Mi-am dat seama repede de ce italienii încurajau echipa rusă şi de ce au sărit în sus de bucurie cînd au văzut că ruşii
i-au bătut pe olandezi. Calculul lor era simplu. A doua zi, duminică, ei urmau
să-i bată pe spanioli şi, deci, să ajungă în semifinale cu ruşii - care, în inima fiecărui suporter italian, însemna victoria.
Duminică noaptea, liniştea
s-a aşternut peste toată Italia. Freamătului dinaintea partidei
i-a luat locul
il silenzio. Spania
i-a eliminat din competiţie pe italieni, aşa că oamenii
n-au mai vorbit prea mult,
s-au oprit din calculele fanteziste. Nu mai era nimic de spus. Şi iată cum, ecranele mari montate în
piazza centrală a oraşului au fost demontate, de parcă nimic nu mai conta, nici chiar că fotbalul şi campionatul merg mai departe, chiar şi fără Italia... Da, italienii trebuiau
să-şi revină, să şteargă orice urmă, să se întoarcă la viaţa normală, a unei veri italiene fără
extra-calcio. O vară foarte caldă, cu zile caniculare şi nemişcate şi seri răcoroase, de petrecere. Zile de iunie tipic trentine - în care San Vigilio, patronul oraşului Trento, este celebrat,
ca-n fiecare an, timp de mai mult
de-o săptămînă. Ca la carte. Cu costume medievale, turniruri, trofee, vin,
polenta, concerte (nu neapărat muzică medievală, ci toate genurile, simultan, în pieţe diferite). Fără nici o urmă de fotbal. Fără discuţii despre fotbal. În scop terapeutic.
În toată această atmosferă... cine mai ştia că Italia a fost învinsă? Îşi mai amintea cineva? Cam asta voiau
să-ţi dea de înţeles italienii. Avem lucruri mai importante de făcut... şi, de fapt, uitaseră că a fost vreodată un campionat de fotbal.
Pe tot acest fundal, Rusia, care îi bucurase pe italieni, ajungea în semifinale cu ţara care
i-a învins pe ei, cu Spania. Aş pune pariu că,
într-o asemenea confruntare, italienii au ţinut cu Rusia. Sau poate că totuşi solidaritatea latină e mai puternică?
(
Trento, 21-23 iunie 2008)

(
Manifesta, 19-24 iunie 2008)