21.03.2008
Notă de tavan
Vineri am condus de la Toronto la New York pentru o şuetă publică (mă rog!) cu Nina Cassian, cu care făcusem o tevemisiune din seria Ecran 'n ecran pe care TVR1-ul i-a dat-o naţiei ca pe o felie de schweitzer. În ce alt decît incinta Institutului Cultural Român, Nina traducea, din film din gînd în cînd, pentru americanii prezenţi, dialogul nostru atît de bidimensional încît lipsit de subtitluri. Şi-n aproape-ntunericul sălii vocea ei, rafinată fără scuze, aparenţa ei translucidă şi infanţa-i de dincolo de vîrstă aveau un ceva căruia i-am răspuns aşa:


Immigratio Ninae

Cum sub nume îi creşteau palmieri
aşa fuseseră ceilalţi îngropaţi
sub harurile zarurilor
între beznele graniţelor
umplute cu aer îngheţat
de un înger atroce.
De-o tinereţe
de o iradiată frumuseţe
venele îi erau pătate pur-sînge
ca orişicărui labirint.
Cum altfel s-ar putea
ca-n alte de desfoliere ere
i-l dedic, versului abia trecut,
pe cel ce vine,
like in an era of new plummage
that glues feathers in the world's delta
of New York? - how else?
Here paper turns into sandpaper -
immigrated skin itching from scratch -
to bring to a light strange the dormant wrinkles.
Over the two versatile versants of Letropolis
Nina walked on the isthmus
that cuts straight through the chiasmus
of the heart left ajar
in the red tasted and mishandled
in the camera obscure of crossings
where a butterfly stroke will have sufficed
to have the infinite lay eights
in whose fluff to thrive and sink.
So happened to two-folded Infinina.

(New York, 14 martie 2008)

0 comentarii

Publicitate

Sus