Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Întâlnirea


Simona Cratel

24.05.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"Bună", aud.

Mă întorc şi văd un bărbat cu o floare în mână. Ceea ce simt, un val de gheaţă în mine. Nu poate fi el, nu poate fi el, nu poate fi el, îmi repet la nesfârşit. Într-o secundă realizez că mi-aş fi dorit să nu apară.
"N-ai de gând să spui nimic?", mă întreabă.

Vocea lui, electrizându-mi coloana vertebrală. Sună altfel. Ochii lui arată altfel. Faţa lui. Vremea care a trecut este în fiecare trăsătură a sa. Tot ceea ce pot vedea în el este doar timpul petrecut departe de mine. Timpul petrecut cu alte persoane, nopţile petrecute în paturi de care eu nu ştiu, în compania unor oameni pe care eu nu-i cunosc şi nici n-o să-i cunosc, rostind replici de care eu n-am cum să aflu. Gândind despre mine gânduri necunoscute. Atât de departe de mine, încât nimic nu mai e de făcut, încât totul este sever mutilat.

Nu spun un cuvânt.
"Nu fă asta!", spune. "Zi ceva. Spune-mi măcar bună."

Nu pot deschide gura.

Nu mă pot mişca.

Stau.
"Scuzaţi-mă", exclam, "...dar mă confundaţi...!"

El rămâne perplex, mă priveşte şocat.

În taxi, sprijinită cu fruntea de geamul rece, încerc să-mi aduc aminte mâinile pe care tocmai le-am văzut, mâini de om obişnuit cu munca fizică, şi să le suprapun peste ceea ce-mi aminteam eu despre el. Îmi încerc norocul cu părul cărunt, cu cearcănele adânci, ori pielea încreţită din jurul ochilor. Umerii aceia încovoiaţi. Dar nu pot, nu sunt capabilă. Privesc pe geam oamenii care trec pe stradă, agăţându-mă de ei, cu o disperare eronată. Atunci... atunci...

Dacă el nu mai e el, atunci eu mai sunt eu?!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer