Protest si pluralismloredana niculet [membru], 20.04.2008, 19:07
Un articol excelent al unui excelent intelectual, care surprinde o problema reală: aceea a ineficienţei protestului in spaţiul politic actual.
Nu sunt la zi cu mişcările subversive ale tinerilor din Bucureşti, nici cu mersul artei contemporane din capitală, insă pot să opinez cu privire la jocurile de putere-protest din capitala Cataluniei, Barcelona. Aici s-ar putea spune că protestul e aproape un stil de viaţă, o terapie: se protestează contra războiului din Irak, contra monarhiei, contra guvernului, contra partidului de opoziţie, contra rasismului, contra emigraţiei, contra ETA, contra escrocilor imobiliari din Marbella, contra familiei tradiţionale, contra familiei de tip homosexual, contra poluării, contra pedofiliei, contra acordului de la Bolognia. Se protestează în stradă, în inchisori, în muzee de artă şi în universităţi. Se protestează zgomotos sau în tăcere, violent sau deznudându-se şi trântindu-se la pămant, etc. Dacă pulsul democraţiei s-ar lua în funcţie de numărul de proteste, greve şi scandaluri, Spania ar fi un autentic paradis democratic.
Problema este ca toate aceste voinţe subversive par a avea, din nefericire, doar un efect minoritar şi superficial, stingându-se dupa câteva pâlpâiri, ca sub o mână invizibilă, dar eficientă. De fiecare dată când o astfel de micro-mişcare e stinsă, puterea pare a-şi fortifica autoritatea. De exemplu: ultimul protest al studenţilor de la Universitatea Autonomă din Barcelona, din martie, împortiva acordului din Bolonia, care cum se ştie, urmăreşte unificarea sistemelor de invătământ superior la nivel european. Cei 300 de studenţi au reuşit să intre finalmente în sala de congres şi să boicoteze reuniunea rectorului cu reprezentanţii guvernului, dezestabilizând pentru o zi mersul normal al universităţii. In săptămânile următoare, prostestul a continuat deghizat într-un enorm pic-nic cu grătar, muzica heavy şi enorme pancarte acuzatorii la adresa rectorului, declarat textual Public Enermy Nº 1. Ceea ce nu a schimbat cu nimic decizia autorităţilor în privinţa respectivului plan de la Bolognia.
Ceea ce vreau sa semnalez cu asta este că aşa numitul "complex" stil-de-viaţa tineret-nomadism planetar-artă-protest civic nu reuseste, în actualitate, să schimbe răul - mers al lucrurilor. Poate că totul se reduce de fapt la o chestiune de metodă. Devine din ce in ce mai evident că strategia avangardistă, în politică si în artă, nu funcţioneză in contextul pluralist actual, care neutralizează actele de protest, reducându-le la nişte focare punctuale de revoltă sau pur şi simplu, instituţionâlizandu-le. Noile şi necesarele forme de protest, cu adevărat post-moderne, ar trebui sa facă saltul "dincolo de", pe de o parte, condiţia punctuală, canalizându-se într-un protest al maselor, iar pe de altă parte, depăşind revendicarea minoritară şi intorcându-se cumva la problemele de fond ale omului, la drepturile şi responsabiliţătile individuale.
In concluzie, deşi sunt de acord că vocea publică, contestatară, artistica şi civica, e necesară şi poate funciţiona ca un autentic barometru al democraţiei, nu cred că e cel mai urgent lucru care ne lipseste românilor: mie mi se pare că încă lipsesc (în Est şi nu numai), diferite grade de autenticitate democratică: de exemplu, o autentică participare la responsabilitatea civică şi la binele comun.