Maria Gabriela Constantin - Prietena de luni

1. Portretul

Gabi locuia lângă restaurantul Budapesta, într-un apartament de trei camere care nu semăna cu nicio casă în care mai fusesem. Mama ei nu semăna cu nicio mamă pe care o mai văzusem.

Casa ei era pentru mine un loc bogat în penumbre, în care locatarii duceau vieţi misterioase, inaccesibile mie. Credeam cu sinceritate că acolo nu se vorbeşte decât despre Kant şi nu se ascultă decât Schumman. Că acolo se desfăşura o formă superioară de viaţă, mult diferită de a noastră, a muritorilor de rând.

Datorită mamei ei, cuvântul "doamnă" a căpătat realitate, datorită casei ei, cuvântul "boem" a câştigat substanţă.

Când am cunoscut-o, eram o tocilară încuiată şi încă premiantă, cu sarafanul scrobit, în timp ce ea citise filozofi pe care eu nici în ziua de azi nu i-am citit, romane la care doar ca adult am avut acces. În una din încercările ei de a mă scoate din carapace, mi-a dat să citesc Amantul de Marguerite Duras. M-am gândit atunci că are cumva legătură cu ceva intim din fiinţa ei, aşa că am sorbit fiecare cuvânt în dorinţa de a-i descoperii dublul sens.

Într-o zi am stat în cerc, o mână de oameni, pe covorul din sufrageria ei, şi-am fumat haşiş. Iar ea, ca un guru spiritual adevărat, ne-a introdus într-o lume fantastică, doar cu muzica pe care ne-a pus-o şi doar prin cuvinte. Alegea câte o piesă, ştiind exact ce se potriveşte şi când anume, fiecărei idei pe care o urmăream. Cu toţii ajunsesem într-o stare de beatitudine care a rămas ca punct de reper în memoria mea.

La ceva vreme distanţă, am fumat singură haşiş, şi nu am atins starea aceea. Ba chiar mi s-a făcut rău. Mi-am dat seama că haşişul nu însemnase nimic.


2. Videoclipul (Sting: "Desert Rose")


3. Autocaracterizarea

- despre ea
M-am născut la Bucureşti în 1972, am studiat sculptura la liceul Nicolae Tonitza din Bucureşti. Sunt absolventă a facultăţii de Litere Eötvös Lóránd din Budapesta, secţia neo-greacă. Am făcut un masterat în Studii Sud-Est Europene la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică a Universităţii din Atena. Lucrez ca Foreign Rights Manager la editura Kossuth din Budapesta şi urmez un masterat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Budapest College of Communication and Business) din Budapesta, secţia Arts&Business Manager.

Stare maritală: separată, copii: am un fiu, Luca Felix în vârstă de trei ani.

Am publicat versuri în revistele ARCA, POESIS, Ramuri, şi eseuri în revistele Ramuri, România Literară şi Viaţa Românească. Am tradus din maghiară în română un roman de Sándor Márai, din greacă în română un roman de Rhea Galanaki (nepublicate încă), apoi din engleză în maghiară (Stories of Chinese Wisdom) în curs de apariţie la editura Kossuth şi trei volume de poveşti pentru copii din italiană în maghiară.

- pasiunea, lucrul, situaţia care o extaziază, ambiţionează, motivează
Viaţa. Mă fascinează faptul că fiecare clipă e o răspântie. Jocul cu posibilităţile are negreşit, ceva ameţitor. Aş vrea să realizez "privirea creatoare" asupra lumii, o privire detaşată şi înţelegătoare, o stare pozitivă , dacă tot suntem influenţaţi oricum de temeri, prejudecăţi şi ataşamente. Uneori scriu pentru că nu pot face altminteri, şi asta mă ajută, cred, să înţeleg mai bine lumea, tot aşa după cum călătoriile mă fac să o iubesc mai mult. Aş propune legea-călătoriei-obligatorii-prin-lume un an doi după studii, cum făceau membrii breslelor odinioară. Oamenii ar fi, cred, mult mai toleranţi.

- cel mai important talent al ei
sunt socială, plăcută, reactivă. Cea din urmă fiind şi cel mai mare dezavantaj al meu. Uneori par mai inteligentă şi mai puternică decât sunt. Şi fac supe gustoase.

- cel mai ridicol lucru pe care l-ai făcut vreodată
Am călcat cămăşile unui bărbat înainte să-l părăsesc.

- crede în Dumnezeu?
Da, şi în chip firesc. Cred că există frumuseţe, sens şi adevăr în orice împrejurare iar creaţia are un Creator, e o certitudine.

- locul în care şi-ar dori să trăiască
În Nirvana. Mai serios vorbind, cred că poetul Kavafis avea dreptate când spunea că oriunde am merge tot propriul destin ni-l ducem şi proprii demoni suntem nevoiţi să-i înfruntăm. Prin urmare dacă lupta lui Iacob cu îngerul are loc pe o insulă din Mediterană, la sat, ori într-o metropolă agitată este o problemă de detaliu şi poate de estetică, dar nu schimbă natura faptului în sine. Fiecare are o bătălie da dat, un pod de trecut sub care se ascunde balaurul cu cine ştie câte capete. Există, neîndoios, o calitate a vieţii, o matrice energetică (deşi sună cam urât) care tinde să se concretizeze sub forma unor întâmplări, ca apoi acumulate să se preschimbe într-un destin, oricare ar fi acela.

- ce îşi doreşte în următorii 5 ani
Mi-aş dori să trăiesc mai încet chiar dacă la fel de intens, aşa ca în copilărie; să privesc cum cad frunzele toamna una câte una. Zen. Mai multă linişte. Poate încă un copil, înţelepciune şi multă muzică.

- cine îi e model
Fiul meu, Luca. M-a învăţat mai mult despre natura sentimentelor şi inteligenţa emoţională, decât toate cărţile de psihologie la un loc. Şi m-a mai învăţat că tot ce am învăţat la facultate nu valorează prea mult, dacă nu sunt în stare să-l liniştesc atunci când plânge, că pariul nostru cu existenţa mizează prea mult pe cultură generală şi erudiţie, şi prea puţin pe o cultură emoţională.

- visează în alb-negru sau în culori
Visez în culori, problema e că bilingvă fiind, ungromâncă, ca să zic aşa uneori nu ştiu în ce limbă visez; mi se întâmplă să visez şi în engleză, franceză, în greacă.

- Ai un secret pe care să nu îl ştie nimeni?
Există oare oameni care să nu aibă măcar unul?

- lucrul pe care vrea să îl spună despre ea, deşi nu am întrebat-o
Mă simt ca un must care tânjeşte să devină vin. Nu e vorba mea, dar mi se potriveşte. Asta nu mă împiedică să uit că uneori şi vinul se mai şi acreşte.


4. Recomandările

- o carte din cele citite în ultimul an
Claudio Magris: Danubio este o carte apărută demult, în 1994 la editura Univers dar s-a întâmplat să îmi cadă în mâini doar acum. Ar merita să fie republicată. E admirabilă, elegantă şi surprinzătoare în dulcele stil post-modern, deşi unora ar putea să li se pară preţioasă.

- un film / o piesă de teatru din cele văzute în ultimul an
After the wedding (Efter bryllupet) un film danezo-suedez din 2006 regizat de Susanne Bier. Uman, simplu şi tulburător.

- un loc pe care îl iubeşte
parcurile din Paris, centrul Bucureştiului cu Cişmigiu cu tot, apartamentul meu de la Budapesta, "moşia" fratelui meu de la Nucşoara, de pe lângă Câmpulung. Dar de fapt, pentru mine un loc înseamnă o stare şi cea mai familiară stare mi-o dă tot muzica. E un alt fel de a te simţi acasă.

- un concert / un album / o formaţie
Madredeus: O Paraiso; J.S. Bach: Variaţiunile Goldberg (cu Glenn Gould sau Eva Landowska) şi Pasiunile după Matei (cu Helmuth Rilling).

---

PS: Aşteptăm înscrieri pentru săptămîna 28 aprilie - 4 mai 2008. Detalii în Argumentul acestei rubrici.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.