, se mulţumea şi cu Arden. Dacă se gândea ea bine, tipii ăştia doi, rivali declaraţi, erau al naibii de asemănători. Şi cum, între timp, devenise secretara celui de-al doilea, de ce să nu facă din el iubireavieţiiei şi celcucareosăsemărite şi osătrăiascăfericităpânălaadâncibătrâneţi sau pânăîlvagăsiînpatcualta şi celcareîivaplătipensiealimentară pentruceilalţitreicopii.

Suspină din nou, i-ar plăcea să aibă o prietenă pe care să o sune în miez de noapte. Ar chema-o probabil Fanny sau Suzy sau Lucy, şi nu ar avea robot care să le preia mesajele, ca mai toate supersecretarele metropolitane din zilele noastre: "Bună, nu sunt aici, sunt cu iubi la pationar!". "Bună şi pa, te sun eu!", "Lăsaţi mesajul după!#=51##ds&!!"

Oftă. Se întoarse la revista lucioasă şi îşi reluă lectura. Din câte se părea, săptămâna aceasta, se purta look-ul Marilyn Monroe. Ce prostie! Sări din pat şi se fâţâi în oglindă. Avea ochii albaştri doar că erau tăioşi ca o lamă de stilet, nu mari, umezi şi alunecoşi ca ai divei. Bust? Forme? Era ca o prăjină şi nu avea ce face. Mâine va purta tocuri şi mai intimidante. Lumea trebuie să ştie şi să simtă pe propriul ego cine este Casta.

Acum îi era foame şi de dimineaţă reuşise să facă piaţa înainte ca Arden să dea năvală în birou. Abia aştepta să se înfrupte din hrana vegan cu care se aprovizionase şi pe care aceeaşi revistă îngrozitoare o ridica la rang de must have, must do, must eat. Porni şi radioul în drum spre bucătărie. În câteva minute începea emisiunea lui Paco, ce conta că ea lucra la concurenţă, vocea afurisitului ăstuia o scotea din apatie şi îi făcea poftă de mâncare. Câte sinucideri vor fi în seara asta? Câte naşteri, se întrebă ea mângâindu-şi pântecul. Într-o zi, minunea asta i se va întâmpla şi ei.

Porni aşadar spre bucătărie, lălăind.

ETs came out of theeeee waaaaater, they caaaan't touch youuuu now, they're just extraterestriaaaal, they just spy oooon youuuuu.

Îi plăcea noul single al celor de la Necromancing Monkeys on the Storm, pe scurt NMS, că tot era la modă acronimul. Pe toţi pereţii vedeai câte un PST (Preşedintele Salută Ţara), PLM (Preşedintele Lozeşte Mult), PM (Pe Mâine).

Radioul hârâia în cameră, Paco intrase deja în direct şi lua telefoane. Nici o sinucidere, of, nici un discurs patetic şi nici o naştere în seara asta. Of of.

Se hotărî la o salată de andive. Ar fi aruncat şi câteva bucăţele de carne în ea dar nu trecuse pe la carmangerie.

În fundal, Paco se juca în continuare cu nervii ascultătorilor fideli, unii dădeau deja semn de isterie la telefon, păreau că ar fi gata ori să arunce cu roşii, ori să treacă în tabăra rivală. I se păru că pierduse ceva important din speech-ul lui şi se hotărî să dea radioul mai tare, însă ceva o opri din drum. Un foşnet. Părea să se mişte ceva în bucătărie. Un şoarece? Credea că au fost de mult exterminaţi, de când cu ultima ploaie acidă. Nu avea cum să aibă în casă un şoarece sau vreo altă lighioană. Ce bine ar fi fost să nu o trimită pe Mitzi în lume, acum i-ar fi dovedit că pisicile nu sunt numai decor.

Zgomotul acela nedesluşit se auzi din nou. O fantomă? Bine dar curăţase casa de ele din prima zi în care s-a mutat aici, greu de imaginat că ar mai fi fost în stare să găsească drumul înapoi.

Paco răgea la un ascultător. Ce l-o fi apucat? Nu era stilul lui, părea a se scălda în apele firii altcuiva.

Şi totuşi... era posibil ca în coşul ei de cumpărături să fie ceva, de acolo venea zgomotul. Apucă un cuţit de pe masă şi se apropie cu paşi lenţi. Umbra ei o urmărea îndeaproape, umflându-se pe pereţi, mult mai ameninţătoare.

Pregătită să lovească, deschise capacul coşului.

Urlară amândoi în acelaşi timp. Ea - ascuţit ca o primadonă, Raco pe un ton uşor mai jos, ca de...raton.

- Ce javră mai e şi asta? Şi cum ai ajuns aici!!

Raco îşi rotunji ochişorii, trimiţând o mulţime de semnale pozitive către femeie. Avea el de gând să moară, dar nu chiar atât de repede. Îi plăcea gagica asta, era dură, o să îi placă de ea şi mai mult dacă va lăsa cuţitoiul ăla jos.

Casta îi cerceta cu privirea blana vărgată şi cam mizerabilă, nasul umed şi ochii lăcrămoşi.

- Mai arată şi ca naiba, sigur are vreo boală, ceva.

Raco insista cu farmecul lui pe care îl ştia irezistibil. Nici o duduiţă nu i se împotrivea prea mult. Ţup şi, în doi timpi şi trei mişcări, se şi cocoţa în poala celor mai slabe de înger. Cu fiinţa asta ar putea avea o relaţie de scurtă durată, ceva în genul "Doamna şi vagabondul", "Frumoasa şi bestia".

- Oare muşcă?

Avea colţi şi părea să zâmbească. Asta era o tâmpenie, animalele nu zâmbesc. Îşi dezvelesc colţii înainte de...

- Bine, sălbăticiune, fii atentă, dacă mă ataci, până aici ţi-a fost. Ajungi imediat mâncare pentru câini şi pisici.

Nici chiar aşa, gândi Raco, era el un raton cam zevzec dar nu merita soarta aceea crudă cu care îl ameninţa duduia. Ar fi mieunat dacă ar fi putut, ştia că unele au slăbiciuni pentru animale blănoase.

- Sper că nu eşti sconcs.

Acum chiar era jignit!

Căscă botul să zică ceva dar se trezi înşfăcat şi dus în baie unde primi rapid o săpuneală sub robinet, după care urmă uscatul cu foenul. Destul de neaşteptat tratamentul. Măcar acum nu mai mirosea a buruieni.

La radio, Paco bătea câmpii, promitea recompense incredibile, dar Casta nu îşi dădea seama pentru ce. Să fi pierdut ceva? În seara asta simţul umorului. Mă rog, nu mai era aşa de important, între timp i se năzărise că nu ar strica să aibă şi ea un animal de casă din nou, spălat arăta chiar binişor. Privi creatura cum se strecura în pat şi încerca să i se cuibărească în braţe.

"Pacoseara pacostele mele, nu uitaţi şi daţi-mi un ţîr dacă îmi vedeţi ratonul, am pus deja afiş în oraş. E mic şi urât. Nu îl vreţi. Daţi un semn şi vă sunăm noi. Pacoseara ultimului ascultător din pacoemisiunea asta de... Jim, frate, ce veşti îmi dai?

Vocea părea să se retragă undeva în fundul minţii Castei. Deci asta era, îşi pierduse ratonul. Se uită la ghemul de blană care sforăia nevinovat lângă ea.

Întinse încet mâna spre telefon.

Şi-o retrase.

Nu.

Nu acum.

E miezul nopţii deja, camera se lasă acoperită de un voal străveziu de melancolie, fereastra clipeşte nevrotic de la reclama-neon de vis-à-vis. Tăcerea pluteşte în aer încapsulată în baloane de săpun ce se sparg silenţioase de pereţi.

Notă: Capitolele fără soţ sunt scrise de Eduard Ţone, cele cu soţ de către Dana Stănescu.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer