Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Foileton  Sageata  De-a baba-oarba

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

18. Tentativa de condiţionare; 19. Zombi - sau cadavrul viu


Vlad Muşatescu

05.07.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
18. Tentativa de condiţionare
În vreme ce asistenţa dă semne că vrea să-şi ia tălpăşiţa, Gulliver Naiba mi se adresează:
- E vorba despre o invitaţie, stăpîne! - începe să mă lămurească reprezentativul bătrîn. Adresată nu numai dumitale, ci şi prietenilor mei, aici de faţă... Pentru că nu credeţi în lumea cealaltă, unde marele Lucifer orînduieşte totul, după ce a fost exclus din ceruri de fratele său, căruia voi îi ziceţi Dumnezeu, vă poftesc la o liturghie neagră, pe care am de gînd s-o oficiez în cinstea prigonitului... Poate se va îndura de voi şi-şi va arăta faţa...
Gulliver ne priveşte fix, aşteptînd să manifestăm uimire. Primul care se-ncumetă, însă mult prea puţin emoţionat, e Laie Bîc:
- Numai să nu fie în orele de serviciu, nene Gulliver, pentru că, poimîine, mi se termină concediul! Vin cu plăcere, deoarece-mi plac bazaconiile şi lucrurile trăsnite...
- Nu huli, stăpîne, că te bate Cel de Jos! - pare indignat Naiba.
Milica începe să chicotească, după care se interesează:
- Şi cînd are loc bîlciul?
- Care bîlci? - se interesează Gulliver nedumerit.
- Liturghia matale!...
- Stăpînă. Şi matale greşeşti vorbind astfel... Pentru că-n aceeaşi zi, la 23 septembrie, are loc şi iarmarocul echinoxului de toamnă, aici, la Colţiilupchii... Cînd se-adună oameni din şapte sate, de se iscă o hărmălaie nemaipomenită, cînd nu se mai poate trăi de larmă şi înghesuială... De-aia oficiez liturghia departe de cătunul nostru, la loc ferit şi liniştit. Pentru că, aşa cum s-a mai întîmplat, Josimea Sa obişnuieşte să-şi arate chipul sau să-şi dovedească puterile cu-acelaşi prilej, al echinoxului... Am să vă comunic poimîine, încă din zori, locul stabilit şi ora... Căci, la şase fără cinci minute, ziua va fi la fel de lungă cît şi noaptea. Iar noi va trebui să fim la întîlnire, cu toţii, să-l lăudăm pre cel alungat din cer. Sînt sute de ani de cînd mă sfătuiesc cu Dînsul, de cînd primesc sfaturi pentru orînduirea sănătăţii oamenilor şi dobitoacelor, pentru sporirea belşugului nostru...
Bătrînul Gulliver delirează. Cine ştie ce vase sclerozate, împietrite de vîrstă, insuficient irigate, îi funcţionează defectuos, generînd fantasmagoriile cu care ne împuiază capul.
De altfel, nimeni nu pare cutremurat de afirmaţiile aberante ale magului de la Colţiilupchii. Geca Leoveanu-Zbanţ, care-a isprăvit de numărat mărunţişul, îşi vîră nepăsător banii în buzunarul cămăşii. Iermolai, privind galeş la Milica, pare dus pe altă lume. Numai eu şi cu Tulli Pompadur, dar fără exagerare, acordăm o oarecare atenţie invitaţiei.
- Bătrîne şef de trib - zic eu -, vin şi eu, dar numai din curiozitate intelectuală, să văd pînă unde poţi ajunge! Dar să te ferească sfîntul, mai bine zis contrasfîntul dumitale, să ne organizezi şi-acolo vreo partidă de poker!
- Nu luaţi în derîdere, stăpînilor, spusele mele. Mîine plec la Guşteriţa, unde mă-ntîlnesc cu oaspeţi sosiţi din Adîncuri, aşa c-am să lipsesc, dar poimîine veţi fi şi voi acolo, veţi vedea şi auzi, veţi afla lucruri de necrezut... Voi, care locuiţi aici, la Colţiilupchii, nu v-aţi întrebat niciodată de ce meleagurile astea arată ca vrăjite, cu nume nespus de grăitoare? Peste deal, se află Urliţa, mai la vale, Guştera, pe coastă, Secăturile. Lîngă Secături, destul de aproape, găsiţi Greabănu, Talia, Ocina, Negru, Cornu... Totul dovedeşte că pe-aici s-au petrecut lucruri de pomină... Nu vă neliniştesc numele astea?
Iermolai, care tot timpul plutise pe altă lume, finisînd pesemne versuri onirice, răspunde tam-nesam, ca sărit din baie:
- Nu!
- Păcat de matale, stăpîne! Că păreai cel mai hărăzit Lui... Mereu cu gîndul la faţa întoarsă a lumii, pritocind tot soiul de chipuri strîmbe şi neştiute, mă lăsaseşi să cred în soarta matale! Stăpîne Laie, dacă nici dumneata nu simţi farmecul ciudat al meleagurilor ăstora, înseamnă c-am rămas singur... Şi-aştept de veacuri ivirea unui urmaş! Păcat, mare păcat!
Milica Manzur, făcîndu-mi un mic semn cu cotul, de era gata să-mi verse cafeaua din ceaşcă pe pantalonii mei de "ţinere", îi ia apărarea "moştenitorului":
- Ar fi mare păcat, într-adevăr, nene Gulliver, dacă s-ar lua după gărgăunii matale... Pentru că-i băiat bun şi muncitor. Iarna trecută, cînd se topiseră pe neaşteptate zăpezile şi porniseră puhoaiele de erau să porneacsă pădurile la vale, bietul Laie n-a venit în cătun o lună de zile... Nu l-am mai cunoscut, cînd s-a-ntors, atît de mare-i crescuse barba. Dar salvase, împreună cu oamenii de la ocolul silvic, buştenii tăiaţi în parchete... Fără minuni, fără cel de sus şi fără cel de jos...


19. Zombi - sau cadavrul viu
Tulli Pompadur, oarecum indispus de faptul că magul era supus ironiilor doctoriţei, îşi depune ceaşca pe masă, se ridică şi-l îmboldeşte pe Gulliver:
- Măi bătrîne, măi tu măi, hai să li-l arătăm pe "zombi", să le astupăm gura!...
Naiba parcă atît aşteptase:
- Stăpîne - mi se adresează el mie -, matale, care pari mai intelectual decît tinerii ăştia fragezi la minte, nădăjduiesc să ştii ce-i aia un "zombi", nu?
- Dar bineînţeles!
Ştiam, într-adevăr. În Antile, anumite practici "vodoo", vrăjitorii ce se pierd în negura timpurilor au lansat moda roboţilor confecţionaţi din decedaţii mai recent înhumaţi. Era suficient să li se programeze o comandă oarecare, pentru ca aceşti "zombi" să iasă din groapă şi să se prezinte la lucru. Ca literatură fantastică, ideea nu era rea. În ceea ce priveşte realitatea, însă, aici mai rămînea de discutat şi, mai ales, de dovedit.
În frunte cu bătrînul Gulliver Naiba, ne îndreptăm în colectiv spre fundul bătăturii, unde magul îşi avea "garajul" vacii şi de unde începea mica livadă de cireşi.
Solemn, cu melonul bine înfundat pe cap, cu barba fluturîndu-i în briza nopţii, Gulliver păşeşte arar, cu mîinile la spate. Tulli Pompadur, instigatorul demonstraţiei, ne luminează drumul, utilizînd o lanternă tubulară, tip reflector. În ciuda faptului că mai exista şi farul lunii, lanterna sporeşte efectul de noapte stranie, răpindu-ne vizibilitatea normală, a naturii înconjurătoare.
Drept care, derutaţi de raza pendulatorie a lanternei dentistului, înaintăm călcînd ca-n străchini, lovindu-ne de tot soiul de dispozitive agro-pomicole, sape şi hîrleţe, precum şi roabe lăsate aiurea, araci şi propte abandonate prin livadă.
- Am ajuns! - ne anunţă la un moment dat, foarte misterios, Pompadur.
După cum ne indică raza lanternei, sîntem în faţa garajului dobitoacelor.
Construcţia, din pămînt bătut şi acoperită cu stuf, pare îndeajuns de neîncăpătoare. Şi mai produce şi-o impresie neplăcută, total opusă celei dorite de Naiba şi acolitul său.
- Să intrăm, stăpînilor! - ne propune magul, aprinzînd un chibrit.
Abia cînd pătrundem într-o odăiţă alăturată grajdului, abia atunci înţelegem ce urmărise cu chibritul, de vreme ce avea la dispoziţie lanterna dentistului. Bîjbîind prin beznă, magul găseşte o lampă de gaz, o aprinde şi ne prezintă încăperea.
- Puteţi vorbi cît de tare, căci zombi nu se trezeşte decît la porunca mea. Iar prin mine, îi porunceşte altcineva, mai presus de puterile mele...
- Vrei să zici, mai prejos - îl întrerupe Milica -, dacă acest cineva aparţine stocului matale de demoni subterani!
Bătrînul o priveşte fix, îndelung, ca şi cum ar fi străvezie.
Cămăruţa, suficient de insalubră, posedă totuşi o măsuţă, două bănci şi vreo trei scăunele. Lampa arzînd în mijlocul mesei, restul încăperii rămîne în penumbră. Gulliver, la insistenţele noastre, se aşază primul, scoţîndu-şi totuşi melonul. Îşi descheie doi bumbi de la jiletca lui scoţiano-cvasimilitară, îşi piaptănă barba cu degetele, apoi înţepeneşte cu ochii în tavan. Vrea să ne dea de înţeles că aşteaptă mesajul demonilor săi tutelari.
Doctoriţa, dentistul şi Iermolai Bîc se aşază tustrei pe una din bănci. Considerîndu-mă în continuare invitat de onoare, dau să iau loc lîngă Gulliver, care ocupă cealaltă bancă. Mai bine optam pentru unul din scăunelele existente. Căci un pîrîit sinistru, de spaimă, în tenebrele palide ce ne înconjoară, face să ni se îmbîrlige părul pe cap. Se anunţă zombi? Privim terifiaţi la bătrînul Naiba. Zadarnic. Pare să nu acorde atenţia cuvenită straniului zgomot...
Privesc la el intrigat.
Mă priveşte şi dînsul, nu chiar intrigat aş zice, ci mai curînd, lejer supărat. Şi-mi cere cu glasul său mieros:
- Ridică-te niţel, stăpîne! Nu observam încă nici o apariţie subpămînteană. Şi totuşi, îşi vestise sosirea prin misteriosul trosnet de adineauri.
- Pentru că mi-ai turtit pălăria! Dar nu face nimic. Se mai poate îndrepta... şi mai am şi altele!
- Mii de scuze, bătrîne şef de trib, îmi pare nemaipomenit de rău! Crezusem că sosise zombi...
- Păi, e-aici! De cînd am intrat în odăiţă! - zîmbeşte magul mînzeşte.
Încremenesc. Simt că şi ceilalţi membri ai colectivului sînt străbătuţi de-un fior de nelinişte.
- Bătrîne şef de trib, nu te juca cu cele nesfinte, că nu-i a bună! Unde-i zombi?
Gulliver Naiba îmi arată printr-un semn ce se vrea ocult, dar şi magic, plin de subînţelesuri, locul unde trebuia să se afle robotul de carne fezandată. Chiar în spatele meu!
Cu riscul unui puseu de spondilită cervicală, întorc brusc capul. Gîtul îmi trosneşte lejer. După cum era şi de aştepat. În schimb, zăresc mumia ce urma să fie readusă la viaţă.
Iermolai Bîc, Milica Manzur, alăturîndu-mi-se, întreprind aceeaşi mişcare. Fără crepitaţiile şi cracmentele de rigoare.
Dispozitivul de conservare a zombiului, spre stupefacţia noastră, se dovedeşte a fi patul destinat grăjdarului. Un pat strîmt, jos, alcătuit din scînduri brute, prevăzut cu-o saltea de paie şi-o pernă neînfăţată. Zombi, culcat pe spate, e acoperit pînă la frunte cu-o pătură cazonă, cenuşie şi corespunzător de slinoasă. Palid, chiar galben serios, zombi arată ca orice mort sănătos.
Un vaier inuman, dezvoltînd o linie melodică absolut inedită, dar totuşi asemănătoare unui claxon, izbucneşte lîngă noi. Mai precis, în odaia alăturată, care trebuie să fie garajul vacii.
- Ce-i asta, omule! - se interesează îngrozit Laie forestierul. Trîmbiţa judecăţii de apoi?
Milica Manzur, mai stăpînă pe nervi, îl lămureşte:
- N-apucăm noi ziua aia, băiete! Nu recunoşti vocalizele lui nea Dobre?
- Vehiculul dumitale autosanitar? - o interoghez eu, de urgenţă, pe doctoriţă.
- Exact şi întocmai, maestre Conan! I-am luat cameră mobilată la domnul Naiba, că la dispensar n-aveam suficient spaţiu. Să stea şi el cu vaca, în acelaşi grajd, pentru a nu suferi de singurătate...
În timp ce grajdul de alături devine sediul unui concert asurzitor, vaca magului încadrîndu-se instantaneu pe post de trombon, privim nedumeriţi la cadavrul zombiului. Pare destul de bine conservat. Mai ales pentru un mort care a stat şi cîtva timp la macerare, în pămînt.
Gulliver Naiba îşi montează pe cap melonul, după ce-l supune unei operaţii de recondiţionare, printr-un pumn zdravăn, administrat în interior. Apoi se ridică şi ne anunţă saturat de gravitate:
- Am să-l chem din somnul de veci pe robul nostru, zombi! Păstraţi tăcerea cea mai deplină, ca să nu-l apuce spaima la vederea oamenilor pe care i-a părăsit de-atîta amar de vreme...
Oarecum neplăcut impresionaţi de atmosfera total necorespunzătoare unei asemenea proceduri, care nu s-ar cuveni petrecută pe fondul răgetelor lui nea Dobre şi-al mugetelor vacii lui Gulliver, al cărei nume nu-l cunoaştem, deoarece nu ne-a fost prezentată, aşteptăm continuarea discursului început de mag. Deşi, între noi fie vorba, stau şi mă întreb de ce nu l-ar înspăimînta mai abitir pe bietul zombi vacarmul dobitoacelor, decît chipurile noastre?
- Pînă va pătrunde în el duhul subpămînteanului, n-ar fi rău dacă v-aţi trage mai la o parte - ne atenţionează Gulliver. Stăpîne Tulli, fă lampa mai mică, să nu-i vătămăm pleoapele...
Bine că-i mai coboară fitilul. Agregatul începuse să fileze serios, răspîndind nori de funingine şi aburi de gaz ars.
Bătrînul mag se apropie lent de patul decedatului. Se pleacă asupră-i şi-i suflă ceva la ureche. Vreo formulă incantatorie, probabil. Apoi se retrage cîţiva paşi, pentru a aştepta efectul cuvintelor magice.
Aşteptăm şi noi, extrem de curioşi. Numai nenea zombi nu pare emoţionat. Deloc. Nu numai că nu vrea să mişte cîtuşi de puţin, dar nici nu dă vreun semn c-ar dori să se scoale din pat.
Bătrînul Gulliver, intrigat de obstinaţia subiectului, revine lîngă dînsul. Se apleacă deasupra păturii, o trage niţel la o parte şi-ncepe să-l scuture ceva mai ţeapăn pe zombi, pesemne pentru a potenţa descîntecul rostit anterior.
Şi, spre uluirea noastră, zombi dă să se ridice din culcuş. Nu prea izbuteşte de la prima probă. Dar, la a doua încercare, obţine rezultate de-a dreptul spectaculoase. Se freacă somnoros la ochi, îşi trosneşte oasele. Ochii îi sînt tulburi, ca şi cum n-ar vedea nimic. Cînd se aşază în capul oaselor, trupul începe să capete o bizară şi abia vizibilă mişcare pendulatorie.
Mutra decedatului mi se pare cunoscută. Parcă am mai zărit-o undeva. Poate, într-o viaţă anterioară.
Milica îi şuşoteşte ceva la ureche lui Iermolai Bîc.
- Ssst! - sîsîie autoritar, cerînd linişte, Tulli Pompadur.
Gulliver, extrem de încordat, rosteşte grav şi solemn:
- Mergi în livadă şi prăşeşte printre cireşi!
Zombi se balansează din ce în ce mai accelerat, dar şi mai amplu. Depunînd eforturi evidente, reuşeşte să-şi recapete ceva din echilibrul pe cale de dispariţie şi se repede la dentistul nostru, îmbrăţişîndu-l vîrtos.
Numai astfel poate evita inevitabila prăbuşire la podea.
- Zombi! Zombi! - şopteşte sugrumat, la propriu şi la figurat, Tulli. Stai cuminte, măi tu măi, ce te-a apucat? Zombi!...
- Brr... Brr... - se-aude, pentru prima oară de cînd sîntem acolo, glasul decedatului.
- Taci! - porunceşte magic Gulliver. Taci, zombi!
Dar mortul la groapă nu se mai întoarce. Trudeşte amarnic să revină la viaţă. Vrea, parcă, să ne comunice ceva. Probabil, unele informaţii preţioase de pe lumea cealaltă.
- Brrîş... Brrîş...
Tulli Pompadur, abia reuşind să se elibereze din îmbrăţişarea fatală, încearcă să-l evacueze pe zombi din odăiţă. Nu-ncetează să-i şoptească:
- Zombi, fii cuminte, măi tu măi!
Ajuns în pragul uşii, robotul uman se-ntoarce brusc, îl înhaţă de piept pe dentist şi-şi recapătă neaşteptat uzul raţiunii. Aceeaşi, pesemne, pe care o avusese şi înainte de-a muri.
- Brrrişcă! Brrrişcă mă cheamă, nu Zombi! Brişcă, dom'le Tulli!
Pe măsură ce vorbeşte, din ce în ce mai coerent, zombi răspîndeşte în jurul său o boare alcoolică nemaipomenită. Şi pe lumea ailaltă se bea tare, îmi zic eu în sinea mea.
Însă doctoriţa lămureşte enigma, fiind mai în specialitate:
- Ce-i circul ăsta, nene Gulliver? Păi, ăsta-i Brişcă, argatul matale... Mort de beat... Aşa-l trezeşti, tălică, din morţi, luîndu-ne pe noi de proşti, considerîndu-ne oligofreni iremediabili?...
Acuma sînt şi eu dumirit. Îl recunosc urgent pe individul care fusese tocmit de Gulliver să-mi sape fîntîna. Ex-zombiul îl scutură în continuare pe dentist, insistînd:
- Unde-i stăpînul cel bătrîn, dom'le Tulli, să-mi mai dea nişte doftorie de-a tare, că-i bună şi nu cauzează...
Gulliver Naiba, indispus vădit de intervenţia doctoriţei, simte nevoia imperioasă să precizeze:
- Stăpînă Milico, nici o clipă n-am încercat s-ascund faptul că-i vorba de Brişcă... Ce, n-are voie să fie un zombi?
De astă dată, magul mă enervează. Deci, mă înscriu la cuvînt:
- Vrăjitorii antilezi îşi obţin zombii lor din morţi autentici, nu din morţi beţi! Ne datorezi explicaţii mai ample, bătrîne şef de trib! L-am văzut şi eu pe nea Brişcă, în dimineaţa asta chiar, la matale în odaie, şi nu era deloc mort...
- Ce anume îţi dă dreptul să crezi că nu era mort? Faptul că mişca şi vorbea? Brişcă e răposat de ani de zile. Eu l-am readus printre oameni, pentru că-mi era drag şi ţineam la el... A murit în braţele mele. După ce l-am înmormîntat, cu mîinile mele, tot eu l-am scos din groapă şi l-am adăpostit în ograda mea. Cu ajutorul subpămînteanului, i-am redat putinţa de-a se mişca şi-a vorbi... în pofida faptului că-i mai totdeauna mort!... O minune ca asta nu e la înţelegerea minţilor voastre, se vede cît de colo!
Doctoriţa nu se lasă îmbrobodită:
- Nene Gulliver. Nu ţine figura! Cum a murit, fără să-i eliberez certificatul de deces? Nu te supăra, dar spectacolul nu ţine! Caută alte numere magice...
- Stăpînă, nu cerceta aceste lucruri, c-altminteri o să ai de pătimit amarnic!...
Încercarea de timorare întreprinsă de Naiba mi se pare penibilă. De fapt, nu văd la ce altceva ar fi putut recurge.

Părăsim odăiţa, îngînduraţi şi trişti, în aceeaşi formaţie. Naiba păşeşte în fruntea noastră, mai ţeapăn ca oricînd, de parcă nu s-ar fi făcut de ruşine înaintea colectivului. Melonul, puţin turtit la calotă, îi conferă un aer hilar, de circar ieşit la pensie.
La un moment dat, ieşind din raza lanternei mînuite de Tulli Pompadur, se retrage în beznă, o dată cu luna în nori, şi-l auzim glăsuind:
- Poimîine, în zori, veţi avea veşti de la mine, stăpînilor! Mergeţi la casele voastre, pentru că vă aşteaptă fapte mari şi numai odihniţi le veţi putea săvîrşi!... Noapte bună, căci eu nu dorm niciodată!... De mii de ani!

După dispariţia magului, întovărăşiţi de dentist, care ne luminează drumul, ajungem la portiţă. Pompadur îşi ia rămas bun şi pleacă în direcţia locuinţei lui Gulliver, pesemne ca să-i înapoieze lanterna.
Iermolai Bîc, privind la Milica, îmi şopteşte, de parcă s-ar fi aflat cineva lîngă noi:
- Omule, mîine te căutăm, eu şi Milica. Trebuie să stăm de vorbă, să limpezim lucrurile...
- Vă aştept, fraţilor... Sînteţi invitaţii mei... Numai, îngăduiţi-mi să dorm şi eu cîteva ceasuri, că-s mort de somn, absolut mort, mai rău ca un zombi!...


(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Primul volum al ciclului Extravagantul Conan Doi a apărut la Editura LiterNet şi poate fi descărcat de aici.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 34. The End - Ca-n filme, dar absolut provizoriu (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 33. Old ţuiski... (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 32. Întîlnire la cel mai jos nivel (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 31. Şoferii iadului - remake local! (4.4/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro 30. Dacă-i bîlci, păi bîlci să fie! (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Rugul miresmelor
Sageata Povestea Marathon
Sageata Poveştile Petrícicăi
Sageata Războiul de ţesut poveşti
Sageata De la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. Sîrbu
Sageata Pacoland
Sageata Cartea viselor
Sageata Forme şi culori din comunism
Sageata Rugine, samovare, liturghii


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer