În ce cred cei care nu cred?

Vineri, 5 septembrie 2003

Azi am citit în Adevărul despre un hoţ de maşini, care a trimis uneia dintre victime o scrisoare plină de remuşcări pentru că, pe lîngă casetofon, i-a mai furat şi actele. Drept care i le returnează recomandat şi este prins pe baza amprentelor lăsate pe scrisoare. Nu-mi vine în minte decît o replică dată de cardinalul Carlo Maria Martini lui Eco, într-un dialog epistolar despre (in)existenţa lui Dumenzeu: "De ce vrea omul să fie bun, cînd i-ar fi mult mai uşor să fie rău!" (e un citat aproximativ din volumul În ce cred cei care nu cred?).

De fapt, vorbesc prostii cînd spun că numai asta îmi vine în minte. Îmi apare în faţa ochilor o întreagă galerie de hoţi ciudaţi:

Unul ar fi Huştiuliuc, prostul satului nostru, care a spart magazinul cu un topor, direct prin peretele de lut, şi a furat doar două pachete de ţigări Carpaţi. A făcut vreo trei ani de pîrnaie.

Un altul ar fi un tip care a spart magazinul şi a furat, printre altele, o pereche de schiuri. A ieşit din magazin, a luat în spate lucrurile furate, şi-a pus schiurile în picioare şi a tăiat o pîrtie pînă în spatele casei sale. Nu mai ştiu cîţi ani a stat la răcoare.

Un alt hoţ profy, din satul bunicii mele de la Lungani, a spart magazinul sătesc, uitîndu-şi înăuntru adidaşii de care se descălţase pentru a nu face zgomot.

Mai în zilele noastre, un băieţaş de cartier i-a furat celularul unei prietene. După vreo două ceasuri, a răspuns la telefon şi i-a ţinut fetei o minipredică: "Sînteţi o domnişoară drăgută, da' cam aiurită! E frumos aşa?!".

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.