Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Clavecinul bine temperat (scrisori pentru Cristina)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

19. Sânge rău


Cornel Mihai Ungureanu

08.09.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
24 noiembrie 2000
Nu ştiu dacă oamenii au sentimente sau, mai degrabă, sentimentele au oameni. Uneori văd sentimente care mă privesc de sub măşti umane. Alteori văd un barman care, în spatele barului, mestecă gumă.

Aş porni să caut ruinele unui cuvânt vechi. apoi ale altuia. aş rătăci aşa până când aş strânge destule ruine de cuvinte pe care să le reconstitui. Aş scrie cu ele o carte de dragoste.

Când îi curgea sânge din nas (se întâmpla destul de des), bunica mea nu încerca să-l oprească. Dimpotrivă, îl lăsa să picure, uneori într-un lighean, alteori pe pământul din curte. Spunea ea că acela era sânge rău. Cumva asemănător voi încerca să las să picure din mine gândurile rele, obiceiurile şi obişnuinţele, lenea, neîncrederea în mine şi celelalte, până când voi rămâne atât de curat în cuget încât mă voi iubi.

Cum sting lumina, tainele încep să iasă. Foşnesc prin hârtiile mele împrăştiate, ca la ele acasă.

Uneori, din străfundurile, din cotloanele minţii, un gând la Nadia. Când indiferent, când dureros. Într-o barcă, pe lacul din parc, un bărbat şi un băiat. Pe mal eu şi Nadia. Băiatul vâslea. Bărbatul, probabil beat, cânta o romanţă.

Nadia îi scrisese Maruşkăi despre noi, că nu mai suntem împreună, înainte ca eu să ştiu. S-a înroşit puternic când i-am zis.

E reconfortant să ştii că există cineva mereu acolo, undeva, gata să te asculte, cu înţelegere, cu afecţiune. Dar în ciuda aparenţelor, nu există două ceasuri care bat la fel.

Cu ochelarii de soare la ochi (asta îmi aminteşte şi de Maruşka, într-o cantină studenţească din Cluj comandând ochelari în loc de ochiuri) Corina vede cum dintr-o vitrină îi zâmbeşte un tip. Se gândeşte că e vreun cunoscut şi îi răspunde şi ea cu un zâmbet graţios. După câţiva paşi îi vine ideea că prea a trecut indiferentă, cine ştie cine o fi fost, să nu creadă că nu l-a băgat în seamă. Se întoarce. Un poster cartonat cu Gică Hagi în mărime naturală era zâmbitorul.

La chioşcul de ziare:
- Aveţi Orizont?
- N-am avut niciodată.

Prea multe citate în scrisorile mele. autoironic, mă gândesc la rândurile unui oarecare domn, mecanic de locomotivă, aflat la un moment dat în corespondenţă cu cineva din familia mea. "Pascal spunea: (...). Eminescu spunea: (...). Eu spun: (...)" zicea el şi la spusele lui pune un binecunoscut citat din Shakespeare.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer