Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dublu mixt: Pitagora-Artemis vs Maria-Beyul de Samos - partea I


Radu-Ilarion Munteanu

15.07.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Sâmbătă, trezire matinală, care se va dovedi exagerată, ajungem la aeroport într-un sfert de oră. Cu jumătate înainte de check-in. A cărui moară merge greu, îi trebuie o oră cu totul, îmbarcare timp de altă jumătate de oră, în fine, decolăm. Cu inevitabilele minute de întârziere. Adorm instantaneu, la fel Ramiro. Mă trezesc după jumătate de oră, zborul decurge lin. E cel mai scurt din palmaresul meu, cel la Budapesta, acum 25 ani, durase cu 10 minute mai mult. Eroare! Cele mai scurte fuseseră zborurile Londra-Glasgow şi retur, în toamna lui 2003. Monotonia e spartă de ultima parte, în premieră absolută, deasupra Asiei Mici, când bătrânul Boeing 737, scârţâind voios din servomotoarele comenzilor, baletează reţinut, de pe o aripă pe alta, tangaj dar şi ruliu, deasupra unui peisaj muntos cu vegetaţie săracă. Aterizăm, în schimb, la minut şi coordonarea către autocarele de transfer funcţionează ceas. Nu şi primul contact oficial cu Turcia, funcţionarul de la vamă lasă baltă o coadă respectabilă, sub pretext că nu are... ştampila de România.

Aşa cum anticipasem, drumul cu un autocar mai mic, sau microbuz mai mare, către Kusadasi, e o excursie în sine, contact gradual cu peisajul anatolian, care aduce mai mult cu cel cretan decât cu Grecia continentală. Specia majoritară e măslinul, despre care aflăm că se recoltează o dată la doi ani. Acelaşi amestec contrastant între fondul arid, pietros, dealurile doar punctate cu vegetaţie, lipsite de covorul ierbii, pe de o parte şi plantele mediteraneene, explozive, acolo unde le vezi. Şoseaua e prăfuită şi prăpădită, nu avem de ce să ne ruşinăm cu ale noastre, pare o regiune lăsată în paragină. Totuşi se construieşte mult, locuinţe şi hoteluri în proporţie echilibrată şi ce se construieşte arată mai bine decât ce se vede a fi vechi. Blocurile, colorate, imagine competitivă faţă de fosilele socialismului multilateral destrămat, de la noi, dar departe de veselia celor de la periferiile oraşelor spaniole. Lumea a treia, conchide Ramiro. Nu chiar, dar nici departe. Aceeaşi impresie de sărăcie şi la o staţie de servicii, cam prea repede, după numai o oră de condus. Cam comozi, băştinaşii. În fine, ajungem la hotelul ales, care arată mai bine decât în pozele publicitare, mai bine decât pe internet, într-o culoare căutată între terra cotta, ocru şi fraise, mobilier rustic, dar în cameră nu merge nimic, cu excepţia televizorului. Mai ales nu merg aerul condiţionat şi frigiderul, adică esenţialul sezonului estival. Turcoaica de la recepţie e amabilă, dar nu mişcă nimic. Se mulţumeşte să pună baterii noi la telecomanda de aer condiţionat. Tot nu merge. Încercăm plaja. Proprie şi gratuită. Adică inclusă în preţ. Să fim serioşi, nimic nu e gratis. Plaja - ceva mai mică decât o curte de păpuşi. Renunţ, mă feresc de soare şi fac o mică incursiune prin împrejurimi, prind câteva unghiuri, pentru album. Fiecare clădire poartă coroana unui sistem de absorbit energia solară, panou şi două rezervoare, tur şi retur.

Câteva prime constatări: acum 5 ani, la trecerea graniţei bulgaro-greceşti, provocarea a constituit-o alfabetul, în forma lui de tipar. Majusculele, cu care nu eram deloc obişnuit, căci literele mici fac parte din... alfabetul matematicii. E adevărat că e mai bine de jumătate de veac de când, la primul seminar, studenţii la matematică nu mai învaţă alfabetul grecesc, dar la fel de adevărat e că el rămâne familiar. Cu majusculele lui e însă altceva, pe inscripţiile publice acestea însemnau altă ţară. Era însă mai greu să descifrezi literele decât să înţelegi că MEGA înseamnă mare, big. Multe sensuri intuibile conturau ideea corectă că ne aflam în leagănul civilizaţiei europene, căreia îi aparţineam. Acum şi aici, deşi ne aflăm pe teritoriul anticelor colonii greceşti, deşi Samos, fieful beyului Ghica, e peste un strâmt braţ de mare, provocarea lingvistică e de cu totul altă natură. Cei aproximativ 170 km parcurşi pe şosea mă fac să mă simt mai străin decât m-aş simţi, intuitiv, în Danemarca, ori Norvegia, deşi limbile lor germanice s-ar raporta la o limbă de bază pe care o pricep la fel de puţin ca turca. Praful abundent şi lenea funciară, bănuită, a băştinaşilor sunt familiare, dar secvenţele de litere latine de pe panourile de reclame dau, prin indescifrabilitatea lor, o măsură a distanţei civilizaţionale. Odată instalaţi în camera hotelului, recuperez o mică doză. Fără ajutorul echivalenţelor în limbi europene, văd că yatak trebuie să însemne cameră şi, pe celălalt versant temporal, că cele mai multe cuvinte exprimând civilizaţia ultimului secol au fost importate în turca modernă: misafir vine de la musafir, eşti tu, oaspetele, otel e hotel şi oto e arhaicul nostru otomobil. Un proces lingvistic paralel a împins turcismele din română în arhaism, făcând loc mai întâi franţuzismelor paşoptist-moderne, iar acum americanismelor de cartier, iar turca s-a conectat şi ea, într-o măsură inerentă, la civilizaţia noastră.

La televizorul din cameră nu pricep, bineînţeles, decât câte un cuvânt, întâmplător, numele premierului Erdogan, pronunţat cu g aspirat, ca h în franceză, pricep la fel de puţin pe un canal german, văd că nu există nici un canal grecesc, ar fi şi de mirare, aici, la dihonia locală. Noi îi batem lejer, avem Duna TV pe cablu şi la Debrecen se prinde TV Cluj. În schimb prind, în aşteptarea cinei, o primă repriză din meciul Spania-Suedia pe un canal spaniol. Evident, timpul pentru reflecţiile astea prea puţin de trăire directă a contactului cu atmosfera Asiei, fie ea şi mică, îmi e oferit de lipsa de grabă de a se trezi a echipei mele, în timp ce soarele s-a cam ridicat la dreapta balconului, marea şi-a schimbat culoarea de câteva ori şi mie mi s-a lipit stomacul de coaste.

În fine, micul dejun. E departe de ce am avut până acum, la categoria bufet suedez. Numai cel oferit de Tsakapakis, în vila lui de la Amdara, botezată, pompos, hotel, era mai sărăcăcios. Anul trecut, în Tenerife, îmi puteam permite fantezia unei selecţii englezeşti, cu fasole şi crenwurst în loc de cârnaţi. Aici, abia o omletă dubioasă, oricum interzisă mie de simpaticul medic nutriţionist, în jurul căreia să poţi asezona câte ceva. În schimb, ceea ce e numită plajă în reclame e accesibilă din subsolul hotelului, aşezat practic pe malul mării. Minusculă, dar dotată cu cele necesare. Să poţi fotografia un palmier la 3 metri de linia ţărmului, pe fondul mării, nu-i de colo. Apa e incredibil de limpede, dar zona micii adâncimi e meschin de îngustă şi pietroasă. Focalizând pe partea plină a paharului, să oferi străinilor locuri de vacanţă marină pe piatră seacă e, la urma urmei, o afacere bună, criteriul de bonitate fiind avantajul reciproc. Nici clientul, nici investitorul nu par a câştiga prea mult, dar câştigă. Poate că dacă s-ar fi limitat băştinaşii la a construi numai unde au plaje comparabile cu cea de la Mamaia, preţurile ar fi fost prohibitive, prin raritatea ofertei. Oricum, aici şi-au bătut capul mai mult decât la Opatija, staţiune la Adriatica de pe timpul Imperiului mitteleuropean, unde şi acum în loc de plajă sunt pietroaie.

Stau până pe la 10 jumate, când soarele ajunge şezlongul meu şi o tai în cercetare. Găsesc o terasă acceptabilă pentru prânz, la marginea şoselei, 3-4 minute de la hotel, cu două porţi kiciuristice, fronton de templu antic pe două coloane ionice, de ipsos. E adevărat că ne aflăm pe teritoriul anticelor colonii greceşti, cum am mai spus, şi că băştinaşii îşi asumă fără fasoane simbolurile istoricităţii, dar par să nu realizeze că le preiau de la duşmanii ereditari. Mă întreb de le-ar păsa dacă ar şti. De altfel, motivul coloanelor ionice se regăseşte şi în decorul viluţelor cochete, curăţele, de un gust fără pretenţii dar fără ostentaţii, iar pe peluza cu trandafiri ce desparte sensurile bucăţicii de străduţă către hotel şed risipite câteva urcioare de lut ars. Identific şi o traversare marcată a şoselei, către malul de unde se poate lua un microbuz local, dar şoferii nu ţin seama de marcajul traversării şi trebuie să caşti ochii atunci când te strecori. Întreb un pirat, stăpânul unei dughene botezate, tot pompos, Shopping Center, cum e cu autobuzul, mă sfredeleşte cu privirea şi scuipă vesel un Sprachen Sie Deutsch?, pentru a mă privi cu milă după răspunsul meu negativ. Rostit, de altfel, cu calculată insesizabilă depreciere (ce limba mai e şi aia, turistul serios găvăreşte engleza şi, mai nou, rusa), nu-i treaba lui ce găvăresc eu n-are legătură cu engleza, oricum ei vorbesc mai rău. Omul vâră două degete în mijlocul bărbii ţepoase şi scoate un şuierat haiducesc, iar şoferul unui microbuz apărut de nicăieri frânează prompt, demarând apoi derutat că străinul ăla nu urcă. E a doua experienţă care probează că în mintea activă a acestor oameni cumsecade nu e loc pentru ideea simplă că oaspetele vrea să se informeze în avans. Diagnosticul primar de lene se fisurează.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (III), Radu-Ilarion Munteanu (2.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (II), Radu-Ilarion Munteanu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Elveţia - Circuit alpin (I), Radu-Ilarion Munteanu (1.0/5 - 1 vot)
Sageata Oraşul care miroase a balsam de rufe, Anca Mureşan (5.0/5 - 5 voturi)
Sageata Roma (II), Sanda Golopenţia (4.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer