Mi vida sau cireaşa de pe tortul de gheaţă - Ziua 8: Suedia-Spania

Mănânc cireşe. Sunt roşii cu acea culoare nebănuită numită... de Spania. Cărnoase ca somnul. De existenţă efemer-mărginită precum conştiinţa. Monştri dulci născându-se încă o dată în intestinele mele... Spania e pentru mine una dintre cireşele de furat din pomul european.

Hola, Maria, şi tack so mucket på swenska pentru cheful de digerat încă o porţie de memorie. Pentru că din sâmburii cireşelor tale spaniole începe să-mi crească din minte Jönköping-ul studenţiei avortate ostentativ. Acolo am tulit-o pentru prima oară în ma vida de tirania iubirii maternale şi pasionale. Hahaaaah...ce le-aş veni acum de hac-tack. Acum cinci ani: student pierdut în noaptea polară ascultând porrdige-ul suedez şi poveştile cu elfi. Am fost acolo: au înjunghiat-o pe Anna Lindh (era prim ministru feminin şi a doua victimă a frustrării emigranţilor către Cercul Arctic). Atunci şi acolo, în faţa universităţii în formă de cheie către cunoaştere, cică, am simţit pentru prima oară singurătatea absolută. Chiftelele le-au inventat ei, se pare. Cine deţine începutul?...

La început - Don Quijote încă era doar una dintre celelalte poveşti ale lumii. Puţin după - am început să-l caut pe Goya. Mi-au rămas din cartea despre el gestul înnebunirii lui, gestul ducesei de Alba acoperind statuia religiei, galbenul. Am căutat albume cu Dona desnuda a lui Velasquez şi, atunci când am văzut doar o femeie goală, am închis coperta şi mi-am pierdut urma în negura neştiinţei mele...

...în Persona lui Bergman şi dinamita lui Nobel. Ei, suedezii, un popor atât de blond şi cu nasuri atât de piticeşti, cu păduri atât de ecologice şi trasee de căţărat fără pitoane care să violeze ilegal stânca... ei, mi-au arătat că legăturile între oameni nu se formează ad-hoc, ci abia după ture repetate la System Bolaget, singurul loc de unde poţi cumpăra alcool la preţuri, după ei, rezonabile. Îţi închipui că acolo n-am ascultat decât Lhasa şi soundtrack-ul din Pi, fără nici o treabă cu ABBA, Cardigans şi alte legende pe care când eram kinderi le credeam fabricate în USA. Ce să le faci dacă-şi păstrează limba departe de auzurile străinilor (pe tine te lăsau să îndrugi numai în engleză). Lacuri şi râuri îngheţate...

Rânduri după rânduri se înnegrea muzica lui de Falla. Malaguena mi-o cânta maică-mea la chitară când eram mică.... naja, cine nu o cunoaşte pe habanera Carmen din bizet-era?.... Albeniz era şi el, un nume.... Albeniz... La licenţă a urmat pasul de dans spaniol decisiv. E fain să transpiri în sauna scandinavă... "Accente spaniole în muzica secolului XX"... creioanele au îngheţat, tack-tack, evantaiele au explodat, la supermarket toată lumea zice tack-tack, mişcarea a devenit haos, AD, accentele erau timpi neaccentuaţi inexistenţi. Et, two, treeee. Suedeza e cea mai cântată limbă din lumea mea... Existenţa Spaniei a fost în acel moment nesigură, neclară, de comentat şi de pus în discuţie sub un cert semn de întrebare.... un fel de peninsulă a lui Saramago... Toate focurile, focul? ruptă de spaţiul celorlalte cunoştinţe continentale muzicale, plutind alene pe oceanul de negru din mintea mea. Cum habar n-aveam nimic, mi-am reimaginat muzicala-mi Spanie din resturi şi idei abandonate-nainte să intre pe un făgaş...

... din spatele căminului unde am rămas singură, zile şi nopţi încărcate cu neguri nu de Falla ci de pustietate. Meditaţie cu forţa în Noaptea Valpurgiei pe care n-am prins-o decât din poveştile lui Emma, fata cu ochi de suedeză şi inimă de spanioloaică. Leoaică. Istoria mea: desenele animate cu Nils Holgersson şi cu Pipi Longstocking (atât cât post-comunismul le-a permis să-mi penetreze imaginaţia), cu ei, ecologiştii supremi new age, oamenii gheţurilor încrustate cu premii Nobel şi fripturi cu gem... stau acum închişi...

... Între primul volum şi cel de-al doilea, "Don Quijote became reality". Citesc în Ordinea lucrurilor de Michael Foucault. Rămân în aer. Rămân gol între idei, cuvinte. realităţi. ca primul om în faţa gândului că există...

... şi meniuri mobile în Saami, în caz că te crezi minoritar şi toată viaţa ţi-ai cărat renii după tine, pe la hotelurile de gheaţă, prea scumpe ca să te atingi de plapuma din păr de focă. În Suedia, la cursuri, ţi se bagă pe gât ideea de egalitate universală. Studenţii australieni la pre-party şi emigranţii de culoare la after. Santa Klaus nu există? Bine că n-aveam idee cum arăta Greta Garbo sau Ingrid Bergman fără machiaj. Altfel le-aş fi luat în coşul meu de bicicletă găsită în pădurea din spatele dormitory-ului cu fantome scandinave. Şi ce-mi mai venea să mănânc ca o vikingă din cauza frigului şi al Stockholm-ului. Peşte afumat cu gem de strugurei sau wassa pe care o ronţăi crack-tack acuma?...

... M-apropii de ultima cireaşă. Pe fundul pământului transformat în ulcică de vânzare lângă valuri, m-apropii taur de sfârşitul roşului. gând la inchiziţia de purpură şi vrăjitoarele arse-n foc. amintiri-neamintiri cu şaluri şi buze în-roşu. zguduit surd de Goya şi-n oglindire Velasquez. Pun Spania într-o cireaşă. O arunc în mare. Smacklig... gOla!

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.