Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ali


Simona Cratel

01.11.2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Viaţa de imigrant e complicată, mai ales dacă te muţi într-o ţară a cărei limbă nu o cunoşti. Procesul de învăţare şi adaptare e lung şi dureros, dar mai ales frustrant. Retrospectiv vorbind, trebuie să fii nebun să ai curajul ăsta.

Cursurile, scumpe şi enervante, cu progrese lente. Dacă ai ghinionul să ai arabi şi chinezi în grupă, sau ruşi, ăla eşti. Limbile lor sunt prea diferite ca să prindă uşor germana, şi stai şi te enervezi în van. Cinci sute de euro pe lună, şi pur şi simplu nu merită. Stai după toţi să repete aceleaşi lucruri simple pe care ar fi trebuit să le priceapă din prima. Şi ca să nu înjuri, începi sa râzi, să faci mişto.

Chinezoaica, al cărei nume nu ştiu să-l scriu, mi-a zis că se chinuie să înveţe engleza de opt ani. Pentru opt ani de efort, engleza ei e mizerabilă. Dar a venit aici, încercându-şi norocul cu o limbă de şapte mii de ori mai grea, limba germană, pe lângă care engleza e floare la ureche. Când mă uit la ea, văd că nu înţelege nimic în jur, că e neajutorată şi mai ales foarte singură.

Poveştile personale ale fiecăruia din noi, care ar explica motivele din cauza cărora ne aflăm aici, şi am fost forţaţi la apropierea asta nedorită, rămân necunoscute. De exemplu, lângă mine, în dreapta, atingându-mă mereu cu cotul când scrie cu rapiditate, ca să apuce să scrie şi fonetic în limba ei sub fiecare cuvânt nou, stă Parvaneh, o femeie din Iran. Este profesoară la o şcoală de fete în ţara ei, iar motivul pentru care face acum cursul acesta de germană îmi scapă cu desăvârşire. Şi orice argumente mi-ar aduce, e inutil.

În stânga mea stă Ali. Nevasta lui lucrează în Munchen pentru Siemens. Dar el nu locuieşte în Germania, presupun că e o formă de căsătorie modernă pe care n-o înţeleg eu. El a venit din Turcia special ca să facă acest curs de trei luni cu acordul firmei la care lucrează in Ankara ca inginer, dar nu-şi prea dă interesul. Fiul lui de trei ani merge la o grădiniţă din centru. La plecare, o să-l ia înapoi cu el.

"Ştii...", îmi spune în engleză, "... am decis să vizitez Bucureştiul."

Vestea mă izbeşte neplăcut. Îmi cunosc în întregime vina. Ni s-a dat cu câteva zile în urmă temă să facem o compunere fiecare despre ţara lui, şi m-a luat valul patriotismului, aşa că am delirat pe câteva pagini despre micul Paris, şi cum Casa Poporului e a doua clădire din lume ca mărime, iar Palatul Regal este o clădire neoclasică, sau despre Cişmigiu vrute şi nevrute, Marea Neagră cu plaje grozave, hoteluri, viaţă de noapte, ţinte turistice, castel, mânăstirile din Moldova, munţii noştri minunaţi, peisajul sălbatic şi neatins - asta în timp ce mă gândeam la scandalurile cu defrişările ilegale. Am scris chiar şi despre Delta Dunării.

Dar nu mi-l pot imagina pe bietul om blocat în traficul din Bucureşti, înconjurat de escroci care o să încerce să-l fraierească, fără aproape nimic de văzut. Deşi n-am auzit lucruri prea bune nici despre Turcia.

"Ali...", zic încurcată, "...eu iubesc Bucureştiul pentru că m-am născut acolo, dar ca turist, n-ai ce face acolo, sincer."

Mă priveşte fără să înţeleagă.

Nouă, emigranţilor, ne place foarte tare să vorbim despre locurile de unde venim, locuri atât de frumoase, "unde am trăit în mijlocul acelor oameni minunaţi, care dau atât de mult în schimbul a atât de puţin", cum a scris sud-africanca albă în compunerea ei, dar pe care, ca să vezi, le-am părăsit aproape cu toţii în fugă, şi am suportat luni de izolare prin hoteluri enervante, schimbarea radicală de la soare la ploaie, consolându-ne că măcar totul este verde în permanenţă dacă tot plouă mereu, şi am suportat nervozitatea casierelor din supermarketuri care nu ştiu engleza, şi izolarea, şi lipsa de prieteni, am luat totul de la început, conştienţi că s-ar putea să nu ne mai reuşească a doua oară, şi că s-ar putea ca sentimentul de inadecvare să persiste pentru totdeauna.

Eu şi cu Ali vorbim încet, întorşi unul spre celălalt la masa de studiu din încăperea înghesuită, cu planşe pe pereţi şi o tablă mare pe care doamna Dolores Schaaf, trecută de prima tinereţe, a scris nervoasă şi indignată că merge atât de prost: Geben Sie mir bitte drei kilo Kartoffeln. Da-ţi-mi, vă rog, trei kilograme de cartofi.

"Oh", insistă el, căci, pentru Dumnezeu, tocmai citisem o minunată compunere despre minunata mea ţară. "De ce să nu mă duc?!"
"Nu întreba de ce, doar nu te du."
"Oooh. Poate o să merg atunci în Africa de Sud.", propune neîncrezător.
"Africa de Sud, grozav!", spun.

Tipa asta albă din Africa de Sud, a venit cu multe pliante, reviste, şi a stârnit multe valuri, care nu s-au stins nici în momentul de faţă. Cu toţii am fost impresionaţi şi am pus tone de întrebări.

"Mănâncă", mă îndeamnă Ali când vede că stau cu batonul de cereale în mână. "Nu e nici o problemă."

El este musulman, şi musulmanii postesc în acest moment al anului. Se cheamă Ramadan. Luna sfântă, introspecţie spirituală, şi-aşa mai departe. Ali mi-a vorbit despre asta, pasionat şi calm, crezând în ceea ce spune.

Înainte de a desface ambalajul, întreb:
"La ce bun să posteşti?"
"Dumnezeu ne cere sa postim. De exemplu, facem asta ca să înţelegem ce simt oamenii săraci cărora le lipsesc lucrurile elementare."
"Mai bine Dumnezeu nu i-ar face aşa săraci", zic.

Sarcasmul meu nu-l indignează absolut deloc.
"Alcool ai voie?"
"Nu. Niciodată."
"Rahat, n-aş putea sa trăiesc fără alcool. Îmi place să-mi pierd controlul asupra mea, îmi place senzaţia aia de euforie."

Se apleacă uşor spre mine, şi-mi şopteşte:
"Eu pot face asta fără să beau! Pot simţi exact asta stând doar aşa, cu ochii deschişi, perfect treaz."

Îl cred. Pare îndeajuns de euforic şi fără control. Ochii lui sunt apoşi, duşi, cu o licărire ciudată în ei. Are ochii albastru-turcoaz. Albastru turcesc.

Apoi se apucă să-mi povestească ceva confuz, cum a cunoscut-o pe soţia sa la facultate, lucru care are legătură cu nişte porumbei.
"Get to the point, Ali...", îi zic pierzându-mi răbdarea, "...get to the point!"

Iar Ali se ridică şi iese pe uşă. Fără nicio explicaţie.

Rămân descumpănită, flămândă pe deasupra, neştiind ce să fac. Să alerg după el? Să-mi cer scuze?! Dar, asta sunt eu! Privesc în jur. Caietul lui Ali stă deschis lângă mine. Wohin legt Monica den Löfel? Monika legt den Löfel auf dem Tisch. Are un scris mic, greu de descifrat.

Habar n-am ce căutăm pe aici, nici unul din noi. Mai bine-am pleca de unde-am venit.

Ridic stiloul şi-i scriu în română: "iartă-mă".
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Gând
    ARUAL [membru], 02.11.2008, 13:30

    Cred că deja v-aţi obişnuit cu ... intervenţiile mele.
    Interesant subiectul. Viu descris. Concis, duios-amar, rece-cald, căldicel nu (ceea ce este foarte bine, în opinia mea...) şi, în plus, cu un Ali tocmai bun de făcut personaj pentru următoarea schiţă.
    Apropo, el cred că s-ar simţi bine în Bucureşti. Pentru că nu pare a cere foarte mult de la ... vizibil, ştiind să imerseze în interiorul lucrurilor...
    Un om viu în Germania transpiră suflet, indiferent cât de cinic se dă uneori!

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer