Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Regizorul ar trebui să fie un proto-critic


Mihai Fulger, un interviu cu Alex. Leo Şerban

18.09.2008
Hotnews.ro, ianuarie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mihai Fulger: În urma unui sondaj iniţiat de Cinemagia, ai fost recent desemnat "criticul de film preferat" al cinefililor români, cumulând aproximativ un sfert din voturile exprimate pe site. Care este reţeta succesului pentru un critic de film român?
Alex. Leo Şerban: O, Doamne, cum sună: "reţeta succesului"... Să fim serioşi: doar noi - şi un grupuscul de fani, după posibilităţi - ne băgăm în seamă! Cineaştii nu ne strîng mîna decît atunci cînd îi lăudăm. Mă şi întreb cum de mai rezistă această "instituţie", critica - în general, nu doar cea de film -, cîtă vreme este văzută de mulţi drept un lux inutil (adică nici măcar ca un rău necesar).

Sondajul de pe Cinemagia are o valoare relativă: dacă, pe lîngă cinefilii puri & duri, ar fi fost întrebaţi şi oamenii de pe stradă nu "ce critic de film preferă", ci de care critic de film au auzit, sînt convins că Irina-Margareta Nistor ar fi cîştigat detaşat. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: apare foarte des pe sticlă. Prezenţa ei - în sondaj - nu m-a surprins (sînt dintre cei care consideră că un critic nu este doar cel care "scîrţa-scîrţa" pe hîrtie, ci oricine are o cultură cinematografică şi vorbeşte despre filme pe orice suport media), dar - în acest caz - m-aş fi aşteptat să o găsesc şi pe Ada Roseti, de pildă! Apoi, dacă este explicabil de ce lipseşte din sondaj Eugenia Vodă (care nu mai scrie despre filme decît de la Cannes), n-am înţeles de ce n-au fost incluse cîteva nume relativ "noi" cu o experienţă, deja, îndelungată şi verificată - cum ar fi Alexandra Olivotto sau Angelo Mitchievici. În fine, am fost întristat să constat că nume de autoritate în interiorul breslei (Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu sau Valerian Sava) au ieşit pe ultimele poziţii - probabil, din acelaşi motiv menţionat mai sus (faptul că nu apar pe sticlă)... Asta arată - cum spuneam - că totul e relativ.

Desigur, sînt flatat că am ieşit pe acea "primă poziţie" (uau!) şi le mulţumesc tuturor celor care m-au votat, dar văd în acest lucru mai curînd un fel de compromis între ideea "tradiţională" despre un critic (= cel care scrie cronici şi cărţi) şi aceea "postmodernă", în care nu mai contează ce eşti: apari la televizor, deci exişti. Sînt, aşadar, o struţocămilă: scriu cronici (şi cărţi), dar apar (numai eu ştiu cu cîtă parcimonie!) şi pe sticlă. Aşadar "reţeta" ar putea fi asta: nu refuza toate invitaţiile la televizor.

M.F.: Cum vezi relaţia ideală dintre un critic de film şi cineaştii cu care, vrând-nevrând, interacţionează în activitatea sa?
A.L.Ş: Relaţia ideală ar fi aceea în care criticul scrie exact ceea ce crede despre un film, iar cineastul tace şi ia notiţe... Nu-l consideră pe critic un "mare critic" dacă scrie de bine despre filmul său şi un "mare prost" dacă scrie de rău.

Fireşte, asta nu se întîmplă niciunde, pentru că un artist are un ego uriaş care "trebuie menajat" (mai ales dacă eşti amic cu el!). Acuza cea mai frecventă (şi mai stupidă) adusă unui critic este că "nu poate să facă ce face regizorul"; evident că nu - de aceea este critic, şi nu regizor! Dar, dacă un critic ştie cum se face un film şi, adeseori, vede mai bine ce nu funcţionează la el, un regizor ar trebui să ştie - el, primul, înaintea criticului! - acelaşi lucru despre filmul său. Să fie, deci, un fel de proto-critic. Şi să nu-i poarte pică respectivului critic atunci cînd acesta vede ceea ce el va fi văzut deja...

Aceasta este tot o situaţie ideală: în realitate, nu se-ntîmplă aşa (cu cîteva, nereprezentative, excepţii). Atunci cînd un cineast are încredere în gustul unui critic, "merge pe mîna lui" cum se spune, se întîmplă să-l cheme să-i vadă filmul înaintea tuturor. "Reţeta ideală", aici, ar fi următoarea: spune-i acelui regizor exact ceea ce crezi despre filmul său, fără a-l menaja. E mai bine să ţi-l faci duşman decît să-i fii un prieten fals. Dacă inteligenţa lui este mai mare decît orgoliul, te va chema şi a doua oară; dacă nu, n-ai nimic de pierdut.
De regulă, e mai bine să nu fii "cel mai bun prieten" al unui regizor: sînt mari şanse să-i devii cel mai prost critic.

M.F.: De câteva luni coordonezi, alături de Martin S. Martin, colecţia "Biblioteca de film" a Editurii Humanitas. Care este publicul-ţintă al acestei colecţii şi, în general, al cărţilor de cinema publicate în România?
A.L.Ş.: Evident, publicul cinefil. Cum colecţia nu-şi propune să publice "vieţi romanţate" ale unor actori sau regizori, ci lucrări de strictă specialitate, e de la sine înţeles că nu poate aspira să ajungă în mîinile cuiva pentru care cinema-ul se vede la televizor, iar Zanussi este o marcă de frigidere...

Asta nu înseamnă că se vor traduce numai cărţi teoretice sau "gramatici ale filmului". Pe lîngă unele eseuri fundamentale pentru înţelegerea celei de-a şaptea arte, colecţia va publica şi memorii-confesiuni, cărţi-interviuri sau "ghiduri" (la persoana I sau a III-a), singurul criteriu pentru publicare fiind notorietatea autorului şi/sau pertinenţa discursului. Ceea ce va distinge această colecţie de alte încercări - disparate - de aducere în faţa publicului a Cărţii de Cinema este coerenţa propunerilor, consistenţa lor şi dorinţa de a construi în durată. Dacă publicul cinefil se va dovedi şi un public cititor se va vedea după primele 5-6 titluri; deocamdată, volumele apărute (cartea de dialoguri cu Fellini şi confesiunile "piscicole" ale lui Lynch) sînt "de tatonare" a terenului. Feedback-ul este esenţial - mai ales într-o ţară în care nu există revistă de cinema, iar cărţile costă scump...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică


Spacer Spacer