Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cuvinte pentru înecaţi

Nastasia Filippovna, în tanga şi fără sutien


Alina Andrei

26.10.2008
Idei în Dialog, august 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Într-o iarnă îndepărtată de care nu-mi mai amintesc aproape nimic, decât că-mi crăpau urechile de ger sub o groasă căciulă de lână, am cumpărat o fotografie-carte poştală, dintr-o prăvălie cu vechituri. Prăvălie cu iz de scorţişoară mi-ar fi plăcut să fie, ca cea a lui Bruno Schulz, dar nici vorbă, părea mai degrabă o încăpere unde stăpânii casei strânseseră toate lucrurile ponosite pe care nu se îndurau încă să le arunce la gunoi. Cartonul de un alb negru îngălbenit îmi arată şi azi o plajă nesfârşită cu domni şi doamne ce mai mult ca sigur îşi dorm somnul de veci, dacă nu cumva sunt foarte în vârstă, având în jur de 135 -150 de ani, ceea ce e prea puţin probabil. Costume sobre, bastoane, rochii lungi, fluturânde, pălării cu flori şi eşarfe, două corturi mici de pânză vărgată cu dungi pe care le ghicesc a fi albastre. Câţiva se pregăteau să părăsească plaja - poate că se lăsase frigul sau sosise ora mesei. Copiii se jucau ghemuiţi în nisip, bărbaţii vorbeau gesticulând cu bastoanele, şi-un grup mic se lăsa pozat undeva departe, de-ţi poţi doar închipui cum arătau la chip. Două tinere băgaseră de seamă prezenţa fotografului. Îi zâmbeau din mers. Ieşind din prăvălie, în zăpadă, sub un felinar chior, m-am apucat să număr oamenii din fotografie. Sunt cel puţin 63 de suflete acolo. Spun cel puţin pentru că la fiecare numărătoare îmi ieşea unul în plus sau îmi scăpau vreo doi. Şi acum mi-e teamă că am trecut pe cineva cu vederea, o siluetă microscopică ce se plimbă în zare sau vreun copil ceva mai mare decât două furnici puse una peste alta. Nu-i cine ştie ce de grozavă fotografia - simplu instantaneu, făcut probabil într-o duminică după-amiaza, pe o plajă din Cayeux, Franţa. Ştiu pentru că scrie pe cartea poştală, altfel n-aş fi ghicit. A fost trimisă la adresa Petit chateau, 4 Avenne M...(nu înţeleg scrisul), cu mesajul "Mille baisers a tous". Peniţă subţire, cerneală neagră. Mi-ar fi plăcut ca un Proust să-mi spună la ureche câte ceva despre fiecare om din fotografie. Desigur, în lipsă de altceva mai bun mi-am născocit singură. Unul era spiţer - îşi otrăvise nevasta pe care o îngropase chiar pe plajă. O vizita în fiecare duminică. Altul - profesor de pian (bâlbâit şi timid, mereu suferind de guturai), o damă era vânzătoare de mătăsuri (în magazinul Paradisul femeilor, din Zola), tânăra care zâmbea către fotograf avea să moară de ftizie, alta tocmai îşi pierduse brăţara pe ţărm, colo mai la stânga e o soţie de husar, şi tot aşa, până când poveştile personajelor se încâlceau între ele de nu-mi mai aminteam cine ce era şi ce rost îi găsisem. Mă întreb cum a ajuns cartea poştală în Braşov.

În ochii unor adolescenţi persiflanţi, duduile care mergeau la mare înainte de marile războaie, şi se lăsau fotografiate în costume lălâi, până la genunchi, sunt mai mult decât demodate. Par de-a dreptul caraghioase. Adică să stai pe plajă în izmene colorate, dantele leoarcă şi pânzeturi lăbărţate pe şolduri, ghete cu ciorapi ajuraţi plus bonete cu funde - poftim, comicării nemaiîntâlnite în zilele noastre nici măcar la babete. Un domn cu părul alb îmi povestea că în prima juneţe se îndrăgostea în fiecare săptămână de o altă femeie. Nici măcar una nu era din carne şi oase, amorezându-se de contesele lui Proust, de damele lui Mauppasant, Balzac şi Anatole France, din când în când nutrind sentimente romanţioase şi faţă de doamnele lui Henry James şi Turgheniev. Acestora din urmă nu îndrăznea decât să le toarne o ceaşcă de ceai şi să le sărute mâna, vai, doar în vis, desigur, pe când cu femeiuştile lui Mauppasant se destrăbăla de-a dreptul pupându-le pe gât, urechi, gură şi bărbie. Prima ceartă serioasă ca "între bărbaţi" a avut-o cu colegul de bancă. Într-o pauză, acesta îi mărturisise ce anume şi în ce fel le-ar fi făcut el Gruşenkăi şi Nastasiei Filippovna; constatând că sunt rivali, ca şi cum s-ar fi întâlnit la o oră nepotrivită în budoarul doamnelor lui Dostoievski, au făcut schimb de pumni până la învineţirea ochilor. De bună seamă că şi-ar fi dorit să se dueleze, însă ghena de gunoi din spatele şcolii, locul cel mai ferit, nu te ducea cu gândul la astfel de eroisme, în plus le lipseau şi pistoalele. Nu mai ştia cine a câştigat bătaia (trecuseră veacuri de atunci), însă îşi aminteşte perfect că în sinea lui nu şi-o dorea deloc pe Gruşenka, i-ar fi cedat-o cu toată inima rivalului, considerând că nu era destul de distinsă. La o oră de matematică şi-o imaginase lungită pe catedră, cu braţele goale încolăcite la ceafă, aşa cum văzuse în picturi celebre, dar pentru că îi făcuse cu ochiul îl dezamăgise teribil - o stricată, ce mai, aşa credea. A început să se lecuiască aproape de tot de amorurile livreşti când a văzut primele fotografii de epocă cu doamne în costume de baie, pe plajă. Dezamăgire totală. Nu aveau iz de mister. Îi venea să le îmbrace pe toate, ascunzându-le după un paravan, să le acopere din cap până în picioare, doar să nu le mai vadă în izmenele şi fustele scurte ce scoteau la iveală glezne groase şi şolduri lăbărţate. Dezbrăcate, îi aminteau de precupeţele din piaţa de unde cumpăra maică-sa cartofi şi leuştean. Găsea că privirile lor nu aduceau deloc cu cele ale eroinelor de care se îndrăgostea mereu. I se părea că mai toate aveau ochii neruşinaţi, şireţi, şi nu pricepea de ce se buluceau în grup să se fotografieze în costumele acelea caraghioase şi cum de nu le oprea nimeni să se facă de râs. La început a crezut că erau dame ordinare, apoi şi-a dat seama că n-ar fi fost posibil ca toate plajele din Anglia, Franţa şi America să fie năpădite numai de dansatoare de cabaret şi lenjerese, aşa cum i se părea lui că vedea în fotografii. Cel mai mult l-a intrigat un instantaneu din anul 1923, în care se vedea un poliţist în civil care măsura cu centimetrul lungimea costumelor de baie ale femeilor. Individul atingea piciorul durduliu al unei dame care se pare că avea izmenele cu jumătate de deget mai scurt decât admiteau buna cuviinţă şi normele orăşeneşti din SUA. În altă fotografie, un alt poliţai conducea două doamne cu zulufi spre cabinele unde se schimbau hainele. La fel, nu erau destul de acoperite, şi domnul care îmi povestise era de acord cu legiuitorii vremii, fiind de părere că acele individe ar fi trebuit să fie cât mai învelite, chiar şi în saci. Dacă le-ar fi văzut în rochii lungi până la podea, cu mănuşi, evantaie şi perle, aşezate cum se cuvine în fotoliul unui salon sau la pian, le-ar fi îndrăgit pe loc. Şi pe ţărm s-ar fi amorezat de ele, dar numai zărite sub umbrele de soare şi bine strânse în corset. Le-ar fi adorat în tăcere, fiind prea timid să le facă curte în văzul lumii, pe promenadă. Ar fi vrut să le audă înghiţindu-şi suspinele, mai mult de atât nu, orice privire îndrăzneaţă din partea lor l-ar fi jignit şi pe loc le-ar fi considerat femei pierdute, nedemne de sentimentele lui alese, mai ales că din romane nu învăţase pe de-a întregul ce ar fi trebuit să facă în situaţiile pasionale. Se temea că va fi ridicol dacă îşi va da pe faţă sentimentele. Pe când credea toate aceste lucruri era tare nedumirit în privinţa venirii copiilor pe lume, deşi se informase de la alţi băieţi ce anume se petrecuse în dormitorul părinţilor cu nouă luni înainte ca maică-sa să-i aducă de la maternitate un frăţior, dar astfel de chestiuni îl îngreţoşau. Dacă ar fi putut, s-ar fi făcut popă catolic, dar într-o vară şi-a schimbat părerea din cauza unei colege cu cozile lungi până la brâu. Anul trecut, când nepotu-su l-a întrebat de-a dreptul oare cum ar fi arătat Nastasia Filippovna în zilele noastre, în tanga şi fără sutien, pe plajă la Eforie Nord, i-a tras una peste ceafă.

Undeva (cine mai ştie unde) Maupassant spunea că prea puţine dame reuşeau să treacă "examenul băii", şi că doar pe plajă, vara, bărbaţii puteau să le privească critic, de la pulpe până la bărbie, alegându-le apoi ca pe nişte fleici de vită din măcelărie, pe cei neruşinaţi interesându-i doar "calitatea cărnii". Pe un site cu fotografii de epocă, comentariile cu privire la pozele făcute în timpul concursurilor de frumuseţe de după primul război mondial, sunt legate de avantajele costumelor de baie din zilele noastre, care dezvăluie tot şi n-acoperă nimic, dar şi de cărnurile în exces ale domnişoarelor din trecut. Adevărate pasiuni a stârnit Ruth Malcomson, care avea 18 ani în 1924, când a cucerit titlul de Miss Philadelphia. Firavă, cu cârlionţi lungi şi chip de actriţă în filmele mute, ceva mai târziu avea să fie încoronată drept Miss America. În fotografia făcută după concurs, e în costum de baie, simplu, lung până la jumătatea pulpelor, are o cupă argintie şi-un fel de scoică uriaşă, la fel de sclipitoare. Dacă e să mă gândesc la fotografiile din zilele noastre, cu plajele din America, Marea Britanie şi Ucraina, îmi vin automat în minte cele ale lui Martin Parr. Stridente, cu trupuri mari în costume strâmte, corpuri ridate în poziţii caraghioase, chelii, şunci şi burţi revărsate, Cola, plastic, mult plastic. Batjocoritoare şi prea realiste, spun unii, ludice şi ironice, sunt de părere alţii. Într-un documentar, Constantine Manos de la Agenţia Magnum povesteşte cum a fotografiat un puşti pe-o plajă din Florida, în urmă cu câţiva ani. Copilul se uita la mare, cu spatele către aparat, şi-un soi de pelican negru stătea lângă el, pe balustrada albă de lemn. Fotograful se apropiase încetişor, să nu-i sperie, ba chiar şi-a ţinut şi respiraţia în timp ce declanşa. Cum totul pica minunat în cadru - compoziţia, lumina şi-un singur val ce încreţea marea liniştită - îi era teamă să nu strice totul printr-un zgomot imprudent. Mi-a rămas în memorie de când am văzut-o prima oară, deşi prefer alte fotografii de-ale lui.

În ţara noastră mulţi fotografi dispreţuiesc realismul. Aşa, bunăoară, în ruptul capului n-ar reda întocmai un pescar ştirb cu barca jerpelită plină de guvizi, nu, subiectul nu e considerat destul de artistic. Respectivul e pozat la răsărit, pentru a se vedea doar o siluetă romantică pe luciul roşiatic al mării. Un alt exemplu frecvent întâlnit: cuplul de îndrăgostiţi care se plimbă pe faleză întocmai cum se cuvine. Adică tinerii sunt înlănţuiţi sau se sărută, inevitabil ea are un picior graţios înălţat în aer. Totul compus la milimetru, bine prelucrat pe calculator şi viu colorat, cât să le vină turiştilor să cumpere cartea poştală de la tarabele cu suveniruri sau cât să fie atârnate în fotocluburi, la expoziţii. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Fotografii mai sensibili de felul lor se dedulcesc cu pescăruşi şi ciori, păsări care n-au voie să zboare de capul lor pe cer. Cu ajutorul Photoshop-uului sunt "convinse" să plutească artistic pe unde vrea fotograful, ca nu cumva zburătoarele să strice compoziţia cu pescar, guvizi sau îndrăgostiţi. Nu e vina păsărilor că n-au auzit de treimea de aur şi linia orizontului, dar stă în puterea fotografului de fotoclub să le corecteze abaterile. Şi dacă lipsesc cu desăvârşire în ziua în care acesta a ieşit la pozat, nu-i o tragedie. Pescăruşii din alte fotografii mai vechi sunt mutaţi în poza cea nouă, prin câteva comenzi banale în Photoshop. Aceste fotografii au de obicei titluri adânci, metafizice, în cel mai rău caz doar poetice. La vederea lor prietenii mei se înverzesc, se jură că dau în diabet şi brusc simt nevoia să iasă la aer, dar ce să-i faci, nu ştiu să aprecieze sufletele sensibile. Câteva exemple concludente de titluri: Regăsirea sinelui, Cochetând cu soarele, Răsăritul vieţii (sau Apusul vieţii, atunci când în poză este o bătrână surprinsă pe înserat privind lung în zare) , Valurile efemere ale tinereţii, Mai am un singur dor, Iubire şi suflet, şi alte asemenea. Poate că în timp ce era pozat pescarul îşi înjura guvizii de mamă şi de tată, e posibil să-i fi cerut fotografului bani de-o vodcă sau se scărpina în cap, dar nu contează, fotografia e expusă în galerie sub titlul de Regăsirea sinelui.

Portretele unor culegătoare de bureţi din Japonia (anii '50), seamănă leit cu cele din Tumultul valurilor, de Yukio Mishima, sau mai bine spus, cu chipurile pe care mi le imaginasem atunci când am citit cartea. Nu ştiu dacă scriitorul a văzut fotografiile făcute de Iwase Yoshiyuki. Poate că nu, oricum, femeile acelea vânjoase, despuiate dar cuviincioase şi fără de haine, mai mereu gata de a se scufunda în mare, în capul meu sunt desprinse din cartea lui Mishima. Yoshiyuki s-a născut în 1904, la sfârşitul anilor '20 a primit primul său aparat de fotografiat (un Kodak) şi-a murit în 2001, la vârsta de 91 de ani. Cifre care nu mi-ar fi spus nimic şi nici n-ar fi contat dacă nu i-aş fi văzut fotografiile. Cele mai cunoscute sunt pozele documentare, simple, lipsite de ifose, cu scufundătoarele şi pescarii de pe ţărm, precum şi nudurile feminine, şi acestea făcute tot lângă mare. Scufundătoarele lui cu sânii goi la vedere, acoperiţi doar de sare şi nisip, par tot timpul să chicotească de parcă le-ar fi surprins bârfindu-şi bărbaţii, pescarii aflaţi în bărcile din larg, sau târguind chimonouri şi poşete chiar acolo pe plajă, aşa cum le-a descris Mishima. Nudurile artistice sunt în schimb îndelung gândite, femeile par înţepenite în poziţii contorsionate, ca nişte statui pe soclu, îmi dau senzaţia că fotograful le-a aşezat cu mâna lui la locul potrivit, în felul pe care şi-l dorea, şi da, îmi mai trece prin minte că înainte de a-şi duce modelele pe faleză a vizitat o expoziţie de sculptură.

Scriitorul şi fotograful Kobo Abe şi-a trimis personajul masculin din Femeia nisipurilor într-un sat straniu, cu casele îngropate între dune. Bărbatul ţinut captiv de văduvă într-o asemenea groapă fragilă, în orice clipă gata să se surpe peste ei, în final de bună voie rămâne să se lupte cu milioanele de grăunţe minuscule, aspre, care-i intrau în gură, apă şi mâncare, îi zgâriau neîncetat pielea şi mai ales îl împiedicau să evadeze. Romanul începe zicându-seîntr-o zi de vară, august parcă, a dispărut un om. Plecase în concediu, la mare, şi de atunci nu s-a mai auzit nimic de el. Se ştia că bărbatul e pasionat de insecte (purta după el o plasă, ace şi cutii), i se cunoştea soţia rămasă acasă, dar nu şi staţia de tren unde a coborât şi motivele dispariţiei. Prin urmare a dispărut, nimeni nu ştia unde şi de ce, iar după şapte ani, aşa cum prevedea Codul Civil, a fost declarat mort. Cu mult înainte de a citi romanul mi-am imaginat o serie de fotografii pe care ar fi trebuit să le fac cu prima ocazie, moment care s-a amânat la nesfârşit. Imagini cu diferiţi papuci părăsiţi pe o plajă pustie, lângă valuri. Pantofi butucănoşi, sandale cu toc, saboţi, bocanci şi papuci de pâslă, ghete şi cizme, mă rog, încălţăminte de toate felurile posibile. Atât. Ar fi trebui să sugereze că mai mulţi necunoscuţi s-au descălţat înainte de a intra îmbrăcaţi în mare, pentru a înota până în larg şi a nu se mai întoarce. Din câte îmi amintesc în Femeia nisipurilor nimeni n-a făcut aşa ceva, însă citind romanul m-am gândit că decât să se chinuie la nesfârşit cu nisipul, cu primejdia îngropării de vii, mai bine ar fi plecat (aşa cum au şi făcut câţiva săteni) sau ar fi intrat în "marea de un galben murdar". În final şi cerul era la fel.

Din Portretele japoneze ale lui Donald Richie îmi amintesc tot nişte gropi în nisip, însă mult mai mici, cât nişte cuiburi de păsări marine, din acelea cu aripile mari, în care americanul văzuse trupurile adormite ale băieţilor din satul de pescari. Câte unul în fiecare "cuib" de nisip, ghemuit cu genunchii la gură. Când a răsărit soarele, copiii s-au trezit şi s-au închinat la valuri, aşa părea, însă de fapt îşi salutau rudele înecate. Nu mai ştiu ce sărbătoare era, în orice caz semăna cu Paştele Blajinilor de la noi - morţii se întorceau din mare pe plajă, printre cei vii, mâncau şi petreceau în sat, după invitaţia făcută de băieţi. Asta se întâmpla imediat după război, nu ştiu dacă încă se mai păstrează tradiţia.

Altă fotografie care mi-a plăcut: A Jumping Boy, de Stanko Abadžic. Doi băieţi ghemuiţi de-o parte şi de alta ce ţin un băţ lung, drept pe orizontală, peste care a fost surprins, sărind, un al treilea. Plajă cu pietre multe şi mărunte, marea doar se ghiceşte undeva în zare, departe de băieţii ce se jucau. Sunt îmbrăcaţi în maieuri albe, pantaloni scurţi, au membrele subţiri, ghemuite sau încordate în aer. Dacă mai trăiesc, acum trebuie să fie tare bătrâni, pensionari cu reumatism, gută şi alte belele. În altă fotografie de-a lui Abadžic, un băiat se dă cu trotineta pe plajă, prin apa mării.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Prea frumoasa poveste a domnului Măgar, carte semnată Alina Andrei.

blogul Alinei Andrei

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Singura veveriţă siberiană pe care o cunosc stă la bloc (5.0/5 - 27 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Poemul perfect de iubire pentru tine, doar pentru tine (4.8/5 - 17 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Patti Smith şi Robert Mapplethorpe în bucătăria lor (coioasă, cum ar spune un cunoscut de-al meu) (4.7/5 - 13 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Am vrut să fotografiez: Un om plin de păsări (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La mine în cartier: Apollinaire şi Marie Laurencin (4.9/5 - 7 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer