Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

8. Vraja de la Colţiilupchii


Vlad Muşatescu

26.04.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică


N-am manifestat niciodată propensiuni deosebite pentru fenomenele misticoidale. Însă, din clipa cînd am auzit-o pe madam Poni Burlan pomenind numele cătunului acela de poveste - Colţiilupchii -, parcă mă simt cuprins de-o transă magică.
Mi-e greu să-mi deşurubez din minte afirmaţiile profesoarei de pian, referitoare la sălbăticia şi izolarea locurilor. Pînă şi faptul că nu izbutesc să identific pe harta mea autoturistică (ultima ediţie a ONT, la zi şi completă) nici cea mai infimă dovadă a existenţei localităţii respective, ei bine, pînă şi asta mă cufundă într-o stare euforică, de parcă aş fi îngurgitat, una după alta, trei sticle de Pepsi-Cola şi încă, de la gheaţă.
Iar efectul dinamico-impulsiv al celebrei poţiuni e mai mult decît binecunoscut. Mai ales dacă posezi în suficientă cantitate "avîntul şi energia" necesare pentru găsirea ei la nevoie...
Bizuindu-mă (dar, nu cine ştie) pe indicaţiile livrate de Poni Burlan, evadez din Cîmpina pe la 11:49 fix (cu-o toleranţă de 5 minute, în plus sau în minus, aparatul radio al profesoarei datînd din tinereţile ei şi putînd transmite o oră exactă defectă).
Nu-mi rămîne decît să stabilesc dacă am apucat-o pe drumul cel bun. După minute în şir de căutări disperate, dau în sfîrşit peste notiţa cu numele localităţilor. În pachetul de ţigări. Tocmai cînd vroiam să-l arunc, după extragerea ultimului duşman. Cam mototolit.
Descifrez dificultuos denumirile comunelor de pe traseu. Am un scris nenorocit. De doctor. Silabisesc anevoie: Croviţa, Leordiţa, Gogolia, Guştera, Sohodol, Secături. Schiopotu, Cremenea, aha, uite şi Colţiilupchii...
Din cele trei autobasculante pe care le implor să oprească, numai ultima se îndură de mine. Se pricopsise cu-o pană de cauciuc. Şoferul iadului, privindu-mă distant, pesemne supărat că nu-l ajut la demontatul roţii (mult mai înaltă ca mine), bănuieşte că ăsta trebuie să fie drumul. Dar recunoaşte, din lista pe care i-o declam cu dicţiune perfectă, doar Sohodolul. Nu-i prea sigur, deoarece există un Sohodol şi pe şoseaua Sibiu-Mediaş sau cam aşa ceva.

Lămurit buştean, demarez după instinct. Care funcţionează satisfăcător dacă nu, chiar excelent, judecînd după primul indicator ce-mi iese în cale: Croviţa.
Şi totul se desfăşoară ca la carte. Adică, precum stă scris în notiţa dictată de Poni Burlan. Pe măsură ce rulez pe şosea, constat că urc în altitudine. Şi, încă vîrtos. Deoarece, din cînd în cînd, mi se astupă urechile.
După Secături, încep serpentinele. Şi nu se mai termină.
Schimb vitezele de trei ori pe minut. "Bombiţa" luptă demn.
Totuşi, din pricina efortului, după vreo cinci kilometri de rotocoale sinistre, începe să fiarbă. Radiatorul! Parchez pe dreapta, semnalizînd corect oprirea, şi cobor să-mi dezmorţesc oasele anchilozate parţial. În care timp, se va răci şi motorul.
Avea dreptate sensibila Poni. Locurile sînt de-o sălbăticie fermecătoare. Liniştea înconjurătoare, aproape nefirească, începe să mă neliniştească. De cînd am depăşit Secăturile, n-am întîlnit ţipenie de om. Dar, nici urmă de vehicule auto.
Îmi rotesc privirile şi congelez de emoţie. Oricît de stîncoase par să fie locurile ce-mi perturbează sufletul şi privirile, sînt totuşi inundate de milioane de meri, peri, nuci şi pruni. Roadele au dat în pîrg. Merele, pe care le suspicionez de-a fi Jonathane, ard ca nişte corpuri de iluminat. Dacă-s poame, trebuie să fie, pe undeva, şi oameni. Că de-aia se spune "poamă de om"!
Nu-s fricos de felul meu. Şi nici anxios. Însă locurile unde mă aflu acum îmi comunică un gen de spaimă dulce, ca atunci cînd îmi povestea maica-mare de la Golenţi basme cu joimăriţe şi dinozauri folclorici (balauri, în limbaj popular).
Spre surprinderea mea, am impresia c-am mai fost cîndva pe-aici. C-am mai văzut pămînturile astea. Da. Le-am mai văzut. La televizor. În serialul "Pierduţi în spaţiu". Teritoriul acesta neobişnuit, straniu, dar şi bizar, mă obligă să ajung la concluzia că, în ciuda performanţelor mele de la geografie, materie la care, mai totdeauna, izbuteam să nu rămîn corigent, nu aparţine globului nostru, ci ne-a fost implantat aici de niscaiva extratereştri. Glumă, glumă, dar aspectul insolit al acestor pămînturi trebuie luat foarte în serios.
Radiatorul nu mai sforăie. Urc la volan. Iar drumul urcă delirant, de parcă aş escalada Himalaia. Alt indicator. "Colţiilupchii".
Cred că mă aflu pe culmea celui mai înalt punct al extraterestrului teritoriu. Şi, pentru prima oară de cînd am pornit în această enigmatică expediţie, spre care mă atrăsese parcă o forţă invizibilă, îmi apar, într-o vale dumnezeiesc de frumoasă, o mulţime de pîlcuri de case.
Pornesc în trombă la vale, acţionînd mai mult pe frînă decît pe accelerator. Cînd consider c-am ajuns în valea locuită, pe care o admirasem de pe cuşma dealului, pîlcurile de case au dispărut. Ca prin farmec.
Şi încă n-ar fi nimic. Dar drumul se termină brusc, vîrîndu-se într-un pîrîu destul de rapid dacă nu, chiar autentic torent montan.
Ceva nu-i în regulă. Unde-s casele? Examinînd mai atent situaţia pe plan local, constat că nu-i asta văioaga locuită pe care o văzusem.
Dealtfel, dincolo de apele înspumegate ale torentului, şoseaua continuă, ridicîndu-se chiar pe malul opus al pîrîului. Rezultă că, dacă trec şi dîmbul pe care-l escaladează şoseaua, trebuie să dau de minunata vale a caselor pitulate printre livezi.
Totuşi, posedînd o impacientată natură de tip ştiinţific, consider că-i cazul să întreprind o verificare serioasă a adîncimii apelor. A fost suficientă o simplă privire. Dar scrutătoare. Şi-mi dau imediat seama că nivelul pîrîului nu depăşeşte şapte, opt centimetri.
Dau să mă întorc la "Bombiţă". Dar nu mai e nevoie. Frîna manuală mă trădase. "Fiat"-ul se afla chiar în spatele meu, la numai doi metri. Îi pun imediat o piedică.
După disperate şi laborioase tentative de a-mi extrage piciorul de sub roată, pornesc la forţarea torentului.
Primii trei metri (din cei şapte, cît apreciasem că are vadul) confirmă presupunerile mele.
Abia cînd ajung la mijlocul vadului, nu mai departe, sînt silit să constat c-am fost victima unei gravi erori de prospectare.
"Bombiţa", conţinînd personalitatea subsemnatului, se prăbuşeşte deodată, brusc, într-un gropan de un metru (minimum). Apa năvăleşte de pretutindeni, "Fiat"-ul meu nefiind încă amfibiu.
Privesc îngrijorat la mediul ambiant. Într-o oarecare măsură, mă calmez. Parte din bagaje (cărţile şi merindele) se află pe portbagajul de pe capota maşinii. Celelalte nu prezintă motive de panică. Se pot usca la soare. Chiar, şi eu...

Deoarece portiera era presată de curentul apei, ies din maşină pe fereastra laterală. Bucuros că-s în viaţă şi întreg, cu excepţia cîtorva fragmente de cămaşă, ajung cu bine pe malul celălalt al pîrîului. Noroc că gropanul se dovedeşte suficient de adînc. Altminteri existau şanse ca "Bombiţa" să fie antrenată de ape.
Cu binecunoscutul meu sînge rece, analizez instantaneu situaţia. Nu-mi rămîne altceva de făcut decît să plec la drum, după ajutoare. Iniţiativă lăudabilă, pe care o pun imediat în aplicare.
Bănuielile mi se adeveresc. Minunata vale, cu locuinţele tupilate printre livezile de meri, peri, pruni şi alte specii neidentificabile se prezintă iarăşi privirii mele. Sînt pe cuşma dîmbului. Disting ogrăzile, oamenii robotind prin bătătură, vacile păscînd impasibile pe toloace şi caprele asaltînd agresiv gardurile grădinilor.
Dacă n-aş fi convins şi sigur c-am scăpat cu bine de la înec, aş jura că-s în convalescenţă pe pajiştile raiului, decedat într-un groaznic accident de automobil. Dar "Bombiţa" zace calmă, scăldată de ape, în gropan, iar eu îmi scald privirile, uitîndu-mă năuc la frumuseţea de basm a locurilor ce mă înconjoară.
Un lucru mi se pare însă ciudat. Nu se aude nici un zgomot. Oamenii trebăluiesc muţi, vacile aşijderea. N-aud nici tălăngile sectorului zootehnic, nici semnalizările sonore ale băştinaşilor ("Mă Toadere, mă!" sau "Frusino, fă Frusino!"). Dar fenomenul absenţei sunetelor poate să fie, foarte bine, o problemă de aberaţie acustică, datorată interferării straturilor de aer. Totu-i posibil într-o asemenea lume extraterestră.

După o mică plimbare (circa cinci kilometri) - recomandată dealtfel şi de medici -, reuşesc să conving doi localnici pentru a-mi remorca "Fiat"-ul.
Cetăţenii, trecuţi cu mult de vîrsta cuvenitei pensionări, mobilizează patru boi pe care-i ataşează de bara din faţă. După repetate îndemnuri de tipul "dii, boală!", izbutesc să extragă din apele torentului numai bara.
Nefiind de acord cu remorcarea "Bombiţei" în piese detaşate, dau ascultare vechiului adagiu că "ochii stăpînului îngraşă maşina" şi mă ocup personal de ancorarea "Fiat"-ului.br> După ce achit contravaloarea remorcajului - nu mai ieftin ca la "Ciclop" -, parchez pe acostamentul şoselei. Eu, nu "Fiat"-ul. Pentru a-mi face plinul. Căci sînt istovit ca un cal.
Merindele de pe portbagajul "Bombiţei" se dovedesc la înălţime. Îmi prind sufletul cu vreo cinci triunghiuri de brînză topită (din cea dietetică, "Pentru copii" - fiindcă-i mai puţin sărată decît pastrama de capră, păstrînd din această delicatesă naţională numai mirosul trăznitor), două pachete de pîine prăjită, două sute grame de "bacon" şi două căni de cafea.
Întremat şi bine dispus, evacuez apa din "Fiat". Aproximativ una sută litri. Apoi pornesc motorul. Culmea-i că funcţionează. La sfert! Voios, aş zice chiar euforic, beat de vraja priveliştii cinemascop-panoramic ce se înfăţişează ochilor mei atît de sensibili la poezia naturii, străbat agale (40 km la oră) drumul în coborîş către primele case ale mirificului Colţiilupchii.


(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer