Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Sport  Sageata  Euro 2008 - Mai mult decât fotbal

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre timp: trădare melismatică. Marca elveţiană - Ziua 5: Elveţia - Turcia


Maria Balabas, Manu Anghelescu

11.06.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am purtat un ceas timp de patru ani necenzuraţi. Îi ascultam bătăile inimii mecanice mai ales în timpul nopţilor bengaleze. L-am purtat la turnat cocktailuri şmechere, la urcat stânci prăpăstioase, prin aeroporturi jegoase. Îmi turna conştiincios teoria relativităţii (Einstein a predat la Berna, să nu crezi că iar mă dau deşteaptă)... timpul trecea zgomotos... până când a ars în focurile sulfuroase ale unui iad metalic. Era un Swatch (şi eu eram o snoabă).

Ştii, ciudat cum şi eu am ajuns să mă gândesc la timp. Timp, istorie, Turcia România, muzică şi domniţe cu şăgalnici ochi româneşti şi cu buric fremătător, trădătoare de patrie. În stil armonic. Oriental.

Aterizată din Bombay în Sankt Gallen, cu urechile-mi ţiuind dureros... am auzit revelaţia civilizaţiei şi teroarea curăţeniei. Zăpezile de pe Muntele Îngerului... Engelberg... erau ca nisipurile din Goa dar sterilizate. Omul care se uita fix la mine în timp ce dormeam pe tren era ein Student care vorbea Switzerdeutsch legănat... omul care m-a găzduit era un român impresionat de fondu şi ciocolată. Eram în Elveţia care suna a germană (şi eu nu-mi mai aminteam o boabă).

Mi se părea că am coborât în gândul dinaintea primul gând. Nu ştiam nimic despre Turcia. Nimic despre muzica ei. Citisem ceva istorie... Cărţile mint. Cunoaşterea minte. Mă gândeam că, domniţă de palat românesc, de-atunci demult, m-am mlădiat sub revelaţia melismei. Otomane.

La baza muntelui costisitor am învăţat să-mi încrustez obiectele personale... totul îţi aparţine aparent... de la contul şuierător din banca goală, la aerul narcotic de Alpenliebe... mi-am auzit strigătul disperat din degetul însângerat. Era un Victorinox (şi mi-a dat knox).

Mi-am îndoit braţele, mi-am plecat capul. Sabia picura sunete dulci. Sabia nu-mi frângea gâtul. Îmi aşternea jăratic şi dor. Vis atârnat în ştreangul supunerii. Mi-am auzit strigătul. Disperată am strigat. Supunere! Muzica aşternută dinainte-mi încrusta tot ce nu ştiam că mi-aş putea aminti vreodată.

În Varanasi am auzit pentru prima oară sunetul unui OZN în formă de instrument de percuţie. Acolo am aflat că trebuie să-ţi faci programare pe ceas ca să ai jucăria marţiană. Se fabrică doar in Switzerland. Era un Hang (merge bine cu bhang).

Aveam mâneci ţesute de străbunica mea. Aveam dor de ţară învârtejat în mine de bunicul meu. În primul ceas de urlet inconştient, imediat după naştere, mi-a zâmbit tata şi, din braţe, mi-a spus că Ţările Române sunt una, că libertatea noastră ne-o vom câştiga cu preţul sângelui.

Port mânecile ţesute de străbunica... am ani. Ai mei, ai lor. Am sorbit prima oară oameni cântând muzică de departe. Unduiri de cadâne şi duduit de otomani venind. Tambur, tambur...

Clădirea era imensă şi părea de cleştar. Faimoasele creste înzăpezite se reflectau halucinant în oţelul tăios al unui muzeu cu steag roşu şi cruce albă. Acolo am ascultat simfonia Nimicului în patru dimensiuni. Era Muzeul de Artă Conceptuală din Luzern (conceptul e etern).

... ah. Am simţit atingerea. Mi-am înfruptat simţurile. Mi-am visat nemurirea în melismă-nimic de buric fremătând păcat fără păcat fără cuget fără dumnezeu. Mi-a fulgerat secundă înainte să cad în dans - oţelul tatălui meu, tăişul bărbatului, trădarea ce-o făceam.

Oameni care cântă în surdină prin păduri, oameni care şuieră pianissimo prin baruri, oameni care mănâncă silenţios din brânză şi chocolat, oameni care îşi calculează în linişte banii, minutele, timpii, pătrimile, şaisprezecimile.

Oameni cântau în visul meu, femei coborau din ce în ce mai jos, văluri cădeau, mările fremătau. Nemurire ghiceam. Nemurire!!!! Dansam! braţele mi se unduiau... Eram domniţă la curtea tatălui meu şi-am ascultat din greşeală muzica depărtărilor, muzica duşmanilor, muzica lor... otomanilor.

Era Elveţia şi era fără viză. (Bine-ai venit, Marchiză!)

Am trădat. Din dragoste pentru dans. Am trădat România, Ţările Române, istoria, libertatea, idealul. Mi-am vândut sângele şi ţara, melismei otomane. Fără de miză... Bine te-am găsit. Remiză.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cine va rupe echilibrul? - Ziua 19, a finalei: Spania - Germania (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Arte plastice - Ziua 19: Spania - Germania (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Arhitectura - Ziua 19: Spania - Germania la Viena (4.6/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ultima avancronică - Ziua 19: Spania - Germania (2.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Artă contemporană - Ziua 19: Germania - Spania (4.2/5 - 5 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Sport de poveste
Sageata Zi de zi, mingea e rotundă
Sageata Olimpice
Sageata Cupa Mondială 2010
Sageata Cupa Mondială 2014
Sageata Je suis Football


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer