Constatări

- În cele ce urmează n-am să vă povestesc despre un vis, despre un om sau despre o carte, ci despre o întâmplare care cred că s-a petrecut cu ceva timp în urmă, spuse bătrâna către ascultătorii ei uimiţi de îndrăzneala unei doamne trecute de a doua tinereţe, care le vorbea relaxată de pe banca unui parc din centru. Tinerii se uitau la televizor, bătrâna nu avea cum să-i vadă, privea în obiectivul aparatului de filmat.

Între timp, interiorul unui bar, vara; bătrâna stă în continuare pe banca din parc şi încearcă să găsească spectatori pentru întâmplarea pe care o are de povestit. Cuiva, oricui, doar s-o asculte cineva. Nu arată prea bine. Buzele groase, date din plin cu ruj, pălăria cu flori artificiale, rochia neagră tivită discret cu fir de argint. Însă ceva ţipă în ea, e dezgustătoare. Operatorul nu ştie pe ce să pună accent: pe privirea ei fixă, pe râsul plin, de femeie tânără, pe mâinile ei mici şi zbârcite de bătrâneţe. Alege un cadru larg, cu tot cu bancă şi cu parcul din spate, pentru a fi sigur că nu-i scapă nici un amănunt.

Din bar, tinerii aşteaptă continuarea, privind amuzaţi la ecranul televizorului în timp ce, de pe bancă, bătrâna aşteaptă semnalul de începere.

Se aşteaptă unii pe alţii, de parcă secundele n-ar curge în acelaşi sens. Doar viteza e diferită. Tinerii vor mai avea ocazia să râdă în faţa unui televizor în care o bătrână nu-şi mai găseşte cuvintele, înlocuind-o poate cu ultimul meci de fotbal important, dar bătrâna? Ea se află înaintea ultimei ei reprezentaţii. Cu cât întârzie mai mult povestirea întâmplării, căutându-şi cuvintele, cu atât amână inevitabilul. Şi totuşi, n-are cum să-şi povestească moartea. Ea se trăieşte la timpul ei.

Între timp, doar şi-o imaginează.