1. PortretulPe Oana Cojocaru am
văzut-o pentru prima dată la o repetiţie, la
Teatrul Odeon... Avea doar 15 ani şi fusese aleasă de Răzvan Mazilu să o întrupeze pe Sybil Vane... Şi a
făcut-o... Ca nimeni altcineva... Oricine a văzut spectacolul a putut afirma fără echivoc: Oana ESTE Sybil Vane!... Eu sunt convinsă ca talentul actoricesc ce îi dublează talentul pentru dans pot face din Oana întruparea perfectă a oricărui personaj pe care
l-ar interpreta.
Acum, la cei 19 ani ai săi, Oana Cojocaru este cea mai tânără membră a
Bejart Ballet Lausanne şi singura româncă din componenţa acestei prestigioase companii.
Puţine întâlniri din viaţa aceasta
mi-au prilejuit revelaţia pe care
mi-a oferit-o momentul în care am
văzut-o prima dată pe Oana. Există oameni la care esenţa se confundă cu aparenţa, oameni în fiinţa cărora sunt depăşite diferenţieri gen
spirit-trup, minte-inimă, iar Oana este una dintre aceste creaturi datorită cărora gesturile noastre cotidiene, cuvintele noastre, ţintele spre care mergem primesc sens,
într-o lume în care semnificaţiile par că intră uneori
într-o derivă deconcertantă.
Prima calitate care te frapează la Oana este frumuseţea, dar nu neapărat sub aspectul ei imediat vizibil, nu din perspectiva corelării ei impecabile cu standarde estetice. Frumuseţea Oanei este susţinută de o
"inteligenţă-brici", de o intuiţie infailibilă şi de o dorinţă perpetuă de a merge cu gândul, spontan şi fără o secundă de întârziere, direct în esenţa lucrurilor...
Îmi amintesc interminabilele discuţii pe care le aveam cu ea despre semnificaţia anumitor texte filosofice, fie că era vorba de raţiunea carteziană sau despre antisocialitatea individului văzut de Hobbes, Oana discuta despre aceste concepţii ca şi cum în tot timpul ei nu ar face altceva decât să citească filosofie. Explicaţia este cât se poate de simplă: înţelegerea lumii se manifestă spontan pentru o fiinţă pentru care ceea ce materializează se confundă cu o esenţă pură, pe care ea insistă însă să o şlefuiască iar şi iar...
Ca prietenă, Oana manifestă o sinceritate totală, dar cel mai important mi se pare modul în care ea ştie să dăruiască... Tot ceea ce spune (sau face) Oana stă sub semnul unei perpetue dăruiri necondiţionate, iar din acest punct de vedere în cazul Oanei nu există nici o fisură între scenă şi viaţă.

(Fotografie de Călin Piescu)
2. Videoclipul (Sylvie Guillem: "Evidentia (Evidence)") - "Life is vie, dance is danse, so vie life, dance danse,... evidance", (Sylvie Guillem)
3. Autocaracterizarea-
cîteva lucruri simple despre eaSunt încă un copil teribil, prietenii mă roagă să nu mă schimb, visez mult chiar dacă nu dorm, detest vidul, incoerenţa vieţii si întrebările fără răspuns.
-
pasiunea, lucrul / situaţia care o extaziază, ambiţionează, motiveazăPasiunea mea profundă este mişcarea, limbajul şi expresia corpului, dansul. Scena
mi-a dat dintotdeauna libertatea de care aveam nevoie, exact ceea ce mă motivează şi ceea ce îmi controlează modul de viaţă, până la urmă (ceea ce mănânc, modul în care muncesc, mă odihnesc etc.) Este spaţiul în care mă pot dărui, sălaş al dragostei şi religiei mele, locul de conexiune
trup-suflet (spirit), spaţiul în care îmi permit să fiu eu
într-o nebunie controlată.
-
cel mai important talent al eiCel mai important talent al meu, dar şi cea mai mare stângăcie este capacitatea de a comunica... Poate că de aceea am ales să mă exprim prin intermediul dansului, astfel ştiu că există mişcări care definesc sentimente şi emoţii ce nu au încă nume, dar merită trăite.
-
cel mai ridicol lucru pe care l-a făcut vreodatăCel mai ridicol lucru, care mă urmăreşte continuu este faptul că îmi este frică de mine, de potenţialul pe care ar trebui
să-l exploatez, îmi este frică de perfecţiunea din mine, oricare ar fi ea.
-
ce îşi doreşte în următorii 5 aniÎn următorii 5 ani vreau să cresc "frumos", în sensul în care în aceasta lume agresivă vreau să mă pot proteja singură,
să-mi acopăr nuditatea spirituală şi să dau astfel naştere proiectelor artistice la care continuu să visez.
-
lucrul pe care vrea să îl spună despre ea, deşi nu a fost întrebatăUn artist trebuie să ştie să se vândă... Poate că nu sunt un "adevărat" artist
(s-ar putea să fiu doar un simplu personaj), însă nu pot să spun
că-mi place să vorbesc despre mine, prefer să las dansul să vorbească despre pasiunile mele cele mai profunde.
4. Recomandările-
o carte din cele citite în ultimul anPentru iubitorii dansului, cea mai completă filosofie a dansului contemporan, cel mai modern studiu de caz, o cronică valoroasă şi bogată în sensuri este
Dansul contemporan-sensuri ale corpului de Gina Şerbănescu. Pentru a vă dezvolta imaginaţia sau pentru a gândi pur şi simplu altfel, citiţi romanul scriitorului francez Bernard Werber
Nous, Les Dieux şi continuarea
Le Souffle Des Dieux.
-
un film / o piesă de teatru sau un alt tip de eveniment ce poate fi văzut în stagiunea curentă din cele văzute în ultimul anNu ştiu
dacă-l pot numi un film bun, însă merită văzut şi apoi gândit măcar de dragul celor pedepsiţi dacă nu de dragul nostru,
The War Tapes, gen documentar.
-
un loc pe care îl iubeşteLocul pe
care-l iubesc este locul copilăriei mele... la ţară... Câmpulung Muscel.
-
un concert / un album / o formaţieMelomanilor şi celor care vor să fie vindecaţi prin intermediul muzicii, să asculte Johann Paul von Westhoff (sec XVII), vioară David Plantier.
-
o persoană tânără pe care pariază, pe care o vede capabilă să atingă excelenţa în domeniul în care aceasta evolueazăPot să pariez pe multe în viaţă, însă nu pe oameni, de aceea recomand filmul
The War Tapes: timpul pe
care-l avem este imprevizibil, hai
să-l trăim în pace.
"Life is vie, dance is danse, so vie life, dance danse,... evidance" (Sylvie Guillem).
PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 31 martie - 6 aprilie 2008. Detalii în
Argumentul acestei rubrici.