06.07.2008
Mai înainte de a trece (pentru a încheia) de la simpla prezentare "all locked in" la conceptul de "co-locked in", voi lăsa ochiul să respire (sufocîndu-se) şi imaginile să vorbească (tăcînd).

Din expoziţia Locked In, care s-a închis duminica trecută la Casino Luxemburg, azi, 6 artişti: Thomas Hirschhorn ("Linked Mannequins"), Sebastián Díaz Morales ("Prototypes of Gates - Bone Ladder"), Sagi Groner ("Scale Tale"), Antony Gormley ("Ferment"), Mircea Cantor ("Monument for the end of the world") şi Carlos Amorales ("Black Cloud").

Obiectul (de artă), arta "de operă" (nu doar de "interpretare") ca evocare a subiectivităţii evacuate, a subiectivităţii ca medialitate, ca artă neefectuată. Arta "mică", "mica" artă "artistică" în locul, ca meta-simbol al Artei, marele duşman mereu invizibil, dintotdeauna evacuat. Azi, în sfîrşit, cu Tehnică, printr-o tehnică în sfîrşit unificată, standardizată, "calibrată", "aliniată", ajunsă "Mare" (conform lecţiei maestrului Nabokov, cu iniţială majusculă şi între ghilimele).

Machete pentru continuarea, într-un fel sau altul, a lumii, monumente mici, în mic şi minuscul, închinate omului (auto-)miniaturizat (pentru a supravieţui). Prezentul pur ca prezent gol, "purificat" prin ţintire, prin văz instrumentalizat (ne uităm unii la alţii ca din avioane de vînătoare, luîndu-ne în vizor; capul-cockpit): opera de artă ca machetă-proiect a ceva ce ar putea, ar urma să fie, dar de fapt deja nu mai e. În acest gol, în această absenţă, arta-memento, umanitatea devenită şi restrînsă, rezumată, simbolizată de către artă. Din om (va) rămîne, poate, doar arta, doar aura. Benjamin: invers! Ce triumf!

Poate că tocmai prin evacuarea şi prin distrugerea pe care numai arta (mai) poate, iată, s-o materializeze, s-o denunţe, se ajunge la transparenţă: (ne) vedem automat pentru că unele lucruri şi fiinţe nu mai sînt, nu mai constituie obstacole între unii şi alţii, între sine şi sine. Omul care (aparent) se vede pe sine şi se cunoaşte (citeşte: auto-controlează; tehnica este cunoaşterea automatizat-integrată) în permanenţă, omul flexibil, suplu, plastic, "virtualizat", omul disponibil, omul precar ca triumf împotriva secretului şi a opacităţii este omul distrus, omul înlocuit, omul re-sintetizat (filosofico-ştiinţific, triumf al dialecticii ca tehnică: dialectica este o simplă tehnică filosofică de intervenţie în real, de ordonare şi de finalizare, de terminare a realului), omul-mediu care creşte lateral pe ruinele, tocmai, ale medialităţii esenţiale, de sine, a omului. Ceea ce s-a distrus, şi ceea ce numai arta mai poate, azi, să arate (graţie fundamentalului ei paradox intim) este medierea internă, de sine, a omului, omul operator de opţiuni, de schimbare. Arta în locul omului, despre om. Umanism nihilist. Din mijlocire, medialitatea a devenit (fără să fi apucat, ca atare, să şi fie) simplă transmisie, nediscutată, de cuvinte de ordine: reflex de execuţie în locul reflexului critic, artistic, de suspiciune şi opţiune.

Celălalt, "eu însumi ca altul" este instanţa, dispărută, de mediere, de reflecţie, de selecţie, de opţiune, de schimbare. Schimbarea (Derrida spunea: evenimentul) vine întotdeauna prin, de la altul. Azi, altul nu mai e, sau e doar golul, transparenţa-ţintă prin care lumina vine să mă orbească, să treacă mai departe. În locul Luminilor, lumina, omul(-)mediu.

Lumină biruitoare, de doliu: în locul celuilalt ca mesaj al lui altul, aproapele, imediatul. Lumea "mondializată" ca simplă ogradă-oglindă de intensificare tehnico-monstruoasă a Identicului, ca teroare a aproapelui (în locul celuilalt) imediat, fără altă mediere (non-mediatoare) decît aceea a simplei transmisii-şi-execuţii. Liberi doar ca expresii i-mediate ale legii-şi-ordinii. Celălalt era, este, va fi mereu Arta. Care lipseşte, fiind figurată, tocmai, numai de către artă, de către "mica" artă "artistică", meta-simbol al Marii Arte absente, dintotdeauna deja înlocuite: proteză de sine (a omului-artă).

În locul artei (care este etică, altfel spus, ontologie) integrat-automatizate, simpla tehnică - disociată/de disociere (tehnica ca intervenţie - cacofonică - prin producerea de "accidente" artificiale; întotdeauna, tehnica este "arta" falselor accidente şi a crizelor provocate, artificiale; iar orice management, un management "al crizei", tehnică de conducere şi de control prin crize provocate şi întreţinute).

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus