Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fotografie  Sageata  Atelier foto

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Drumuri


Ilinca Bernea

20.10.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În actul meditaţiei şi al creaţiei suntem prinşi într-un joc de oglinzi: lumea se reflectă în apele fiinţei proprii, se impregnează de substanţa lor şi este reiterată, prin expresie, într-o formă lizibilă care reflectă apoi simbioza dintre ele.

De data aceasta am încercat să compun un poem, nu din cuvinte ci din imagini. Elementele care îl alcătuiesc sunt aceleaşi ca şi cele care populează versurile mele: drumuri, vânt, ceaţă, chipuri omeneşti, umbre, melancolie, frig, case, copaci, foc, apă, aer, pământ, muzică. Am vrut să construiesc un puzzle de sensuri şi metafore folosindu-mă de un limbaj pur vizual: am căutat lirismul în imagini care se dezvăluie retinei şi le-am asimilat viziunii unor peisaje interioare... Poemele mele vizuale nu sunt imortalizări ale realităţii înconjurătoare ci întrupări ale unor trăiri şi reflecţii. Componentele imagistice de care m-am servit, extrase din universul accesibil privirii, joacă acelaşi rol ca acela al cuvintelor într-o construcţie literară, sunt pură morfologie a expresiei. Fotografiile mele sunt ipostazieri ale unor experienţe interioare, sunt o formă de meditaţie lirică, sunt interpretări şi nu descrieri ale unor frânturi de lume, extrase din mediul contingent.

Am intitulat selecţia de fotograme Drumuri. Încerc să vorbesc în imagini despre o călătorie prin spaţii interioare, fantasmatice. Chiar şi portretele sunt decupate în lumina reveriilor proprii: sunt chipuri ale unor oameni care îmi sunt apropiaţi şi dragi pe care le dezvălui în cheia a ceea ce mă leagă de ei. Încerc să redau conturul amprentei pe care contagiunea cu ei a lăsat-o în mine.

Fără a ceda complet tentaţiei de a oferi o cheie de lectură a imaginilor vor schiţa totuşi câteva sugestii vagi:

Oraşul e atât de poluat că noaptea nu se mai văd stelele. Când eram mică încă se vedeau. Exista pe atunci în biblioteca tatălui meu o carte groasă numită Un copil numără stelele care îmi stârnea fantezia. L-am întrebat adeseori despre ce era vorba în carte şi mi-a spus de fiecare dată să am răbdare să o citesc când mă fac mare ca să o pot înţelege. Când am ajuns adolescentă cartea dispăruse din locul ştiut de mine din bibliotecă. Nici până azi n-am apucat să citesc. Dar ori de câte ori mă gândesc că e posibil ca undeva, în lume, un copil să numere stelele retrăiesc starea de fascinaţie din copilărie.

***
Melancolia e cântecul de lebădă al vieţii netrăite... e freamătul neîmplinirilor care ne hărţuiesc singurătatea, e chemarea obsedantă a unei sirene, răsuflarea unei absenţe care ne invadează fiinţa. E expresia unei voinţe încăpăţânate de a nu ne despărţi de trecut, de a nu abandona neantului nici măcar memoria nefericirii şi zădărniciei; melancolia e dorul de tot ceea ce am fost şi am trăit vreodată, e un recviem al formelor care se sting...

***
Visul nu e nicidecum opusul realităţii sau o deviere de la ea, ci modul cel mai simplu de a ajunge în miezul ei.

***
A iubi înseamnă a realiza frumuseţea celuilalt...

***
Dacă aş putea să arunc din memorie toate acele amintiri în care nu regăsesc decât derută, durere, lehamite sau angoasă, să le ard ca pe nişte gunoaie şi să-mi reformulez viaţa înşiruind doar momentele magice, a căror radiaţie mă ajută să merg mai departe şi mă călăuzeşte prin beznele viitorului. O noapte de august în care R. m-a luat de mână, o seară de ianuarie în care am hoinărit pe străzi cu G., dimineţile de iarnă când mamaia făcea focul în sobă, surâsul mamei mele care s-a stins odată cu copilăria mea, dialogurile din adolescenţă cu B. sunt lucruri care fac parte din mine, au devenit o epidermă a sufletului.


***
Răscruci care se bifurcă în sute de drumuri din care se formează alte răscruci...

Alegeri primejdioase, alegeri grave, sfâşietoare sau paşnice, alegeri senine, fascinante, îmbietoare sau reversibile.

Imposibilitatea de a alege.

Poate că există doar un singur drum pe care merg dintotdeauna cu pas grăbit sau târâş, stând dreaptă uneori şi călcând apăsat sau şovăitoare, împiedicată, speriată, lovindu-mă de bolovani, zdrelindu-mi carnea în mărăcini şi buruieni.

Un singur drum pe care mă întâlnesc cu alţi pelerini ale căror chipuri le cunosc demult, le voi mai revedea...

Unii merg în aceeaşi direcţie cu mine, alţii în sens opus.

Oricum ne vom mai întâlni pentru că ne aflăm mereu pe buza unui cerc perfect.

Nu pot şi nu încerc să explic.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer