Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Somn sub semiluna roşie


Manu Anghelescu, Maria Balabas

20.10.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Între două văi, sub semiluna roşie, viermuiam somn.

Între două ceaiuri mate, două cafele, trei ţigări refuzate, un kilogram de lapte praf, fumul cabanierului păzitor de căsuţe îngheţate, panouri solare, creste izolate, petece de istorie personală şi previziuni abisale de burse mondiale, prizam pranayama, Ra, atomi, automatisme, paşi.

Vântul bătea, ceaţa mirosea, aşa cum miroase ea, apă, picături, vapori, muzică, secunde aduse împreună sub cine ştie ce impulsuri de nebuloase gri-răsfirate.

Nici urmă de vânt în sâmbăta asta ascetică. Un om de comunicare a fibrelor optice care te fac să vezi ceaţa în altă lumină, şi un broker speriat, vizionar soloist on a solo list al unei Maya contemporane, calcă peste culori, texturi, purici emigraţi, scoarţe prevestitoare de războaie, declasări de sensuri, apărându-se cu mantia magică a anonimatului organizat. Practic ei nu există acum pentru trăiri gen Insuportabila uşurătate a fiinţei. Greşim pe fronturi diferite, cădem indecent de pe creste alunecoase. Detalii la:
www.moralitatea.mortalitatea.tradarea.nebulozitatea/criza_financiara.com


Era întuneric şi, pentru că demult nu mai aveam ce să ne spunem, dormeam. Cu toţii, 11 câţi eram. Muţi; adunătură fără altă logică decât lăsarea întunericului, frigului, ceţii, înălţimii. Oameni trişti lipsiţi de scopul lor de zi - mersul. Ce să ne spunem mai mult de-atât? Sforăiam...

Se lăsase întunericul profetic, venise ceaţa apocalipsei de moment, răsărise luna râsului şi a uitării, şi pentru că aveam să ne transmitem totul fără să scoatem un cuvânt, am început dansul dragonului în pas de Tai Chi. O adunătură legată prin logica intuiţiei care salvează suflete şi bucură pieile albe care devin roşii de iubire. Scopul lor de-o zi se transformă într-un joc de-a Wall Street şi de-a cumpătarea. Ce să-şi mai spună? Dorm, visând incantaţii budiste şi vibraţii electronice.

De sus ne rodeau picăturile. Condens. De jos ne picurau şoarecii muşcături. Consens. De sus ne mângâiau culorile, de jos articulaţiile. Uzare. Compensare. Sens. Sex?

Noi dormeam plastic. Nu ne strângeam în braţe. 11 oameni împreună? Orgie securist-comunistă-literar-profană à la Kundera sau refugiu în plastic-saci, fibră, branduri. Strângeţi rândurile şi lăsaţi singurătatea de după potopul pietrelor şi al craiului indecent să vă mestece în linişte lipsa de sens. Mergeam vorbind singură, nu mă lasam întoarsă din drum, mă supunem însă, învinsă de hipnoza clorofilei. Mai în Glumă, mai în serios, căutam drumul către creastă.

Cu ochii închişi respiram. Era aer puţin sub cupola plină de roşu. Eram la adăpost şi nu mă coboram pe frânghii nesigure printr-o pădure psihanalitic-arhetipală-lipsitădefinal. Pe potecă nu mă aştepta decât dimineaţa fără apă.

Cu ochii arşi de soare, îmi treceau prin cap simplitatea existenţei, complexitatea fiinţei, îmi dădeau târcoale foamea, crema de faţă, săpunul bio, cafeaua cu lapte praf, ţigara de foi, pâinea de casă. Mă las uşor cumpărată. Adorm pe păşunea retezată. Mă trezesc ca să urc din nou, cobor ca să ajung înapoi. Dau de jeep-ul luat în leasing. De mâine stăm noi la coadă.

O parte se scaldă în ceaţă. Dincolo - pădurea se scarpină de culori ca un căţel de mulţi şi diverşi purici. Africani, asiatici, europeni, de bursă, de valori, de candori... Caracteristic de toamnă. Socială.

Primăvară de catifea, imigranţi cu avataruri, americani fără case, africani refugiaţi, europeni speriaţi, asiatici maşinizaţi, australieni indigenizaţi... Semnalele imploziei unui capitalism exuberant. Aş vrea să se scrie istoria fără mine.

Ne urmam însetaţi drumul. Sus-jos-horn-cade piatra-nu e piatra-cade piciorul-lasă capra. Soare şi vânt şi fâşie de realitate tăiată brusc şi vălurit în două.

Ne urmăm cu calm calea. Ne întoarcem privirea către creste ca şi cum ne-am fi privit ultimul an în oglindă. Am fost noi atât de sus pe culme? Culmea... Soarele de pe retină îmi aminteşte de E-mailul de acasă şi de opţiunile lui de a genera mesaje automate pentru cei făcuţi fâşii. Gata cu teatrul. Urmează viaţa în real time.

Dincolo de răsărit era ziua lungă. Fără apă. Fără adunări ne-mistice în roşii rotonde scobite în plastice. Pas după pas respiram plictisul şi frumosul natural.

Dincolo de pădure urmează serpentinele şi călăuzele de pe trotuar. Ca să evit la vaca loca din satul care îşi reduce seara la tăcere, îmi dau seama că today it's raining in paradise. Din groapă în groapă, schimb viteza ca să admir Civilizaţia la Apus de Tranzacţie.

... La puterea viermelui care-şi ascunde propria lipsă de existenţă în vraja viermuirii nelămurit neterminate...

Cu ultimele puteri, îmi iau ochii de la soare, îmi accept insolaţia şi mă apuc de făcut recenzii dramatice. Mâine ne continuăm viermuiala spiralată, glazurată, uşor digerabilă. Enjoy Thievery Corporation.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Oz
    ARUAL [membru], 24.10.2008, 00:20

    Cu GLUMA lui KUNDERA de glumă nu-i, că şi ceho-francezul fu sec-oui ...
    În fine, text hai-hui, bun de pus în rucsacul oricui are chef de un cui care să-i zgândăre ...lesa.

Spacer Spacer